Lungmetrajul său, Fjord, a obținut trofeul la ediția cu numărul 79 a Festivalului de Film de la Cannes.

Primul premiu Palme d’Or pentru Mungiu a fost în 2007, pentru filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”.

„Vă rog permiteți-mi să savurez clipa. Prima dată este o surpriză. Apoi vine plăcerea. Ne amintim întotdeauna de a doua oară. Această seară va rămâne gravată în memoria mea. Acest premiu mă face fericit, dar va trebui să aşteptăm douăzeci de ani pentru a şti care au fost cele mai bune filme. Starea lumii nu este cea mai bună. Nu sunt foarte mândru de ceea ce le las copiilor noştri. Schimbarea ar trebui să înceapă cu noi. Trebuie să vorbim despre lucrurile relevante, iar acestea sunt la îndemână. Ne-am asumat riscul de a ne ridica vocea”, a spus regizorul în vârstă de 58 de ani după ce a primit marele premiu, potrivit news.ro.

„Ceea ce simt eu este radicalizarea şi fracturarea societăţii. Acest film este un angajament împotriva oricărei forme de integrism, un pledoarie pentru empatie, pe care trebuie să o aplicăm mai des”, a adăugat el.

În filmul Fjord, cineastul român își plasează povestea în Norvegia, unde un cuplu evanghelic foarte credincios româno-norvegian, Sebastian Stan și Renate Reinsve, se stabilește împreună cu cei cinci copii și pare că se integrează într-o societate care își proclamă toleranța și respectul față de minorități.

Însă totul se schimbă atunci când apar suspiciuni de violență domestică împotriva copiilor. Autoritățile norvegiene încep să-i privească cu ochi critici pe cei doi soți, pun la îndoială educația lor, care exclude utilizarea platformei video YouTube și a smartphone-urilor, și le critică credința religioasă, a relatat Agerpres. Tensiunea crește până când se declanșează o procedură de plasament care îi vizează pe copii, inclusiv pe cel mai mic dintre frați, un nou-născut care era încă alăptat de mama sa.

În esență, Fjord este un film despre dificultatea de a înțelege pe cineva care gândește altfel, o poveste despre incapacitatea de a dialoga, despre lucrurile care îi despart pe oameni și cele care încă îi mai țin împreună.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.