Tragerea la sorți efectuată de președintele BEC a avut loc luni, la ora 12.00, fiind 12 partide și patru candidați independenți cărora le-a fost stabilită ordinea.
Prima formațiunea este Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR), care în sondaje are un scor la limită pentru Parlamentul European, dar care se mobilizează cu toate armele pentru a trece pragul de 5%. Urmează, pe a doua poziție, alianța electorală PSD-PNL.
A treia formațiune este Partidul Reînnoim Proiectul European al României (REPER), formațiune cu membri desprinși din USR. Alianța pentru Unirea Românilor ocupă locul patru pe buletinul de vot, iar pe cinci este Partidul Umanist Social Liberal, partid unde cel mai reprezentativ membru e Cristian Popescu Piedone, care candidează însă la locale.
Alianța Dreapta Unită este pe locul șase, iar pe șapte este Partidul România Socialistă. Partidul România Mare ocupă locul opt pe buletinul de vot, în timp ce pe nouă este Partidul Patrioților.
Ultimele trei partidele sunt: Partidul Alternativa Dreaptă (locul zece), Partidul SOS (locul 11) și Partidul Diaspora Unită.
Cine sunt independenții de pe buletinul de vot
Pentru Parlamentul European candidează și patru independenți. Pe poziția a 13-a este Pîrvănescu Paula-Marinela, în timp ce pe locul 14 este actualul eurodeputat Vlad Gheorghe. Un alt eurodeputat în exercițiu, acum plecat din USR, aflat ca independent pe buletinul de vot este Nicolae Ștefănuță, ultimul loc fiind ocupat de Silvestru Șoșoacă.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
HOPAHPO • 30.04.2024, 13:42
Pentru ce sa dam bani pentru spitale cand putem sa le dam partidelor ? Si ne mai miram ca toti acesti neisparviti au masini si case cum nu au avut neam de neamul lor .
K476 • 29.04.2024, 23:14
Am inteles ca nu s-au declarat ca fiind partid cand au luat bani pentru minoritati. Ce cauta printre partide? Cine le-a aprobat? Se incadreaza la partide politice, sau la organizatie minoritara? Oricum ar fi, a luat niste bani degeaba si trebuie sa ii returneze. Si mai repede, da!?