Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, slt. Alin Găleată, în perioadele cu frig sau chiar ger crește numărul incendiilor produse de surse defecte, improvizate sau nesupravegheate de încălzire, dar și de instalațiile electrice exploatate greșit.

Printre cauzele care duc la dezastre sunt sisteme de încălzire defecte, mijloace de încălzire improvizate sau lăsate în funcțiune fără supraveghere, coșuri și burlane de fum deteriorate ori necurățate, cenușa, jarul și scânteile sărite din sistemul de încălzire pe materiale combustibile din apropiere, efectul termic al curentului electric sau scurtcircuitul.

„La nivelul ISU Suceava s-au înregistrat, numai în ultimele două luni (octombrie și noiembrie), 125 de incendii la gospodării ale populației. Din păcate, un bătrân și un copil și-au pierdut viața, iar alte patru persoane au fost rănite. De asemenea, pagubele provocate de aceste incendii depășesc 1,5 milioane lei”, susține Alin Găleată.

Astfel, pompierii militari suceveni reamintesc cetăţenilor să curețe sobele și coșurile, să nu stropească focul cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile, să protejeze pardoseala din fața ușițelor de alimentare ale sobelor cu tablă metalică, să nu pună pe sau lângă sobă materiale care se pot aprinde, să nu lase copiii nesupravegheaţi, cu focul aprins în sobă, să depoziteze cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat, să verifice cu emulsie de apă și săpun etanşeitatea buteliei de aragaz şi a instalaţiei de alimentare cu gaze, să nu amplaseze afumători în poduri, magazii, garaje, şure și să le supravegheze în permanenţă.

Cazul internatului prăbușit la Odorheiu Secuiesc: „Comisia de experţi nu a întocmit raportul de expertiză tehnică în construcții”
Recomandări
Cazul internatului prăbușit la Odorheiu Secuiesc: „Comisia de experţi nu a întocmit raportul de expertiză tehnică în construcții”

Citește și:

ANALIZĂ/ De ce nu poate trece România la euro în 2024. Nu mai îndeplinim criteriile, nivelul de trai e departe, infrastructura, sănătatea și educația sunt la pământ

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”
Știrileprotv.ro
Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Zodiile care își vor schimba viața radical în următoarele zile. Se anunță abundență financiară pentru ele
FANATIK.RO
Zodiile care își vor schimba viața radical în următoarele zile. Se anunță abundență financiară pentru ele
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
GSP.RO
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
Ce animal rar au descoperit autoritățile la ferma lui Nuțu Cămătaru. Este interzisă deținerea sa în România
FANATIK.RO
Ce animal rar au descoperit autoritățile la ferma lui Nuțu Cămătaru. Este interzisă deținerea sa în România
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
România, lovită de un nou dezastru pe 29 septembrie. Viktor Orban anunţă că în Ungaria "situaţia încă este foarte gravă"
Observatornews.ro
România, lovită de un nou dezastru pe 29 septembrie. Viktor Orban anunţă că în Ungaria "situaţia încă este foarte gravă"
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI