Coronavirus la Milano, 5 zile într-un oraș blocat. Românii din Italia sunt mai afectați de virusul întoarcerii acasă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Nordul Italiei este blocat de zece zile. Amenințarea coronavirusului a închis restaurante, a golit hoteluri, a anulat evenimente și asta a dus la pierderi de milioane de euro. Iar italienii, cunoscuți până mai ieri pentru pizza și pastele delicioase, sunt acum purtătorii de coronavirus ai Europei.
Cuprins:
Reporterul Andreea Archip a petrecut cinci zile în zona declarată focar și a stat de vorbă cu românii care trăiesc la Milano și în orașele închise, cu italienii a căror economie națională se zgâlțâie evident în această perioadă, dar și cu medici din Peninsulă.
- În cinci zile petrecute în Milano și în localitățile din împrejurimi, am putut să văd ce putere are frica de boală asupra oamenilor și ce se întâmplă când autoritățile încearcă să fie prea eficiente și le iese contrariul.
- Italia a schimbat modul de raportare a cazurilor de infectați și nu mai face teste pe toți suspecții. Din cauza acelei proceduri au ajuns ei să aibă cel mai mare număr de cazuri din Europa. Decizia vine însă puțin cam târziu.
- În Milano, un oraș care primea în jur de 8 milioane de turiști anual, a bătut vântul. Rezervările au scăzut cu 70%, lăsând în spate terase și hoteluri goale.
- Mulți români au ales chiar să vină în țară, într-un fel de “vacanță de coronavirus”. “Dragostea de țară primează, în condițiile astea”, cred cei contaminați de dor de casă.
Pe o alee întunecată din Cesano Boscone, o localitate din coasta orașului Milano, patru bărbați își beau berea de după muncă. Vorbesc despre coronavirus și cum pericolul ăsta nevăzut i-ar putea băga în concediu fără plată în următoarea lună. Lucrează în construcții sau descarcă marfă din containerele venite din China.
“Ultimul vapor vine acum și apoi cică nu mai trimit pentru alte 20 de zile. O să vedem cum o să fie”, spune un tânăr.
“Nu virusul ăsta e problema, dar se blochează tot. Și oamenii intră în panică degeaba”, spune un altul și mai ia o gură de bere.
Printre ei, o femeie cu părul strâns într-un batic negru, care nu se încadrează deloc în peisaj. Femeia e de 17 ani în Italia și odată cu venirea virusului se gândește mai serios că e timpul să se întoarcă acasă la ea, în Suceava. Acolo poate să stea la cafea cu vecinele și, mai ales, poate merge la biserică, în pelerinaje. Prietenia ei cu Italia s-a încheiat.
“În Italia nu îmi mai place, nu e viața bună. Avem vilă la Coggiola, dar nu mai vreau. Plec în comuna Dornești, am casă. Vreau să plec, dar spune că sunt închise granițele. Săptămâna viitoare plec și eu”, spune apăsat femeia. Ea împreună cu fiul ei sunt proprietarii acestui bar. Dar e decisă să lase tot și să plece în Suceava natală.
Bolnavi de dor de casă
Și nu e singura care s-a gândit că virusul ar putea fi șutul de care aveau nevoie ca să revină în România. De tot.
“Am auzit de români care au plecat. Și spun că decât să stea aici, preferă țara lor. Dragostea de țară primează, în condițiile astea. Și de cei dragi de acasă. Nu doar de România în sine, ci de ce am lăsat acolo. Ne simțim mai apropiați de țara noastră decât de Italia. Cu atât mai mult că am trăit 20 de ani aici. M-aș întoarce acasă ieri!”, spune și Florin Petruț. Românul și-a promis că se întoarce după primul an de muncă, dar amână permanent. Nu a venit încă timpul, însă e cu gândul acasă mereu.
Are un serviciu bun, o viața așezată, dar nu se simte complet. Sună de pe drum o altă româncă de lângă Milano, care are un magazin românesc. “Da, au plecat românii acasă. Au zis că mai bine stau 14 zile în România decât aici. Unii nici nu și-au luat concediu, au plecat pur și simplu, ca într-o vacanță”, spune femeia.
Români îmbolnăviți de „acasă” și-au creat țara lor la Milano, cu muzică și mâncare românești
Mariana Giussani mă pune să aleg între sarmale și gnocchi. Aleg mâncarea italienească. La ea în magazin se perindă italieni și români deopotrivă, care cumpără de toate. Se aude de dimineață până seara muzică populară românească, iar de pe rafturi poți alege de la pufuleți și ciocolată de casă la varză murată, ardei umpluți și o varietate de vinuri românești. Mariana e acasă în magazinul ei bilingv.
“Nu știu dacă pot să-i spun vis, a fost un gând al meu. Îmi place în general să gătesc, îmi place contactul cu oamenii, îmi place pe toți să-i văd că sunt bine. Nu l-am deschis neapărat ca pe un magazin. Mi-a plăcut foarte mult bucătăria lor și încă îmi place foarte mult. Școala de bucătari am făcut-o aici, la Milano. Pot să spun că m-am inspirat de acolo, pentru că mai târziu mi-a venit ideea. Dar l-am deschis ca pe un punct să ne întâlnim, să ne vedem, să ne cunoaștem”, povestește femeia.
La ea la magazin nu se simte criza coronavirusului. Oamenii vin ca și până acum, a putut să-și aducă marfă. “S-a terminat usturoiul la supermercato!”, asta e singura veste care tulbură ziua. Dar există speranță: speranța că magazinele se aprovizionează în fiecare zi. Chiar și cu usturoi.
„Românii nu au încredere în instituții”
Altfel, magazinele din oraș au goale doar rafturile cu paste, carne proaspătă și dezinfectanți. În rest, oferta e generoasă. Orașul este însă gol. Cum Silvia Dumitrache nu l-a mai văzut vreodată, și are ani buni de Milano. Ea a ieșit însă în oraș, la cumpărături, la plimbare. Nu a mai găsit măști în farmacii, așa că i-am adus câteva din România. Pentru orice eventualitate.
“Baruri, discoteci, puburi se închid, nimeni nu vociferează, nimeni nu face scandal. Rămân deschise doar restaurantele. Lumea se retrage, nu se înghesuie nicăieri, păstrează distanța unul față de celălalt, fără să fie chestiunea asta ostentativă, să-l jignești pe cel de lângă tine. Ceea ce am observat și e model de bună practică și poate ar fi util să se contamineze și alții este modul în care comunică instituțiile”, povestește Silvia, care conduce Asociația Femeilor Române din Italia.
Grija ei este legată de evenimentele pe care urma să le organizeze. Dar se va adapta.
“Unii dintre cetățenii români au dat buluc să se întoarcă acasă, au intrat în panică. Românii nu au încredere în instituții și nici românii de aici nu au încredere în instituții, e o chestiune cu care plecăm de acasă. Și evident, în situații critice, probabil că anumite chestiuni pe care le moștenim apar la suprafață”, crede Silvia.
Revenirea la normalitate
Pe 27 februarie, la aproape o săptămână după ce 11 localități au intrat în carantină, s-a luat decizia ca barurile să rămână deschise și după ora 18.00, în orașele din jur. Turiștii se plimbă cu măști chirugicale pe față în gondolele din Veneția, în locul celor de festival. În Milano, s-au pus măști pe fețele figurinelor fotbaliști din magazinele de suvenire. Autobuzele turistice se plimbă goale. Patru chelneri aveau în grijă doar câte unu-doi clienți.
Dar dacă te îndepărtezi de centru, viața își recâștigă normalitatea. Italienii nu pot renunța încă la pizza de seară în oraș. Oamenii s-au întors treptat pe străzi. Curioși să vadă cum arată un oraș gol, cum n-au mai avut niciodată.
