Ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, a vorbit despre programul de înzestrare a armatei ce implică investiții de peste 800 de milioane de euro în opt proiecte majore. Planul prevede achiziționarea de 36 de avioane multirol, informează Digi24.ro.

„Ne ducem cu încă 36. Procedura o vom derula anul acesta și o vom demara din 2018 până în 2022”, a precizat ministrul.

România dispune deja de o flotă de nouă avioane de tip F-16 care au fost cumpărate la mâna a doua din Portugalia. Armata așteaptă să mai primească, anul acesta, încă trei astfel de aeronave.


Citește și EXCLUSIV. Incendia satul ca să ajungă pompier! Incredibila poveste a moldoveanului piroman care era mereu primul la foc, pregătit să ajute


Adrian Țuțuianu nu a dat detalii despre ce fel de avioane vor fi următoarele 36.

„Vom găsi modalitatea cea mai bună preț-calitate. Avem nevoie de avioane care să ne asigure îndeplinirea obligațiilor în cadrul NATO”, a arătat Țuțuianu.

Săptămâna trecută, ministrul Apărării a precizat că România vrea să mai achiziționeze 36 de avioane multirol.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

„La momentul acesta avem nouă avioane F-16 pe care le utilizăm. Trei vor veni în perioada august — septembrie, deci vom avea 12. Intenția noastră ca parte a planului de înzestrare a Forțelor Aeriene este să achiziționăm în următorii patru — cinci ani încă 36 de avioane cu performanțe ridicate. Detaliile tehnice sunt în lucru. (…) De asemenea, avem un program de reabilitare, de aducere la zi a avioanelor pentru școală și antrenamente”, a precizat Adrian Țuțuianu, citat de Agerpres.

România vrea să cumpere 36 de avioane de război. Ce achiziții mai vrea să facă Armata

În 2010, Pentagonul a aprobat ca România să primească 48 de avioane F-16. Costau 4,5 de miliarde de euro, sumă pe care statul român nu și-a permis-o. Numărul avioanelor a scăzut ulterior la 24, însă guvernanților le-a fost oferită soluția de a cumpăra avioane de război F-16, aflate deja în uz.

Ministrul Apărării a menționat, tot săptămâna trecută, că va avea „o discuție foarte aplicată” cu președintele Klaus Iohannis referitor la înzestrarea armatei. Asta în condițiile în care la ultima ședință a CSAT din 4 iulie, subiectul planului de înzestrare a armatei a fost scos de pe ordinea de zi.

„Retragerea de la CSAT a proiectului de înzestrare până în 2026 s-a făcut la solicitarea mea pentru a da consistenţă şi în cifre, şi ce este în spatele cifrelor, angajamentului de 2% din PIB până în anul 2026. Documentul a fost refăcut şi, atunci când domnul preşedinte al României, Klaus Iohannis, va solicita, vom prezenta CSAT documentul complet”, a spus, miercuri, ministrul Apărării.

Potrivit sursei citate, programul de înzestrare a armatei vizează opt proiecte majore în valoare fiecare de peste 100 milioane de euro. Acesta prevede achiziţia de corvete multifuncţionale, sisteme de instalaţii mobile de lansare rachetă antinavă, modernizarea maşinilor de luptă MLI 84 M, transportor blindat pentru trupe 8×8 şi 4×4, sisteme C4I cu capabilităţi de integrare Istar, sisteme de rachetă sol-aer cu bătaie mare ASAM, sistem integrat de arme SHORAD, sistem lansator multiplu de rachete cu bătaie mare.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Referitor la achiziționarea sistemelor de rachete Patriot, România ar putea plăti în luna noiembrie o primă tranşă din cele aproape patru miliarde de euro, necesară pentru a cumpăra cele șapte sisteme de rachete Patriot.


Citește și Atenție, curentul electric se scumpește cu 30-40%!


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Știrileprotv.ro
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Comisia Europeană organizează o întâlnire între România şi TikTok în contextul campaniei lui Călin Georgescu. POLITICO: Bruxelles, mediator
Observatornews.ro
Comisia Europeană organizează o întâlnire între România şi TikTok în contextul campaniei lui Călin Georgescu. POLITICO: Bruxelles, mediator
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI