O fetiță în vârstă de doi ani, aflată pe scaunul din dreapta al maşinii, a căzut miercuri, într-un sens giratoriu, pe șosea, după ce portiera s-a deschis. Mașina era condusă de mama fetiței, transmite site-ul local Informația Ta.
Accidentul a avut loc miercuri dimineață, pe Calea Bucovinei, din municipiul Rădăuți.
O femeie de 29 ani, din oraș Cajvana, conducea autoturismul marca Mercedes-Benz, iar în dreapta-față se afla fetița ei de 2 ani.
La un moment dat, în sensul giratoriu de la intersecția străzilor Calea Bucovinei - Gen. Iacob Zadik - 22 Decembrie, portiera dreapta-față a autoturismului s-a deschis și micuța a căzut pe partea carosabilă.
În urma impactului, aceasta a suferit leziuni și a fost transportată cu autoturismul de către mama sa la Spitalul Clinic de Urgență Suceava.
Șoferița a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, au precizat polițiștii.
Polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.