Stiri Rusia

Stiri Rusia. Află tot ce se întâmplă în Rusia, știri de ultimă oră, breaking news! Aici poți citi știri online, actualizate în timp real, ca să fii la curent cu tot ce se întâmplă în Rusia. Rusia este o țară în Eurasia. Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni, excluzând Crimeea. Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume. Potrivit Constituției Rusiei, țara este o federație și o republică semi-prezidențială în care președintele este șeful de stat Președintele este ales prin vot popular pentru un mandat de șase ani (eligibil pentru oricâte mandate, dar dintre care nu pot fi mai mult de două consecutive). Din 2014, Rusia se află în conflict cu vecinul său de la sud-est, Ucraina. În acel an, Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea, iar separatiştii pro-ruşi din Donbas şi Luhansk au proclamat indepedenţa celor două regiuni, cu susţinearea Moscovei. Conflictul a fost îngheţat oficial în 2015, dar luptele din Donbas au continuat. În februarie 2022, forţele ruse au invadat din nou ţara vecină, declanşând Războiul Rusia-Ucraina. Află tot ce se întâmplă în Rusia, știri de ultimă oră!

Mark Milley, șeful armatei americane, nu este sigur dacă a avut loc un contact fizic între drona americană doborâtă și avionul rusesc de luptă
15 mar. 2023

Șeful Pentagonului a discutat cu Serghei Șoigu, în urma doborârii dronei americane. Austin: „Rusia e în criză de capacități și a rămas fără prieteni”

Primele declarații ale lui Ramzan Kadîrov, după ce s-a scris că este grav bolnav: „Îmi pare rău că trebuie să vă supăr”

Evgheni Prigojin, liderul mercenarilor Wagner, afirmă că ruşii trebuie să aibă dreptul de a-i critica pe comandanții care se ocupă de invazie

Profesoară din Rusia, către studentul ei: „De ce s-a dus tatăl tău pe front, putea să mă împuște aici”. Universitatea a demis-o, instanța a amendat-o

Ucraina îl invită pe Ron DeSantis să vină să vadă invazia rusă, după ce guvernatorul Floridei a spus că războiul este doar „o dispută teritorială”

Procurorii cer închisoarea pentru un soldat care a spus că a comis crime de război în Ucraina. Acuzat că răspândește „știri false”

Vladimir Putin le cere procurorilor ruși să înăsprească represiunea împotriva celor care „destabilizează” țara: opoziția, ONG-urile și criticii regimului

Rușii vor să recupereze din Marea Neagră rămășițele dronei și acuză SUA că „participă direct” la războiul din Ucraina

Fostul vicepremier rus Alfred Koch, aflat în exil de 8 ani, condamnă agresiunea din Ucraina: „Cum veți purta voi, foștii mei concetățeni, povara crimelor voastre?”

Centrele de înrolare din Rusia „actualizează” datele bărbaților eligibili pentru recrutare. Ce spune Kremlinul despre o a doua mobilizare

El conduce programul de combatere a spălării banilor al Consiliului Europei, tatăl lui este ofițer al serviciilor de informații ruse, dezvăluie presa germană

Rusia a inclus oficial autoturismele Dacia pe lista mărfurilor permise pentru importuri paralele

Vladimir Putin va depune declarația de avere până la 1 aprilie, dar nu este obligat s-o facă publică

Klaus Iohannis, întrebat de doborârea unei drone, despre care NYT a scris că a decolat din România: „Comunicarea oficială se face de către partea americană”

Planul secret elaborat de Kremlin pentru a captura Republica Moldova: „Contracararea politicii expansioniste a României”

Rusia, China și Iran încep exerciții militare comune, într-un moment în care tensiunile cu SUA sunt în creștere

Anchetatorii federali au verificat Trump Media pentru o posibilă spălare de bani, după ce a primit sume de la un oligarh apropiat de Putin

Război în Ucraina, ziua 385 | Forțele ruse au lovit regiunea Herson de 78 de ori, în ultimele 24 de ore

Incendiu la o stație de metrou din Ekaterinburg. Sute de persoane au fost evacuate

Aeronave de luptă britanice și germane au interceptat un avion rusesc care se apropia de spațiul aerian al Estoniei

Ce știm despre MQ-9 Reaper, drona americană care a fost lovită de un avion rusesc deasupra Mării Negre

New York Times: Drona americană doborâtă deasupra Mării Negre a decolat din România

Doi lunetiști ruși sunt acuzați că au abuzat o fetiță de patru ani și pe mama ei, în apropiere de Kiev. Niciunul nu mai e în viață

Oficial american, despre acțiunile de destabilizare din Republica Moldova: „Rusia va continua cu astfel de tactici”

Putin afirmă că americanii continuă să „ocupe” Germania și că tot ei aveau interesul să arunce în aer gazoductele Nord Stream

O mașină a explodat în centrul orașului Melitopol, aflat sub ocupația rușilor. În interiorul ei s-ar fi aflat un oficial instalat de Moscova
14 mar. 2023

Vedere din Qatar. Ce a scris pe Facebook ministrul român al apărării la scurt timp după ce armata americană a anunțat că Rusia i-a doborât o dronă în Marea Neagră

Casa Albă anunță, în urma doborârii dronei MQ-9 Reaper, că SUA nu vor înceta să survoleze Marea Neagră

Ministerul Apărării de la Moscova: Luptătorii ruși nu au lovit drona americană

Patinator ucrainean care concurează pentru Ungaria, înjunghiat în mod misterios la Moscova

Politico: UE pregătește o lege privind „agenții străini”, care îngrijorează ONG-urile. Georgienii au respins un proiect similar

Dronă a US Army, doborâtă de ruși deasupra Mării Negre. Rusia spune că nu vrea o confruntare cu America

Poveștile de rezistență ale bătrânelor care au rămas în Ucraina în timpul războiului. „Acesta este un abator. Sper doar să trăiesc până la victoria noastră"

Doi lunetiști ruși, acuzați de Ucraina că au abuzat sexual o fetiță de 4 ani și că au violat-o în grup pe mama acesteia, după ce l-au bătut pe tată

Vladimir Putin susține că Rusia luptă în Ucraina "pentru propria existență"

Parlamentul de la Moscova aprobă pedepsirea cu ani grei de închisoare a criticilor aduse mercenarilor care luptă pentru ruși

Rușii se pregătesc să se retragă din regiunea Herson ocupată, susține Kievul. „Un alt «gest de bunăvoinţă»" al interpușilor Moscovei

Un vlogger rus, filmat când distruge o limuzină de 250.000 de euro: „Reclama costă. Păcat, era mașina visurilor mele”

Război în Ucraina, ziua 384 | Kievul anunță că va continua să apere Bahmut. Este „cheia stabilității întregului front”

Kremlinul transmite că Rusia nu recunoaște jurisdicția Curţii Penale Internaţionale de la Haga

Război în Ucraina, ziua 383 | Viitorul Ucrainei și al tuturor ucrainenilor depinde de rezultatul bătăliilor din estul țării, afirmă Zelenski
13 mar. 2023

Grupul Wagner recrutează în liceele din Moscova "tineri războinici" pentru conflictul din Ucraina, după ce a pierdut accesul la deținuții ruși

Fiul lui Steven Seagal se iubește cu un fotomodel rus. Actorul a primit cetățenia rusă acum 7 ani

A început procesul împotriva opozantului rus Vladimir Kara-Murza, care riscă 25 de ani de închisoare. „Am revenit la vremurile staliniste"

Moscova ar fi ajuns să recruteze femei din coloniile penitenciare din sudul Rusiei pentru a le trimite să lupte pe frontul din Ucraina

Premierul georgian îl acuză pe Zelenski că se implică în politica internă a țării sale, după proteste. Reacția Kievului

Curtea Penală Internațională va deschide două dosare de crime de război împotriva Rusiei, anunță presa americană. Ce fapte sunt vizate

Rareș Bogdan, răspuns pentru Bogdan Aurescu: „Nu vă lăsaţi manipulaţi de agenţii dezinformării putiniste”

Proiect de lege pentru creșterea vârstei de recrutare în Rusia, deși Kremlinul a negat că plănuiește o nouă mobilizare

Reacția Kremlinului după ce documentarul „Navalny” a luat un Oscar. Soția disidentului, discurs în timpul galei

Ramzan Kadîrov, primit de Vladimir Putin la Kremlin. „Dacă îmi permiteți, aș vrea să mă laud puțin”

SUA și mai ales Franța și-au crescut substanțial exporturile de arme în ultimii ani. Rusia suferă, pe fondul războiului din Ucraina