Românii din Lombardia, după doi ani de pandemie: „Am văzut multe familii distruse de la o zi la alta. Trebuie să apreciem mai mult viața”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La finalul lunii februarie 2020, Libertatea a relatat din Lombardia, unde mai multe localități intraseră deja în carantină. Cartierul comercial Chinatown din Milano era pustiu, pastele dispăreau de pe rafturile magazinelor și autoritățile închideau și deschideau peste noapte muzee și restaurante, neștiind dacă să le fie mai tare teamă de boală sau că distrug economia. Libertatea a vorbit cu o parte dintre românii pe care i-a întâlnit în Italia la începutul crizei sanitare, pentru a afla cum au fost acești doi ani pentru ei.
Cuprins:
Era 26 februarie 2020 când Florin Petruț a ieșit la o plimbare cu mașina în orașul care îi e acasă de 20 de ani. Lucra la o firmă de mutări, avea o viață bună la Milano, dar gândul îl ducea mereu la România, unde se tot amăgea de ani buni că se va întoarce. „M-aș întoarce ieri”, spunea atunci bărbatul, privind visător prin parbriz ansamblul rezidențial „Bosco Verticale”, clădiri cunoscute pentru plantele care împodobesc fiecare etaj.
Prietena lui îl aștepta acasă. Doar că recomandarea fermă a autorităților atunci era să fie evitate călătoriile. După doi ani, tânărul spune că pandemia i-a stricat toate planurile de viață. „Cel mai greu pentru mine a fost că nu puteam să călătoresc, aveam în plan cu prietena mea să ne vedem mai des, să avem un copil, dar n-am mai putut evident să facem asta. Apoi s-a îmbolnăvit tata, nu de COVID, de o altă boală gravă, și a și murit. L-am văzut destul de puțin și din cauza asta sunt dărâmat”, spune bărbatul.
Și de data asta, discuția cu Libertatea îl prinde în traficul din Milano. Acum aglomerația s-a întors în orașul care în 2019 număra 11 milioane de turiști. Instituțiile culturale sunt deschise, la fel cluburile și restaurantele.
Doar că viața lui Florin nu pare tot mai goală. „Au fost doi ani foarte grei pentru mine, poate cei mai urâți din viața mea. Am avut și decepții politice. Eu am fost la 10 august la protest, am sperat într-o schimbare, dar nu s-a întâmplat. Acum văd cum inflația devine o problemă. Sunt atâtea lucruri pe care nu le înțeleg”, spune românul.
„Italia s-a organizat destul de bine ca stat și cred că asta mi-a dat o anumită liniște”, erau gândurile lui Florin acum doi ani. Acum n-ar mai spune același lucru. În Italia este valabil în continuare certificatul verde până la sfârșitul lunii, masca este în continuare obligatorie în spații închise. „Pe mine, cu test negativ făcut dimineață nu mă primesc la sală, dar pe cineva care a trecut prin boală acum două luni, da. Mi se pare absurd”, se revoltă bărbatul. Dar merge înainte, așa cum adesea le place românilor să spună.
„Trebuie în general să apreciem mai mult viața”
14% dintre români, adică aproape 3 milioane, au avut, oficial, COVID-19. Dintre aceștia, 2,2% au murit. În cei doi ani de pandemie, Italia a înregistrat 27% din populație infectată cu noul coronavirus și 1% dintre aceștia au murit.
Valentin Neguleasa, asistent medical liber profesionist în Milano, poate trage multe concluzii din aceste cifre. Se oprește la ceea ce cunoaște: sistemul medical din cele două țări.
Fiindcă părinții lui sunt medici fizioterapeuți în Brăila, a putut să facă o comparație fidelă între cum a fost gestionată criza. I se pare ciudat că în România medici aflați în categoria de risc, cum sunt părinții lui, au fost puși să facă triajul. „Poate doar în București e o zonă mai dezvoltată, dar în Brăila e jale și dezastru. Aceleași spitale vechi, personal redus. România a avut noroc că nu a fost la fel de lovită la început ca Italia”, spune bărbatul.
Tocmai această traumă a făcut din Italia o țară extrem de disciplinată în pandemie. Cu o rată a vaccinării peste 80%, au reușit să țină criza sub control și să încetinească numărul morților. Și acum persoanele peste 50 de ani primesc amendă dacă nu își fac doza booster. Vaccinul rămâne obligatoriu pentru personalul sanitar. Valentin crede că sunt reguli normale.
El oferă asistență medicală la domiciliu. În acești ultimi doi ani, a pierdut zeci de pacienți din cauza COVID-19. Merge de obicei lunar la ei acasă pentru tratament și așa afla de la o lună la alta că acela care l-a primit cu zâmbetul pe buze și i-a povestit de nepoți nu mai este.
Trebuie în general să apreciem mai mult viața. Am văzut multe familii distruse de la o zi la alta. Azi ai internat pe cineva drag, ai vorbit la telefon și a doua zi nu mai era. Am văzut multe astfel de cazuri, care mi-au dat de gândit.Valentin Neguleasa:
„Am înțeles cât de mult funcționează masca”
Din grijă pentru cei dragi de acasă, a dus o luptă de convingere să-i determine pe cei din familie și pe prieteni să se vaccineze. „Am insistat și am reușit. Toată manipularea din jur, informațiile false, în România, dar și în Italia, i-au făcut pe mulți să nu se vaccineze, să nu creadă. Eu le zic multora: poți să te îndoiești de originea virusului, da, dar nu că el n-ar fi existat, nu poți să-l negi. N-am văzut în viața mea atâtea internări la urgențe!”.
Sistemul sanitar italian a sucombat în primele luni ale pandemiei. În ultimii doi ani au murit peste 163.000 de italieni de COVID-19, un sfert numai în Lombardia, unde Valentin lucrează. „A fost foarte insidios virusul și, în plus, aveam un volum mare de pacienți. Am avut pacienți care au ajuns la terapie intensivă despre care nu credeam că se mai fac bine și alții care erau bine acasă și pur și simplu se stingeau. Acum e mai bine, fiindcă vaccinul ajută mult”.
Valentin aleargă zilnic de la un pacient la altul, muncește mai multe ore, are mai multe cazuri. Faptul că mulți oameni nu au putut să mai meargă la spital din cauza pandemiei i-a făcut să apeleze la servicii la domiciliu și obiceiul s-a păstrat și după ce spitalele s-au deschis pentru alte cazuri.
Valentin e fericit că nu s-a îmbolnăvit și crede că, pe lângă vaccin, încă ceva a făcut diferența: „Am înțeles cât de mult funcționează masca. Doi ani n-am avut o tuse, o viroză, nimic. Și nici COVID. Mi-am dat seama că masca în zone aglomerate te protejează cu adevărat. Acum pentru mine e un reflex să-mi pun masca”.
„Era dreptul lor să participe la manifestații anticertificat verde, dar nu cu steagul României”
În februarie 2020, farmaciile italiene se confruntau cu o criză a măștilor. Autoritățile încercau să le raționalizeze pe cele existente, ca să ajungă pentru personalul medical. Chiar și pe străzile goale la acel moment, Silvia Dumitrache alegea să aibă gura și nasul acoperite măcar cu o eșarfă. Oricum, a încercat să iasă cât mai puțin. Munca ei ca președintă a Asociației „Le donne romene” din Milano, care militează pentru drepturile de muncă ale femeilor din Peninsulă, s-a mutat în online.
Când ne-am întâlnit în „capitala modei” fulgerată de vestea anulării festivalului care aduna cei mai importanți designeri din lume, abia puteai găsi o cafenea deschisă după ora 18.00. Autocarele turistice mergeau goale printr-un oraș-fantomă. Operatorii nu se puteau obișnui cu gândul că nu mai au turiști și continuau să taie străzile goale.
Autoritățile promiteau în fiecare zi că vor redeschide muzeele, dar se tot răzgândeau. Ziarele titrau „Italia, ma si!” („Italia, sigur că da!”), ca să-i atragă pe turiști, iar ambasadorul francez mânca pizza pe o stradă din centru, ca să șteargă păcatele unui video-pamflet făcut de o televiziune din Paris despre „corona pizza”.
Astăzi, Silvia spune că bâlbâielile începutului n-au durat mult și autoritățile italiene au reușit să se mobilizeze. Și astăzi rămâne printre țările cele mai stricte. De aici și ciocnirile de opinii din diaspora românească. Silvia a venit în București acum două săptămâni și a avut un șoc în avionul de întoarcere. „Jumătate dintre cetățenii de origine română au refuzat să-și pună masca. Am intervenit și eu și mi s-a spus: «Dar de ce călătoriți? Stați acasă!»”.
O parte dintre românii din Peninsulă au fost și foarte rezistenți la vaccinare. „Cetățeni români din Italia au participat la manifestări împotriva măsurilor de prevenție, era dreptul lor să participe, dar nu cu steagul României. La un moment dat erau solicitări către România de la italieni să-și informeze corect cetățenii în ceea ce privește utilitatea măsurilor de protecție și prevenție, apoi ambasada și consulatele au început să facă asta”.
Inițiative pentru drepturile muncitorilor
Activista povestește despre doi ani „foarte grei”. Dacă ar fi să găsească un lucru bun totuși cu privire la tragedia globală a ultimilor doi ani, acela ar fi că s-a pus mai mult accent pe drepturile muncii. Italienii au văzut cât de importante sunt anumite profesii, cum ar fi munca domestică a așa-numitelor „badante”, joburile din turism și agricultură.
„Acum sunt 800 de asistente familiale cu contract și 1,2 milioane la negru. Se discută de curând un decret legat de starea de bine la nivel național și de niște facilități pentru familiile care au nevoie de un ajutor pentru persoanele bolnave. Trebuie schimbate cu adevărat politicile publice”, crede activista, care participă la multe proiecte transnaționale pentru informarea muncitorilor.
Are în plan să-i ajute pe românii din Italia și Mariana Giussani. Lucrează la un centru cultural românesc în Milano, iar prin asociația ei vrea să aducă laolaltă câte un reprezentant din fiecare profesie, contabil, avocat, medic, care să-i poată ajuta pe cei aflați la muncă în Peninsulă. „Acum construiesc spațiul, practic. În partea de jos vreau să fac un restaurant și un wine bar cu o bibliotecă internațională, câteva camere de cazare și un spațiu de evenimente. Vrem să facem și toate sărbătorile noastre naționale”, își enumeră planurile Mariana.
A dus dorul reuniunilor românești cu sute de oameni, muzică și mâncare de-ale noastre. Ea a făcut un curs de bucătari în Milano și când ne-am întâlnit, acum doi ani, avea un magazin-bistro în care găseai deopotrivă gnocchi cu sparanghel și ardei umpluți. La una din mese, doi italieni încercau bunătățile Marianei și schimbau păreri despre noul virus care le dăduse viețile peste cap. Puteau glumi încă, la acel moment Italia număra sub o mie de cazuri.
Mariana a decis atunci să vândă magazinul și să-și urmeze un vis mai vechi: înființarea centrului cultural românesc. Așa că, atunci când toate restaurantele stăteau închise, ea a început să lucreze la centru. A văzut însă în jurul ei oameni afectați cu adevărat de criza sanitară, care și-au pierdut locurile de muncă și au stat departe de familii. Așa că se consideră norocoasă.
„Singura chestie e că s-au ales cărțile pentru mine în perioada asta: cei care îmi erau cu adevărat prieteni au rămas, mulți nu”, trage o concluzie Mariana. Crede că s-ar fi descurcat și dacă ar fi gestionat în continuare magazinul. „Românii sunt descurcăreți. Ceva-ceva tot făceam. Schimbam obiectul de activitate, dar nu mă lăsam”.
