VIDEO/ Ultima noapte de întuneric și prima dată când s-a aprins becul într-un cătun pierdut din Apuseni. Au așteptat o sută de ani să primească lumină

Ştefan Pană
  • În Poiana Horea se trăia, până acum câteva zile, întocmai ca la 1918, anul pe la care au apărut primele case.
  • Pentru o parte a satului din această zonă izolată de Apuseni, a fost nevoie de 50 de ani, până în anii ’70, ca să se tragă curent.
  • Pentru restul caselor, au mai trecut încă 50 de ani. La Centenar, li s-a aprins și lor becul de sub tavanul jos din casele de lemn!
  • Cu ajutorul unor voluntari de la ONG-ul Free Mioriţa.
  • Libertatea a stat alături de câteva familii dintr-un cătun al satului Poiana Horea în ziua în care s-a făcut lumină. 

Casele de la marginea satului Poiana Horea, judeţul Cluj, s-au unit abia acum cu țara și cu mileniul.

Fondat în 1918, satul din Apuseni a fost electrificat prin 1970. Avea pe atunci vreo 2.000 de locuitori. Din nu se ştie ce motiv, stâlpul de electricitate s-a oprit într-o curbă a drumului.

La doi kilometri distanţă mai locuiau alte 10 familii, pe care autorităţile de atunci le-au abandonat în întuneric. Astăzi, satul mai are 300 de locuitori, iar la marginea lui mai trăiesc cinci dintre cele 10 familii care au îndurat încă 50 de ani fără lumină!
Pentru ei, becul s-a aprins nu datorită statului român, ci a unor voluntari dintr-un ONG. Ei le-au făcut acestor familii o surpriză: au apărut într-o dimineaţă în curtea lor, cu un panou fotovoltaic.

Ziua în care s-a făcut lumină

„Aici ne-am născut, aici trebuie să stăm”

Astăzi, în România, există undeva pe la 50.000-55.000 de gospodării neelectrificate.

Numărul este doar o estimare, pentru că nici măcar statul nu ştie care este exact situaţia. Se poate doar estima câţi oameni trăiesc şi astăzi, într-o ţară europeană, la lumina lumânării: peste 100.000.

Cam 100 de sate nu sunt deloc electrificate.

Numărul acesta te poate revolta. Dar, în Poiana Horea, este un fapt de viață, pe care oamenii îl acceptă fără să se plângă prea mult.

Aşa s-au născut, aşa a fost viaţa întotdeauna. I-am întrebat pe oamenii de aici cum se descurcă. Răspunsul a fost simplu: la lumânare. Nu au spus că greu şi nu s-au plâns că nu-i ajută nimeni.

 

Ziua în care s-a făcut lumină

Ioan Mateş (43 ani) şi tatăl său (67 ani) urmăresc instalarea panourilor fotovoltaice

Ioan Mateş a locuit într-o casă fără curent 32 din cei 43 de ani ai săi.  Când era doar un copil, a trebuit să se mute într-o casă de la marginea satului, unde nu era curent.

Sărăcia şi condiţiile grele din sat l-au lăsat pe el şi pe cei doi părinţi ai săi în beznă. Acum, singura lui sursă de venit este o indemnizaţie pentru handicap, de 50 de lei pe lună.

Când apune soarele, ne culcăm, că nu poţi sta. N-ai lumină, stai pe întuneric. Unde să te muţi? N-ai unde te muta, n-ai unde. Dacă aici ne-am născut, aici trebuie să stăm. N-avem unde merge”, spune el.

Lumină toxică

În anul 2018, e greu să mai găseşti petrol lampant, culmea, tocmai acolo unde e nevoie de el: în satele izolate, fără curent electric. Localnicii din Poiana Horea care au trăit toată viaţa fără curent electric folosesc motorina. Scumpă şi, mai ales, toxică.

„Ce să facem, la lampă, la petrol. Dar acum, nici petrol nu mai este. Numai motorină, şi apăi afumă de iese ca la tractor fumul”, spune Ioan Mateş.

Ziua în care s-a făcut lumină

În situaţia lui sunt toţi cei care locuiesc la capătul văii din Poiana Horea. La un kilometru şi ceva de casa lui Ioan Mateş stă Mircea, împreună cu tatăl său, Gheorghe. În aceeaşi izolare şi sărăcie. Această familie a renunţat la a-şi mai lumina casa după căderea întunericului.

„Stau aici de 34 de ani. Niciodată n-a fost curent. Şi nici de când stă taica-miu, de 60 de ani. Nu vezi nici să-ţi faci treburile. Ca la lumânare. La motorină. S-a mai scumpit acum. Cinci lei şi ceva, şase, că nici n-am mai luat de o lună şi ceva, de când s-a scumpit„, povesteşte Mircea.

Ziua în care s-a făcut lumină

Scumpirea este de câteva zeci de bani, dar aici, unde s-a scurs un secol de ignorare a cetățenilor, fiecare ban și secundă contează.

Deja investiţia nu mai merită. Un litru de motorină ţine o flacără aprinsă două seri. Așa că oamenii aleg întunericul.

Copiii au învăţat la lanternă

La 10-15 minute de mers pe jos de casa lui Mircea stă sora lui, Lucica. Este căsătorită şi are doi copii. A stat toată viaţa fără curent şi la fel s-au născut şi au trăit cei doi băieţi ai ei. Şcoala lor e departe, la 25 de kilometri.

„E microbuz!”, completează repede Lucica. Chiar şi aşa, copiii ajung acasă pe la ora 4 după-amiaza. Iarna, o oră mai târziu e deja beznă.

Ziua în care s-a făcut lumină

„Este foarte greu. Ne descurcăm la lanternă. Copiii iară la lanternă învaţă. Foarte greu”, spune ea.

Bateriile pentru lanterne sunt scumpe, doar că nu îi intoxică.

Izolarea e un alt fapt de viață la Poiana Horea.

Primul dispensar e în Beliș, la 25 de kilometri distanţă.  Spitalul e la 50 de kilometri, în Huedin, pe drum greu, plin de serpentine.  Salvarea face o oră şi jumătate. Iar asta în cazul cel bun, în care poţi da de ea.

Oamenii se suie pe dealuri, uneori în miez de noapte, ca să dea de o bară de semnal.

Dar acum, pentru aceşti oameni, o parte dintre greutăţile lor s-au rezolvat.

Lumină pentru România

Iulian Angheluţă a petrecut aproape 170 de zile pe bicicletă prin România. Peste 8.200 de kilometri pedalaţi „pentru lumină”. A găsit sate izolate, sate pe moarte, sate în care nu s-a aprins niciodată un bec. În 2014, s-a hotărât să schimbe asta, puţin cu puţin, acolo unde se poate. În aceşti ultimi patru ani, asociaţia pe care a înfiinţat-o, Free Mioriţa, a adus curentul pentru:

  • 134 de familii
  • 4 şcoli
  • două bisericuţe
  • din peste 50 de localităţi

Ziua în care s-a făcut lumină

La acestea, se adaugă acum cinci noi gospodării.

Succese mărunte? Poate, dar când toți ne plângem că n-avem nicio putere în țară, că nu se schimbă nimic, să donezi pentru un ONG ca Free Miorița poate fi o soluție!

Într-o dimineaţă de sâmbătă, tocmai după ce s-au oprit ploile în Poiana Horea, Iulian şi o mână de voluntari au intrat în sat, cu un mic convoi. S-au oprit prima dată la Lucica şi la ai ei doi copii. Au scos din maşini panourile fotovoltaice şi s-au îndreptat către casa din care femeia privea nedumerită ce se întâmplă.

În acea seară, în casa Lucicăi s-a aprins pentru prima dată un bec.

Profitul îi condamnă pe oameni la întuneric: „Statul a eşuat”

Iulian şi voluntari de la Free Mioriţa sunt conştienţi că nu vor putea rezolva integral problema. Dar şi că acesta nu este un motiv să nu încerce, casă cu casă.

Mai ales că nimeni altcineva nu o face.

Ziua în care s-a făcut lumină

Statul a eşuat. Şi aici a eşuat. Autorităţile pur şi simplu au eşuat. I-a lăsat pe oameni fără lumină, îi ţine în întuneric, fără acces la electricitate, care înseamnă nu doar lumină. Înseamnă acces la informaţie, educaţie pentru copii”, spune Iulian.

Explicaţia este, pe cât de simplă, pe atât de sinistră. O lege modificată, la fel ca cea care i-a lăsat pe oameni fără locuri de muncă, îi ţine acum în întuneric:

„S-a introdus coeficientul de rentabilitate, adică, dacă extinderea unei reţele existente către familiile acestea depăşeşte un anumit prag, amortizarea investiţiei se face greu, investiţia nu e luată în calcul de la bun început”.

Ziua în care s-a făcut lumină

În Poiana Horea a venit prima oară să instaleze un panou de energie solară şi Andreea Vasiliu. Pentru ea, ca voluntar, situaţia oamenilor de aici are şi o notă personală.

„Întâmplarea face că am petrecut o bună parte din copilărie într-un canton de vânătoare, la zece kilometri de la ultimul stâlp de electricitate, şi mi se părea că asta se întâmpla cândva, de mult, dar în niciun caz nu îmi imaginam că în 2018 mai pot să fie oameni care să trăiască în case fără electricitate”, spune ea.

Ziua în care s-a făcut lumină

Treabă românească: Elevi cu laptopuri de la stat, dar fără curent

Niculae are 13 ani, iar fratele său, Lucian, are 10 ani. În ciuda greutăţilor, amândoi se ţin de şcoală şi le place. În ziua în care a aflat că va avea curent, Niculae s-a urcat pe un deal să caute semnal şi şi-a sunat tatăl, să vină repede acasă. Tatăl său era la muncă. A renunţat la banii de o pâine pe ziua aceea ca să fie alături de familie.

Niculae a spus atunci ce va face prima dată în acea seară: „Citesc!”.

Panourile fotovoltaice pot alimenta cu greu televizoare sau alte aparate care consumă mult curent. Dar vor putea da viață unui laptop. Aşa că Niculae şi cu fratele său vor putea folosi laptopul pe care l-au primit acum câţiva ani de la şcoală, şi pe care îl încarcă, din când în când, prin vecini.

Ziua în care s-a făcut lumină

Nimeni de la şcoală nu l-a întrebat dacă are ce face cu laptopul. Proiectul s-a semnat la 500 de kilometri distanţă, la Bucureşti, şi, pe foaie, statul şi-a făcut treaba în ceea ce îl priveşte pe Niculae.

Ultima noapte pe întuneric

Oamenii nu au ştiut, cu o noapte înainte ca Iulian şi voluntarii de la Free Mioriţa să ajungă în Poiana Horea, că vor petrece ultima seară în beznă.

Ultima noapte de beznă, primul secol în care cineva începe să se gândească la ei.

Ziua în care s-a făcut lumină

Iulian Angheluţă alături de doi vecini în casa cărora se va aprinde pentru prima dată lumina

Dacă doriţi să vă implicaţi şi să susţineţi proiectul Free Mioriţa, puteţi dona în contul IBAN RO71BACX0000000942462000 deschis la UniCredit Bank Sucursala Rosetti București.

Pe Iulian îl puteţi contacta la numărul de telefon 0722.234.727 şi la adresa de email iulian@freemiorita.ro.


Citește și:

EXCLUSIV/ 'Secretul fericirii' lui Vlad Zamfirescu, fiul lui Florin Zamfirescu: n-a rămas în umbra tatălui. 'Mi-a plăcut mereu să ies în soare, să stau în lumină!'

Leon Dănăilă: „Sunt cel mai sărac medic din lume. Am trecut prin toate: cerșetor, neurochirurg, academician, acum senator'

Comentarii