Lasconi, despre portofoliul obținut de România la Comisia Europeană: Ciolacu spunea că o să avem ceva serios pe economie

 2 comentarii
Arhiva foto

Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat marți, 17 septembrie, la B1TV, că portofoliul obținut de Roxana Mînzatu de la Ursula von der Leyen este „de mâna a treia, a patra, a cincea, a șasea”.

„Ar suna oarecum binișor dacă ai zice că avem și noi șefa pe resurse umane pe Europa, dar acum câteva luni, domnul Ciolacu spunea că o să avem ceva serios pe economie, ceva deosebit pe economie. Păi, cum să ai ceva deosebit pe economie când tu ai cel mai mare deficit bugetar, deja specialiștii vorbesc de chiar 8% până la sfârșitul anului și te duci cu miloaga, cu săru’ mâna, cu capul plecat, la Comisia Europeană, la Ursula von der Leyen să te îngăduie să o mai lungești puțin cu deficitul bugetar și după aceea să te duci să negociezi pentru un mandat serios”, a spus Lasconi.

„Ce mandat pe economie e ăsta, e cu Resursele umane și stați să vedeți, știți care e culmea? Că este singurul mandat, deci este singurul, este absolut incredibil, care nu are nicio putere de decizie la nivelul Uniunii Europene”, a adăugat ea.

Roxana Mînzatu a primit marți, 17 septembrie, din partea șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, postul de vicepreşedintă executivă a Comisiei Europene, portofoliul fiind Competențe și Educație, Locuri de muncă, Drepturi sociale și Demografie.

Ciolacu voia un bărbat comisar european, von der Leyen i-a cerut o femeie

Premierul Marcel Ciolacu afirmase în vară că dorea un portofoliu în zona economică și îl voia pe Victor Negrescu pentru funcția de comisar european, dar Ursula von der Leyen, o susținătoare puternică a femeilor în funcții de conducere, a insistat ca România să nominalizeze o femeie, iar Victor Negrescu a fost astfel scos din calcul pe criterii de gen.

Roxana Mînzatu, care s-a declarat o „feministă convinsă”, a devenit astfel a treia femeie din România care ocupă funcția de comisar european, consecutiv, după Corina Crețu (2014-2019) și Adina Vălean (2019-2024).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    K476 18.09.2024, 03:06

    In tarile musulmane corporatistele occidentale sunt ignorate frecvent. Si in Spania mai sunt cazuri in care sunt platite mai prost ca barbatii, sau nu li se platesc orele suplimentare si aici nu vorbim de femei angajate pe criterii sexuale. Ce pretentie ai daca nu trimiti pe cineva ales pe criterii de competenta!?

  • Avatar comentarii

    Trandafir 19.09.2024, 11:34

    Degeaba s-a facut Ciolacul pres in fata lui Ursula. Romania nu a primit o functie economica, importanta. Negrescu era mult mai potrivit, competent pentru o functiie de Comisar.

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!