Mesajul video a fost difuzat de canalul de Telegram al „Frontului Poporului” din Karaciai-Cerchezia. Potrivit femeii, soțul ei a fost „mobilizat voluntar” în ianuarie.
Nikiforiak susține că șeful administrației rurale, Serghei Kornev, i-a promis că îi va oferi lemne de foc, dar „mi-a trimis, în schimb, bilete la circ”.
Întrebat când va primi ceea ce i s-a promis, Kornev i-a transmis că a fost „pusă pe listă”, dar că lemne de foc „cel mai probabil nu vor fi“.
În familia Nikiforiak sunt două persoane cu dizabilități și un copil mic.
Șeful Comitetului Executiv Regional, Liudmila Kapuseva, a spus că „problema acestei familii a fost preluată de guvern și o vom rezolva”.
În noiembrie anul trecut, guvernatorul Ralid Temrezov declara că „grijia pentru rezidenții noștri, ai căror tați, soți și copii sunt în prima linie, este o prioritate pentru autoritățile regionale”.
Șampon, spumă de ras, prosoape, cârnați și colțunași
Nu este primul caz de „ajutoare” de acest fel în Rusia.
În februarie, conducerea districtului Tihvinski, regiunea Leningrad, a oferit seturi de cadouri familiilor soldaților care au murit în „operațiunea militară specială” din Ucraina. Rudelor militarilor li s-a oferit un set format din șampon și spumă de ras.
Anul trecut, administrația de la Vladivostok, estul Siberiei, a decis „să arate că îi pasă” de văduvele soldaților ruși morți în Ucraina, iar oficialii și o firmă locală specializată în produse din carne au oferit femeilor pachete cu alimente, pate, conserve sau cârnați afumați.
Familia unui soldat rus ucis în Ucraina din Tuva, tot în Siberia, a primit un ajutor constând într-un pachet cu colțunași. Iar în altă regiune, văduvele au primit prosoape.
Mai multe văduve ale soldaților ruși au primit haine de blană, însă femeile le-au returnat, fiindcă nu li se potriveau măsurile!
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina