MENIU CAUTĂ
01 Mar. 2018 05:30

REPORTAJ/ Povestea lui Valentin Lapa, fostul boxer și rugbyst care a gătit pentru Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Distribuie

Valentin Lapa sau Valy, cum îi spun prietenii, este un braşovean cu o poveste de viaţă demnă de un roman. Fost boxer şi rugbyst de performanţă, Valy a încercat fel de fel de meserii: croitor, paznic, manager de restaurant, muncitor în construcţii, hostess, ospătar, ajutor de bucătar şi, în final, bucătar de lux. N-a stat prea mult în ţară pentru că îi curgea foc prin vene şi voia să cucerească lumea şi să trăiască "visul american“. Prin urmare, şi-a luat viaţa în piept şi, alături de iubita lui, Luminiţa, care acum îi este soţie, a luat calea străinătăţii. În Japonia, a lucrat în localul unui mafiot yakuza, o experienţă care, spune el, i-a schimbat total percepţia despre viaţă, în SUA a fost bucătar pe vase de croazieră, iar acum, în Anglia, este bucătar de lux, printre clienţii lui numărându-se familia regală britanică, dar şi artişti precum Metallica, Beyonce, Rihanna şi sportivi şi actori de renume.

Croitorie şi box

S-a născut în Braşov, în 1976, iar în copilărie, fiind micuţ şi cam rotofei, lua deseori bătaie de la băieţii mai mari de la şcoală. A fost  motivul pentru care s-a transferat de la liceul din „Steagul, la „Rulmentul, unde a nimerit în clasa de croitorie. Spre surprinderea lui, i-a plăcut teribil croitoria şi a terminat cu media 10, apoi a intrat direct „în pâine. A lucrat de toate, de la echipamente sportive şi corturi, până la croitorie de fineţe, dantelării şi rochii de mireasă. Dar nu-i dădea pace gândul că a luat mereu bătaie de la alţii. Aşa că s-a ambiţionat teribil şi s-a apucat, în paralel, de box. Devenise o adevărată maşinărie de box, iar în 1994 a ajuns vicecampion naţional, la categoria lui, într-o competiţie de la Piatra Neamţ.

Am ajuns în finală cu un moldovean de la Iaşi, l-am bătut, l-au luat pe targă la spital şi pe mine m-au descalificat. Aveam vreo 18 ani. Am fost foarte dezamăgit. Nu mi-a venit să cred că m-au descalificat. Aşa că, m-am lăsat de box şi m-am apucat de rugby, unde am luat în greutate pentu că aşa mi se cerea.  Cu echipa de rugby de la Braşov am ajuns în turneul naţional şi am luat argint. Am fost tare mândru, povesteşte Valy.

A fost perioada în care crescuse mult şi în înălţime. Cum sportul i-a schimbat complet întregul organism, Valy a ajuns, de la copilul mic şi rotofei, un tânăr putenic şi impunător,  de 1,93 metri înălţime. Prin urmare, s-a angajat ca agent de pază la un restaurant şi apoi a ajuns chiar manager la localul respectiv, unde a învăţat pe pielea lui ce înseamnă munca în restaurant, experienţă care i-a prins teribil de bine, câţiva ani mai târziu. A lucrat şase luni şi în Ungaria, în construcţii, dar nu i-a plăcut, aşa că s-a întors acasă.

În 2000, s-a îndrăgostit de o fostă colegă din şcoala generală, Luminiţa, pe care a regăsit-o la întâlnirea de 10 ani, iar de atunci au rămas împreună.

În şcoală nu avea ea ochi pentru mine, că eram mic şi grăsuţ. Când am început să fac sport, box, nu mă puteam atinge de femei, că pierdeam, iar cei care practică boxul ştiu la ce mă refer. Căutam ca nebunul în stânga şi în dreapta şi ea era lângă mine şi nu o vedeam. Dar la întâlnirea de 10 ani ne-am regăsit şi de atunci suntem împreună, a spus Valy despre cea care i-a devenit, între timp, soţie.

Japonia şi Yakuza. „Mafia yakuza a fost bună pentru noi

Dar cum focul din vene nu i se potolea defel, Valy şi Lumi au decis să-şi încerce norocul peste graniţă. Îşi doreau teribil să cucerească America, dar cum era greu tare să obţii viză, s-au gândit să o ia mai pe ocolite, cu „escală turistică în Japonia. Zis şi făcut. Şi-au pus un ban deoparte, s-au şi împrumutat şi au plecat în excursie, printr-o agenţie de turism, în Japonia, însă cu gândul de a rămâne doar 5 zile, cu speranţa că vor obţine mai uşor viză de acolo spre America mult visată. Au rămas însă şase luni în Japonia, maximum posibil, şi li s-a schimbat complet percepţia despre viaţă. Acolo au trăit, de altfel, cele mai teribile experienţe din viaţa lor.

Am ajuns la Tokio după 29 de ore de zbor, ne-am rezervat hotel pentru  5 zile, lângă aeroport, cu gând să luăm viză şi să fugim în SUA.  Ajungem acolo, nu vorbea nimeni decât puţină engleză, noi am făcut  în şcoală germană şi rusă… Eram bâtă la engleză, cu dicţionarul ăla mic de buzunar după noi.  Ne-am dus la ambasadă şi am minţit că suntem în luna de miere, că nu mai avem bani şi că vrem să muncim. Ne-au spus să plecăm imediat acasă în România, că o să murim de foame. Am plecat atât de dezamăgit şi nervos  de la ambasada noastră şi i-am şi huiduit de la gard. Că eu eram încă cu spiritul de acasă. Cheltuiam 100 de dolari pe zi şi stăteam cu senzaţia aia de foame. Mâncam şase pulpe de pui pe zi, eu patru şi Lumy două, câteva felii de pâine… în 11 zile am tocat toţi banii, a mai spus Valy.

Îşi aduce aminte de momentul care i-a schimbat total destinul, în Japonia, când a ajuns să lucreze în localul unui mafiot yakuza.

„Mergeam în fiecare zi să caut de lucru şi nu mă băga nimeni în seamă. Seara după 6 se umplea oraşul de parcă erai la revoluţie. Mie mi-era fircă să merg noaptea prin Tokio. În a 11-a zi mi-am luat inima-n dinţi, pentru că nu mai aveam bani, şi am zis că eu plec acolo, în «revoluţie » să văd ce se întâmplă.  Se făcuse 1 noaptea şi eu stăteam pe un gard. Mi-era frică să zic ceva să nu mă trimită careva înapoi în ţară, că eu încă aveam efectele alea din comunism. Cum să-i spun eu cuiva că îmi caut de lucru. Noaptea!?  Era acolo un negru care vindea pui. Eu eram cu foamea în gât şi mă uitam lung la puii ăia. Zice: Ce faci? Eu: Nimic, mă uit…apoi  îi zic că vreau de lucru. Exersasem deja expresia «looking for job» şi spun că vreau să fiu barman sau ospătar. Mă trimite ăsta să-l caut pe unu Mike şi am mers o oră şi nu l-am găsit. Când m-am întors la negrul cu puii, mi-a spus că, de fapt era la 30 de metri de el.  Am ajuns la Mike, alt negru, mare…actor de film nu alta,  şi m-a chemat a doua zi la interviu. Un bodyguard mi-a scris pe foaie  «10 am», că m-a văzut că-s bâtă. Apoi a fugit după mine şi mi-a corectat «10 pm»… Ce dracu o fi « pm» că n-am auzit de asta până atunci…M-am prins apoi că era «seara», povesteşte braşoveanul.

Aşa a ajuns să lucreze în localul unui mafiot japonez yakuza, unde a primit postul de „hostess .

Adică trebuia să zic «Bună ziua, bine aţi venit la Wall Street (că aşa se numea barul)». Ca alb erai văzut foarte bine. Eu, fiind mare şi alb, aveam avantaj faţă de ceilalţi, mari şi negri.

După o vreme, a cerut să fie ospătar, ca să facă bacşiş, şi a început să bată la ochi faptul că cerea zi de zi bani ca să îşi plătească hotelul. Prin urmare, într-o zi este chemat la şefu.

Era un omuleţ atâtica. Mafia yakuza. Eu nu ştiam că e barul lui.  «Vreau să vorbesc cu cu tine. Mâine la ora 9 vii la mine». Am îngheţat. Am zis că mă face dracu săpun.  Mă duc la el, deschide uşa şi zice: Tu vinzi droguri. Eu: Nu …am venit în luna de miere… Păi şi cum, stai la hotel?.. M-a băgat în casă la el (ulterior am aflat ce era cu casa aia), deschide o cameră mare şi mă întreabă dacă îmi place. Zic că da şi îmi dă cheile: e a ta. Mai apoi aflu că mafia yakuza luau de la bogaţi şi dădeau la săraci. Se duceau la oameni foarte bogaţi, le băteau la uşă şi îi întrebau: care casă vreţi să o lăsaţi? De mâine ieşiţi afară… Am stat trei luni acolo fără să plătim nimic, doar apa şi curentul.. Paradis a fost acolo, mărturiseşte Valy. 

În tot acest timp, Valy şi Lumi (care se angajase şi ea ca ospătar la un alt restaurant), au încercat necontenit să obţină viză pentru Canada sau SUA. Le-a expirat şi viza de trei luni pentru Japonia, dar i-a ajutat mafia yakuza să îşi mai prelungească şederea cu încă trei luni.

Mafia yakuza ne-a ajutat să ne prelungim viza cu încă 3 luni. Ne-au internat în spital, ca să putem obţine prelungirea. Mafia a fost bună pentru noi. Fără să trebuiască să fac nimic nociv.  L-am întrebat odată pe şefu: Vin să te ajut cu ceva? şi el: Eşti fericit? Eu: Da. Iar el: Atunci dă-i drumul de aici! Exact aşa mi-a zis, mai spune el.

După ce a câştigat încrederea mafiotului japonez a ajuns şi ospătar, unde câştiga şi 600 de dolari pe zi, doar din bacşiş: Eu eram pusher. Trebuia să îmbăt omul, dar să-l ţin şi treaz, că dacă-l îmbătai prea mult nu mai cheltuia.  Făceam undeva la 18.000 de băuturi pe seară într-un bar de 300 persoane.  10 dolari bucata, indiferent ce, apă sau wiskey era acelaşi preţ. Eu voiam să muncesc în fiecare zi, dar nu mă lăsau decât 4 zile, că trebuie să te odihneşti. Dar eu voiam să fac bani, ca făceam 600 de dolari pe noapte doar şpagă! Deci cum să nu munceşti 7 zile? În timpul World Cup am muncit 7 zile şi m-au făcut manager pe jumătate de bar. Ne-a mers aşa de bine, că am făcut o grămadă de bani. Am plecat pe datorie din România şi în trei luni aveam bani de patru garsoniere.

După şase luni, termenul maxim de şedere, Valy şi Lumy au fost nevoiţi să-şi facă bagajele, cu destinaţia România.

Eram pe val… dar nu ai voie să stai decât 6 luni, dacă ai depăşit o zi, te trezeşti că te duci să-ţi cumperi ceva de la chioşc şi vine un micuţ şi te trage de mânecă: Daţi-mi buletinul. Aţi expirat. Plecaţi astăzi, fără niciun bagaj, fără bani din bancă, nimic. Deci era riscant să stai peste viză. Acolo mi-am luat lecţia de viaţă total. Eram fierbinte când am plecat. M-am calmat total, după tot ce am trăit în ţara aia, mai povesteşte el.

America. Trei ani pe vase de croazieră. „Deja uram America

Ajunşi acasă, nu au renunţat la visul de a pleca în America. Prin urmare, au luat lecţii de engleză amândoi şi au semant un contract pentru vase de croazieră, Valy ca ajutor de bucătar şi Lumy la patiserie.

Am vrut să plecăm amândoi. Nu am vrut să ne despărţim, dar era cam greu cu cupluri. Am obţinut un contract cu destinaţia SUA, dar la Miami am avut un şoc când am văzut că suntem pe vapoare diferite, mai spune Valy.

Abia după o lună, după insistenţe,  Valy a reuşit să se transfere pe vaporul unde lucra iubita lui. Acolo, pe vapor, a început, practic, cariera lui ca bucătar. În schimb, America nu a fost tocmai ceea ce visa. După trei ani pe vase de croazieră, cei doi braşoveni au decis să mai dea o şansă Americii.

Nu ne-a plăcut America. Am stat şi două luni la hotel în SUA ca să vedem dacă ne place. Deja uram America. Japonia ne-a educat, a spus el.

Apoi au plecat în Spania, unde au stat şapte ani.

Toate începuturile sunt criminale, dacă nu eşti deschis la schimbare, a mai spus Valy.

Pentru că i-a plăcut să gătească şi a devenit din ce în ce mai bun în domeniu, în Spania a început să se perfecţioneze şi să înveţe tainele bucătăriei spaniole şi internaţionale.

Anglia. Bucătar la restarante de lux pentru familia regală britanică şi turneul de tenis Wimbledon

Episodul Anglia a fost o întâmplare. În timpul unei vizite la sora lui, care este medic în Anglia, Valy a trimis un CV după ce a văzut un anunţ într-un ziar. Peste cinci zile, lucra deja la un restaurant cu circuit închis, unde veneaU doar oameni bogaţi şi vedete.

Era urât pe dinafară, ca o hală, dar în interior era criminal. Serveam numai vedete: Beyonce, Rihanna, tipul din Harry Potter şi cine nu venea pe acolo, povesteşte el.

Prin urmare, s-a mutat cu Lumy în districtul londonez Wimbledon. Şi pentru că făcea minuni în bucătărie, în scurt timp Valy a ajuns  să lucreze la restaurantul regal de la cursele de cai Royal Ascot, unde a gătit pentru întreaga familie regală britanică.

Nu era aşa uşor să ajungi acolo. Îţi trebuia un background solid, erai supus unui security check şi trebuia să garanteze cineva pentru tine, care locuia în Anglia şi care era poliţist, medic etc. Eu o aveam pe sora mea care era medic  şi a contat. La Royal Ascot, aveam aici bucătăria şi o vedeam pe «her Majesty» la câţiva paşi mai încolo. O vedeam deseori pe regină când venea să-şi prezinte caii. Dar nu am vorbit niciodată cu ea. La Royal Ascot era tare  frumos, că se întoarce toată lume în timp şi se îmbrăcau toți cu ţinute de gală din alte vremuri. Am lucrat acolo doi ani, mai spune Valy.

Apoi, a prins un loc de muncă la turneul de tenis Wimbledon şi l-a cunoscut pe francezul Albert Roux, bucătarul care a revoluţionat bucătăria britanică. La Wimbledon, unde lucrează şi în prezent, Valy este specializat pe fructe de mare, iar un lunch poate ajunge şi la 10.000 de lire sterline.

„La Wimbledon dai minimum 900 de lire să bei ceva şi să te uiţia la tenis la meciurile de la începutul turneului. Dar am avut şi clienţi care au plătit 10.000 de lire pentru un lunch ca să vadă meciul, mai spune el.

Spune că e o muncă titanică la competiţii sportive de mare anvergură gen Wimbledon şi că mulţi bucătari nu rezistă presiunii şi volumului mare de lucru. Restaurantul se construieşte în două săptămâni pe un teren de golf, pe marginea unui lac, iar el şi colegii lui se ocupă de restaurantul dedicat exclusiv fructelor de mare. A gătit şi la Jocurile Olimpice din Londra, în 2012.

Deşi au câştigat bani, celor doi braşoveni le-a plăcut şi să se bucure de viaţă, nu doar să pună ban peste ban. Prin urmare, au văzut aproape toată lumea şi au devenit, la rândul lor, clienţi pe vase de croazieră. Dacă tragi doar să faci bani, îţi pierzi viaţa. După trei ani cât am stat în America, am reuşit să cumpărăm o garsonieră, în 2006. Ne-a plăcut şi să ne distrăm. Că altfel degeba ai bani

Acum, la 42 de ani, după ce a bătut lumea în lung şi-n lat, şi-a dat seama că nicăieri nu-i ca acasă. Prin urmare, şi-a construit o casă lângă Braşov, la Săcele, şi vrea să-şi facă propria afacere.  Totuşi, până va reuşi să-şi pună pe picioare afacerea, Valy şi Lumy se vor întoarce, în martie, în Anglia, pentru a-şi continua munca.

„Mi-am făcut căsuţa asta şi vreau să mă opresc. Vreau să fac aici un fel de «Casa Chef-ului» (Casa Bucătarului), să chem bucătari din lume, să gătim împreună şi să locuiască aici cât doresc, și-a încheiat braşoveanul uimitoarea poveste de viață demnă de un foileton.

Citește și: VIDEO/Colonești, satul în care bătaia e ruptă din trai. Femei cu mâini tăiate cu drujba sau toporul

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop 11 decembrie 2018
Loading...
Comentarii