Scenele halucinante au avut loc sâmbătă în comuna Urdar, județul Gorj. Bebe Tauru, consilier PNL, se afla la volanul maşinii sale şi l-a observat pe primarul localităţii, Mihai Calotă, care circula cu maşina de serviciu către casă.

Bebe Tauru a pornit în urmărirea lui şi a ajuns până în apropierea locuinţei edilului. În faţa casei, se afla soţia primarului, care şi-a ieşit din sărite atunci când l-a văzut pe consilierul liberal. A luat o piatră şi o scândură şi s-a îndreptat către maşina acestuia, relatează Adevărul.

A urmat un dialog aprins între cei doi şi nu au lipsit nici cuvintele dure şi semnele obscene.

„Are foaia de parcurs pe primărie, nu la el acasă. Plecă s-o ducă pe doamna Sabina, deşi era în timpul programului. O lasă pe Sabina şi acum a întors. Crede că Dusterul primpăriei este al lui. Au impresia că sunt Dumnezei, că este maşina lor personală. Parcă acasă şi se întâlneşte cu nevasta. Vino încoace, că te dau la poliţie. Vine cu blana după mine, parcă îmi este şi frică de tine. Vino, dacă vrei să plăteşti. Te dau la poliţie“, spune Bebe Tauru în timpul filmării.

Primarul localităţii Urdari, Mihai Calotă, a spus că este hărţuit de consilierul local şi că va depune o plângere penală împotriva acestuia:

Ad placeholder
Situație incredibilă la liceul Gheorghe Lazăr: mai mulți elevi se plâng de probleme cu ochii, după ce au fost uitați în clasă cu lampa UV aprinsă
Recomandări
Situație incredibilă la liceul Gheorghe Lazăr: mai mulți elevi se plâng de probleme cu ochii, după ce au fost uitați în clasă cu lampa UV aprinsă

„Mă hărţuieşte. Eu am terminat programul şi mă îndreptam către casă, unde îmi parchez maşina, pentru că sunt preşedintele Compartimentului pentru Situaţii de Urgenţă şi pot să apară tot felul de evenimente la care trebuie să mă deplasez. Am lăsat salariatele acasă. El a început să se ţină după minte şi să mă filmeze. Păi cine se crede? “, a spus primarul comunei Urdari, Mihai Calotă, care se află la cel de-al treilea mandat în fruntea localităţii şi va candida din nou la alegerile din toamnă.

Citeşte şi:

Tânăr din Iași, părăsit pe munte de prietenii cu care plecase într-o drumeție, găsit de salvamontiști în stare gravă pe Ceahlău

Primar din Vrancea, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru că a falsificat documente pentru a obţine bani europeni

După doi ani de la mitingul diasporei din 10 august 2018, Curtea de Apel a trimis dosarul la Tribunalul București

La 31 de ani de la Revoluție, un fost șef militar rupe tăcerea. Șocant ce s-a întâmplat cu cadavrele soților Ceaușescu. Unde au fost aruncate
PARTENERI - GSP.RO
La 31 de ani de la Revoluție, un fost șef militar rupe tăcerea. Șocant ce s-a întâmplat cu cadavrele soților Ceaușescu. Unde au fost aruncate
ȘOC total! În ce hal a ajuns Irinel Columbeanu. Oamenii de pe stradă au rămas fără cuvinte
PARTENERI - PLAYTECH
ȘOC total! În ce hal a ajuns Irinel Columbeanu. Oamenii de pe stradă au rămas fără cuvinte
Horoscop 24 septembrie 2020. Berbecii au parte de probleme destul de ciudate în relațiile de parteneriat
HOROSCOP
Horoscop 24 septembrie 2020. Berbecii au parte de probleme destul de ciudate în relațiile de parteneriat
Un cuplu celebru, găsit fără suflare în propria casă! Ce a descoperit poliţia la faţa locului
Telekomsport
Un cuplu celebru, găsit fără suflare în propria casă! Ce a descoperit poliţia la faţa locului