Surse judiciare au declarat pentru Agerpres că tânărul chiar ar fi contactat oameni din Siria și s-a oferit să-i cazeze la el acasă.
Într-o postare video pe site-ul DIICOT, se arată că tânărul de 17 ani a parcurs în mod accelerat etapele procesului de radicalizare islamistă și a postat în mediul online mesaje de propagandă pentru a atrage adepți de partea ISIS.
„Numitul B.L.C. a fost pus sub învinuire și reținut pentru săvârșirea infracțiunii de promovare a mesajului fundamentalist islamic prin propagandă, prevăzut de art. 332 alin. 4 din Legea nr. 535/2004 — privind prevenirea și combaterea terorismului. Acesta a parcurs în mod accelerat etapele procesului de radicalizare islamistă, prin însușirea credinței islamice și convertirea la islam, aderarea la ideologia radicală islamistă și la cauza jihadistă promovată de gruparea teroristă Statul Islamic (…) După convertirea la islamism, B.L.C și-a schimbat stilul de viață, izolându-se de societate și familie, identificându-se cu Statul Islamic și vorbind permanent în numele acestuia. A început să poarte în public ținută specifică musulmanilor și să se afișeze pe rețelele de socializare cu însemnele Statului Islamic”, declară DIICOT.
Procurorii mai spun că tânărul și-a arătat „disponibilitatea” pe rețelele de socializare de a deveni martir pentru Statul Islamic, atât prin deplasarea în zonele în care ISIS acționează, pentru a lupta alături de membrii ISIS, cât și prin sacrificiul său în state din Europa la ordinul membrilor Statului Islamic.
În acest sens, el s-a interesat de modul în care poate achiziționa arme, model AK, grenade, veste antiglonț și a studiat modalitatea în care se poate construi artizanal o bombă.
Procurorii DIICOT susțin că tânărul de 17 ani din Craiova a promovat în mediul online doctrina radical islamistă prin postarea unor opinii, imagini, înregistrări audio/video reprezentând acțiuni de propagandă ale grupării teroriste Statul Islamic, respectiv decapitări și incendieri de persoane, execuții prin împușcare.
„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2015, suspectul B.L.C. a promovat în mod sistematic, în public, doctrina radical islamistă prin postarea în mediul online, prin intermediul unor rețele de socializare, a unor opinii, scrieri, imagini, înregistrări audio/video reprezentând activități/acțiuni armate/violente și de propagandă ale grupării teroriste Statul Islamic (decapitări și incendieri de persoane; execuții prin împușcare; mesaje radical-jihadiste ale liderilor unor grupări teroriste; mesaje de propagandă a Statului Islamic; promovarea Sharia), cu intenția de a le face cunoscute și a determina câștigarea de noi adepți capabili să recurgă la săvârșirea aceluiași gen de fapte ca cele a căror promovare prin propagandă a realizat-o”, susține DIICOT într-un comunicat remis marți AGERPRES.
Adolescentul în vârstă de 17 ani a fost ridicat de procurorii DIICOT marți dimineața de la locuința sa din Craiova, fiind dus apoi la sediul central al DIICOT din București, pentru a fi audiat.
Cu ocazia percheziției făcute la locuința acestuia, au fost găsite și ridicate documente, materiale de propagandă islamistă și sisteme informatice.
Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, suportul tehnic și informativ fiind asigurat de către Serviciul Român de Informații.
În ianuarie 2015, tânărul a postat pe un blog un mesaj în care arată că s-a convertit la islamism „după ce a descoperit adevărul”, luându-și numele de Omar al-Faruq.
Tot pe acel blog, el dezvăluie că a făcut cercetări în legătură cu evenimentele din Siria și că a fost șocat de o înregistrare pe internet cu armata lui Bashar al-Assad.
De asemenea, tânărul intenționa să își ia Bacalaureatul și carnetul de conducere, după care să plece să studieze Islamul la Universitatea din Medina, Arabia Saudită.
După ce tânărul a fost ridicat de procurori, bunicul acestuia a declarat că băiatul trecuse de doi ani la religia musulmană.
„Băiatul trecuse de doi ani la religia musulmană. Nu ne povestea nouă ce făcea el acolo, dar era foarte încântat. Am încercat să îl convingem să nu mai meargă acolo, dar nu a renunțat. Până la urmă, decât să meargă prin baruri, mai bine să meargă la biserică”, a spus bunicul tânărului.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro