Vecinii din sat îi cred întorşi şi cheamă poliţia, ei strigă după ajutor din Italia: „Suntem blocaţi aici! Într-o săptămână, dormim în stradă”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Disperaţi că nu au unde să locuiască, românii care lucrează sezonier în Italia aşteaptă o soluţie de la autorităţi pentru a se putea întoarce în ţară.
Cuprins:
Satul Pietrişu, din comuna Găujani, Giurgiu, are peste jumătate din populaţia de o mie de locuitori plecată la muncă în străinătate: Italia, Spania, Marea Britanie. Asta nu înseamnă că oamenii s-au mutat definitiv în afara ţării, cei mai mulţi merg la muncă sezonieră, apoi se întorc, după trei luni, după şase luni.
Pandemia i-a prins pe cei mai mulţi locuitori din Pietrişu în sat, mai ales pe rromii rudari, care muncesc în agricultură în Spania. Pe soţii Dobrică, însă, valul roşu care a curpins Italia îi ţine blocaţi în hotelul unde lucrează, în partea de nord-vest a peninsulei, în Valle D'Aosta, la peste 1.400 de metri altitudine. În satul natal, Marilena şi George şi-au lăsat părinţii şi copilul.
În Pietrişu, sătenii au luat-o înaintea autorităţilor cu vigilenţa. Unii localnici anunţă poliţia spunând că şi-au văzut vecinii întorcându-se pe ascuns din străinătate. Poliţia vine, se uită peste gard, apoi pleacă.
Suficient pentru ca alţi localnici să declare că ei au văzut cum poliţia a venit şi i-a luat pe cei reveniţi. Mai mult, i-a luat pentru că "sunt infectaţi cu noul coronavirus".
"Aoleu, măicuţă, cum să-i vedem umblând prin sat? Că avem şi noi copii, nepoţi", spune o bătrână, ducându-şi mâna în dreptul inimii. Apoi adaugă, scuzându-se, parcă: "Eu sunt gripată, răcită acuma, nu am nimic... Am stat pe afară".
"Mi-e frică, mamicule..."
Aşa a apărut legenda întoarcerii soţilor Dobrică. Dacă nu se zăreşte nimeni în curtea lor, asta e pentru că stau pitiţi înăuntru şi umblă numai noaptea. Sau au fost deja capturaţi de forţele de ordine şi duşi într-un loc de unde să nu poată dăuna comunităţii de baştină.
Mama Marilenei, Nela, a auzit şi ea zvonurile despre fiica şi ginerele ei. Găteşte pentru nepot. Opreşte aragazul şi iese la poartă, cu un căţel alb, cu petic de pirat pe un ochi, mârâind răguşit printre papucii ei. "Copiii ăştia din sat împrăştie zvonuri...", spune Nela.
Doreşte să şteargă orice bănuieli legate de familia ei.
Fata şi ginerele au apartament la Giurgiu, stă gol, dacă ar veni, s-ar duce acolo. Dar s-au închis graniţele, nu mai pot ieşi. Mi-e frică, mamicule, că se îmbolnăvesc...Nela, mama Marilenei:
Aplecată asupra unui telefon, care luceşte ca o ferestruică în palma ei, bătrâna caută numărul fiicei sale. O sună.
"La consulat mi-au spus să închid telefonul"
De departe, se aude vocea fetei de 30 de ani, voce în care simţi o teamă stăpânită, pentru că o ascultă şi mama: "Problema e delicată. Noi nu putem veni acasă. Mai avem o săptămână de contract, apoi se închide hotelul. Şi-o să rămânem în stradă. Noi aici lucrăm la sezon, avem rezidenţă în România, nu în Italia. Aici au închis hotelurile, barurile, absolut orice. N-o să avem unde să stăm".
Marilena a cerut ajutorul la consulate. "La cel din Roma, mi-au spus: Doamnă, dacă nu e urgenţă, închideţi telefonul. La cel din Milano, mi-au spus că da, aşa este, se închid graniţele. Asta ştiam şi eu. De noi a uitat toată lumea, ăştia care suntem la sezon".
Femeia adaugă că nu ar fi venit în ţară fără să anunţe autorităţile, că "nu-s nebună, să îmi îmbolnăvesc părinţii şi copilul. Nici eu, nici soţul". "Aici, în Italia, şi dacă ne ducem la piaţă dăm declaraţie pe propria răspundere. Ne-ar da voie ei să plecăm de aici, problema e că ungurii şi slovenii nu ne-ar lăsa să trecem. Noi ce facem? Dacă aveam unde să stăm aici, în nici un caz nu ne întorceam la sistemul de sănătate de acasă".
"Decât o chestie de zvonistică"
Primarul comunei, Dumitru Marcu, are propria lui spaimă legată de coronavirus. "Lumea o cam ia în glumă, dar poate ar trebui să scurtăm şi noi programul. Ne e cam frică să mai stăm pe aici, să mai luăm contact cu oamenii".
Edilul din Găujani a auzit şi el zvonul că "pe un anume cetăţean Dobrică a venit poliţia şi l-a luat, nu ştiu sigur ce s-a întâmplat. Mă, vice, ia vino-ncoa. Mă, sigur l-a luat pe al lui Dobrică?". Vicele: "Da, l-a luat. Cică s-a dus poliţia la poartă la el", "Păi, am vorbit cu soţia lui, sunt amândoi acolo, în Italia, la hotel...". Vicele dă înapoi: "Eu n-am văzut vreo dovadă concretă".
Intervine primarul, împăciuitor: "Deci decât o chestie de zvonistică, din asta... Noi am verificat-o acolo, la ei, printr-o verişoară, care a sunat şi a zis că sunt în hotel... E drept că în zona lor sunt puţine cazuri. Dar aşa a fost şi la noi. Şi acum se înmulţesc pe zi ce trece".
Edilul trage apoi o concluzie destul de sumbră privind natura umană.
Lumea e inconştientă. Iar ăla care ştie că are zice: dacă eu am, de ce să n-aibă şi ceilalţi? Vedeţi, e o situaţie inversă, nu e ca şi cum ai zice: dacă eu am bani, de ce să nu dau şi la altul? În fiecare localitate o să apară doi-trei din ăştia şi o să-i pună pe toţi la pământ. Nu mai vorbesc de oraşe. În oraşe o să fie şi mai rău. Dumitru Marcu, primar Găujani:
La câteva mii de kilometri distanţă, Marilena şi George numără zilele până când vor trebui să se mute în maşina lor cu numere de România.
