Tatăl vedetei pop a depus joi răspunsul în faţa Curţii superioare din Los Angeles privind cererea lui Britney Spears de a-i retrage funcţia. 

Potrivit avocatului lui Jamie Spears, nu exista „niciun motiv pentru a-l retrage din această funcţie”, însă lupta publică în care s-a angajat fiica sa l-a determinat să ia hotărârea.

„Este foarte discutabil dacă o schimbare de tutore în acest moment ar fi în interesul doamnei Spears. Chiar dacă domnul Spears este atacat nejustificat, el nu crede că o luptă publică privind tutela cu fiica sa este în interesul ei. El va colabora cu Curtea şi cu avocatul fiicei sale pentru a pregăti o tranziţie uşoară în cadrul tutelei”, a spus avocatul.

Avocatul lui Britney Spears, Mathew Rosengart, a salutat într-un comunicat decizia anunțată.

„Suntem fericiţi că domnul Spears şi avocatul său au admis astăzi într-un document juridic că trebuie să se retragă. S-a făcut dreptate pentru Britney”, a spus el.

De asemenea, avocatul a promis „să continue ancheta asupra comportamentului domnului Spears şi al altora în aceşti ultimi 13 ani, timp în care a strâns milioane de dolari de pe urma fiicei sale”. 

Britney Spears a cerut judecătorilor să pună capăt tutelei „abuzive”

De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”
Recomandări
De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”

În vârstă de 39 de ani, Britney Spears a fost plasată sub tutela tatălui ei în 2008, după ce au existat semne că ar avea probleme de sănătate mintală. Cu un an înainte, cântăreața a divorțat de Kevin Federline, a pierdut custodia copiilor ei și a fost internată într-un centru de refacere, în urma unei presupuse căderi nervoase.

În 2020, cântăreața a făcut demersuri în instanță pentru a fi scoasă de sub tutela tatălui ei. În luna iunie, ea a depus mărturie în instanță, afirmând că a fost forțată să muncească împotriva voinței ei și că a fost obligată să poarte un dispozitiv contraceptiv.

Britney Spears a spus că își dorește să îi fie reduse programările la terapie, doreşte să se poată căsători și să aibă un copil, ceea ce nu se poate în acest moment.

Merit să am o viaţă, am muncit toată viaţa mea. Merit să am o pauză de doi, trei ani. Această tutelă îmi face mult mai mult rău decât bine.

Britney Spears:

Acuzațiile au fost negate de tatăl artistei, în vârstă de 68 de ani, care a afirmat în repetate rânduri că nu se gândește decât la sănătatea fiicei lui. În lupta sa pentru a ieși de sub tutelă, Britney Spears a avut parte de susținerea fanilor ei, care au lansat proteste sub numele „Free Britney” (Eliberați-o pe Britney – n.red.).

Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv
Recomandări
Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv

Mesaje de susținere au venit și din partea altor artiști americani, printre care Christina Aguilera și Justin Timberlake, fost iubit de-al lui Britney Spears.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Viva.ro
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce să plantezi în decembrie în grădină ca să ai recoltă bună la primăvară. Secretele grădinarilor cu experiență
FANATIK.RO
Ce să plantezi în decembrie în grădină ca să ai recoltă bună la primăvară. Secretele grădinarilor cu experiență
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI