Demolarea taberei, în care se aflau circa 80 de barăci, a condus la evacuarea a aproximativ 400 de rromi, cei mai mulţi români, potrivit Mediafax. „Facem tot posibilul pentru a ne integra, trimitem copiii la şcoli, dar suntem evacuaţi în acest fel, fără a ni se spune unde să mergem. Vrem să rămânem în această zonă pentru a putea trimite copiii la şcolile unde învaţă deja”, declară Marian, unul dintre evacuaţi.
Primăria Romei le-a oferit celor evacuaţi raţii de mâncare, apă, lapte şi biscuiţi. Primarul Romei, Gianni Alemanno, a declarat că rromii au refuzat cazarea în alte tabere autorizate. „Mulţi dintre rromii evacuaţi au refuzat cazarea, iar în acest caz pleacă şi gata, dar nu se pot muta în alte tabere ilegale. Cei care vor să rămână vor fi mutaţi în taberele autorizate, conform planului de restructurare. Sunt locuri libere”, explică Alemanno.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Libertateapentrufemei.ro
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
FANATIK.RO
Zodiile care dau marea lovitură până pe 15 decembrie. 5 nativi își schimbă destinul în bine
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Unica.ro
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Observatornews.ro
Pensionara Afrodita, aflată în greva foamei, a primit într-un final decizia de recalculare. Câţi bani va primi în plus
HOROSCOP
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii