Martorul îi povesteşte judecătorului că, de când a depus actele la Primărie şi până când a obţinut autorizaţia, societatea lui a funcţionat doar în baza unui bileţel pe care era trecut numărul de înregistrare al cererii.

Judecătorului nu-i vine să creadă: „Cum pe baza unui bileţel?”

„Pe baza unui bileţel! Dacă îl aveai, nu mai primeai amendă, în cazul vreunui control”, explică martorul.

„Şi, dacă aţi fi avut nevoie de autorizaţie de la DSV sau DSP, tot cu bileţel era?”, vrea să ştie o avocată.

„Tot. Aşa se face! În România”, continuă martorul, „afli că eşti în ilegalitate doar dacă vine vreun control. În rest, nimeni nu face vreo informare. Îţi dă în cap cu amenda, şi apoi afli că n-ai aia, că n-ai ailaltă”.

Martorul dă declaraţia ţinându-şi paltonul îndoit pe braţul stâng. Cu dreapta a jurat pe Biblie, înainte să înceapă să răspundă întrebărilor judecătorului. E ora 18:00, iar el e ultimul audiat. În sala de judecată e foarte cald, miroase a transpiraţie şi toată lumea a  obosit.

Printre băncile în care stau, umăr la umăr, avocaţi, părţi civile şi câţiva inculpaţi,  fraternizând în pacienţă, se plimbă peturile mici cu apă, aduse de la tonomatul de pe hol. Scările rulante din Tribunalul Bucureşti au fost de mult oprite, iar holurile sunt pustii. Doar la etajul doi, în sala unde se judecă dosarul Colectiv, martorii povestesc despre avize, autorizaţii şi hotărâri de Consiliu Local.

Cât de important este portofoliul primit de România în Comisia Europeană. Europarlamentar PNL: „E gol, zero competențe”
Recomandări
Cât de important este portofoliul primit de România în Comisia Europeană. Europarlamentar PNL: „E gol, zero competențe”

Inculpaţii, pedepsiţi să stea în picioare 6 ore

Procesul a început la ora 12:30. 25 de martori a anunţat judecătorul, la termenul trecut, că va audia azi. Dar numai 12 sunt prezenţi. Unul dintre ei a rugat instanţa să-l cheme să dea declaraţie mai devreme, pentru că şi-a lăsat cu o vecină copilul de 1 an. Judecătorul e omenos şi-l bagă peste rând.

Cu inculpaţii însă nu mai e la fel, obligându-i să stea în picioare, înşiraţi la perete în faţa boxei acuzaţilor, vreme de şase ceasuri, cât a durat procesul. Nu toţi au respectat însă regula. Motivând că au nevoie la toaletă, unii s-au strecurat pe scaune, istoviţi, la întoarcerea în sala de judecată. Iar alţii, lipsiţi de superstiţii, au stat pe băncile din boxa arestaţilor, după ce judecătorul a permis deschiderea ei.

„Era răspunderea agentului comercial să obţină autorizaţia PSI”

Prima e audiată cea care s-a ocupat de contabilitatea SC Colectiv, iar apoi judecătorul îl cheamă pe „domnul cu copilul”, angajat la serviciul juridic al prefecturii Bucureşti. El este cel care a verificat legalitatea Hotărârilor Consilului Local (HCL) al Sectorului 4, în baza cărora erau autorizate societăţile comerciale. Actele necesare pentru autorizare erau menţionate la modul general, spune martorul, dar „şi celelalte sectoare aveau HCL-uri similare, copiate unul după altul”.

Televiziunea chineză arată cum ar putea avea loc debarcarea din Taiwan. „Ziua zero”, serialul menit să-i pregătească pe taiwanezi | VIDEO
Recomandări
Televiziunea chineză arată cum ar putea avea loc debarcarea din Taiwan. „Ziua zero”, serialul menit să-i pregătească pe taiwanezi | VIDEO

Şi şefa serviciului juridic din Prefectură declară judecătorului că „HCL-urile de la Sectorul 4 erau conforme cu legea, iar anexele ce cuprindeau documentele necsare nu erau limitative, erau cu «etcetera»”.

Urmează declaraţia de martor a şefei de cabinet a fostului primar Piedone, care mărturiseşte că activitatea ei se desfăşura după directivele „Nicoleta, adu mapele”, „Nicoleta, cheamă-l pe cutare”.

Apoi, directorului care coordona Serviciul Autorizări din Primăria Sectorului 4 îi vine rândul să jure cu mâna pe Biblie.

„În 2015, nu se solicita autorizaţia PSI (n.r. – prevenirea şi stingerea incendiilor) de către funcţionarii primăriei, nu era trecută în HCL printre documentele necesare”, spune Ghitcuţă Doru.

„Era răspunderea agentului comercial să obţină autorizaţia PSI. Şi acum există societăţi comerciale care funcţionează doar în baza certificatului de la Registrul Comerţului, fără autorizaţie şi fără aviz. Sunt agenţi economici care nici nu au obligaţia să obţină aceste acte: farmacii, bănci, cazinouri şi săli de jocuri de noroc care obţin avizul de la Ministerul Finanţelor.”

După incendiu, funcţionarii refuzau să mai dea autorizaţii

„Şi la Primărie nu se verifica dacă petentul are autorizaţia PSI?”, vrea să ştie judecătorul. „Nu era treaba noastră”, şopteşte una dintre funcţionarele inculpate, din boxa arestaţilor. Judecătorul nu o aude. Dar îl aude pe martorul care declară că „ISU are un departament de verificare a autorizaţiilor PSI, din ceea ce ştiu”.

Pagerele luptătorilor Hezbollah au explodat: cel puțin nouă morți și 2.800 de răniți, printre care și ambasadorul Iranului în Liban | VIDEO
Recomandări
Pagerele luptătorilor Hezbollah au explodat: cel puțin nouă morți și 2.800 de răniți, printre care și ambasadorul Iranului în Liban | VIDEO

El adaugă că, imediat după „incidentul din Colectiv” – cum l-a numit judecătorul, funcţionarii n-au mai vrut să elibereze autorizaţii. „trei luni de zile a fost un blocaj, n-a mai semnat nimeni nimic”, spune martorul, iar HCL-urile a fost modificate şi prevăd acum şi obligativitatea avizului PSI.

Un avocat vrea să ştie câţi agenţi economici din sectorul 4 au sau nu, la această oră, autorizaţia PSI. Dar judecătorul îi respinge întrebarea, motivând: „Ne interesează? Pe noi ne interesează doar ce spune legea, nu dacă se respectă sau nu”.

La 9 decembrie 2015, Primăria Sectorului 4 a retras autorizaţia de funcţionare pentru SC Colectiv. „Au fost şi alte societăţi care nu aveau autorizaţia PSI sancţionate la fel?”, întreabă un alt avocat. „Nu, Colectiv a fost singurul”, răspunde martorul.

Piedone „a greşit, pentru că nu a cerut viza departamentului juridic”

După audierea lui, în sală a intrat fosta şefă a serviciului juridic din Primăria Sectorului 4. S-a pensionat între timp, dar îşi aduce bine aminte că, în urmă cu 3-4 ani, n-a întrebat-o nimeni dacă e nevoie şi de PSI pentru eliberarea autorizaţiei de funcţionare.

Următorul martor, Dragomirescu Radu, era secretarul Consiliului Local al Sectorului 4 în octombrie 2015. El spune că legea nu prevede nimic în legătură cu emiterea autorizaţiilor de funcţionare şi că, în perioada 2004-2008, nu a fost emisă nicio autorizaţie, iar societăţile „funcţionau foarte bine, pentru că nimeni şi nicio lege nu le obliga să funcţioneze cu aviz de la primărie”.

Morozanu Mircea, iniţiatorul HCL-urilor din 2012 în baza cărora se eliberau aceste autorizaţii, e convins că „documentele necesare, prevăzute în anexe, aveau caracter generic”, iar funcţionarii puteau solicita mai multe acte, deşi tot el recunoaşte că „nimeni nu a verificat şi dacă funcţionarii au înţeles că pot face asta”.

Popescu Alexandru Leonte, fost viceprimar al Sectorului 4 până în 2013, declară că Piedone „a greşit, pentru că nu a cerut viza departamentului juridic. Ca primar, poţi să pui toată primăria să semneze pe un act. Dar, ca primar, dacă ai semnat, îţi asumi”, spune el.

De frică, Băluţă a trimis Poliţia Locală în control la Pionierul

Doi foşti şefi de la Poliţia Locală a Sectorului 4 povestesc judecătorului cum, după incendiul din Colectiv, actualul primar, Daniel Băluţă, „a trimis, de frică, poliţia locală, ca să verifice dacă agenţii economici de pe platforma Pionierul aveau sau nu autorizaţia PSI. Dispoziţia primarului a fost verbală şi s-au întocmit rapoarte cu numele societăţilor care nu aveau autorizaţie”.

Ultimul pe lista martorilor e patronul unei societăţi oarecare din Sectorul 4. A avut o florărie, un magazin alimentar şi, parcă, şi un bar, îşi aminteşte el, după juma de oră.

Povestea lui are valoare de exemplu: uite aşa se obţinea autorizaţia de la Primărie. „Funcţionarii vi s-au părut serioşi, se implicau?”, îl întreabă judecătorul, la capătul a şase ore de audieri fără pauză. „Foarte riguroşi erau!”, declară martorul.

Iar şedinţa se încheie, nu înainte ca instanţa să anunţe următorul termen: joi, 15 noiembrie, când ceilalţi 13 martori care ieri au lipsit nemotivat vor fi citaţi cu mandat de aducere. Inclusiv Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4.


Citește și:

 

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rusia amenință pe față România. „Moscova ar putea bombarda ținte militare”. Ce țări mai sunt în vizorul Kremlinului
Știrileprotv.ro
Rusia amenință pe față România. „Moscova ar putea bombarda ținte militare”. Ce țări mai sunt în vizorul Kremlinului
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Orașul care ar putea fi lovit de un val ”de câțiva metri înălțime”. Zeci de mii de oameni sunt în pericol
FANATIK.RO
Orașul care ar putea fi lovit de un val ”de câțiva metri înălțime”. Zeci de mii de oameni sunt în pericol
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
GSP.RO
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
Leguma, cultivată la greu în România, la care prețul a explodat în acest an. Cât a ajuns să coste astăzi
FANATIK.RO
Leguma, cultivată la greu în România, la care prețul a explodat în acest an. Cât a ajuns să coste astăzi
Raluca Bădulescu și-a făcut cont pe OnlyFans. Cum pozează vedeta pe site-ul pentru adulți. Imagini necenzurate / FOTO
Unica.ro
Raluca Bădulescu și-a făcut cont pe OnlyFans. Cum pozează vedeta pe site-ul pentru adulți. Imagini necenzurate / FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
"Erau ultimii bani de înmormântare". Reacţia pensionarei jefuite de 450.000 de euro
Observatornews.ro
"Erau ultimii bani de înmormântare". Reacţia pensionarei jefuite de 450.000 de euro
Horoscop 18 septembrie 2024. Racii este bine să nu se lase în voia emoțiilor mai intense decât de obicei, dar nici să nu exagereze cu rațiunea
HOROSCOP
Horoscop 18 septembrie 2024. Racii este bine să nu se lase în voia emoțiilor mai intense decât de obicei, dar nici să nu exagereze cu rațiunea

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI