Monumentul Eroilor necesită lucrări de reabilitare, acestea fiind estimate de comisia de specialitate din cadrul Ministerului Culturii, la suma de 6 milioane de lei. Primăria Buşteni a transmis o scrisoare de intenţie Ministerului Apărării Naţionale pentru identificarea unor soluţii de finanţare la nivelul instituţiei militare pentru restaurarea monumentului.
Având în vedere importanţa deosebită a monumentului şi participarea în cadrul Programului Naţional “România 100” pentru aniversarea, la 1 decembrie 2018, a 100 de ani de la crearea statului naţional unitar român, a fost identificată ca soluție finanțarea lucrărilor de reabilitare de la bugetul anual aprobat MApN.
Monumentul Eroilor – Cruce, de pe Masivul Caraiman, a fost realizat prin grija Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria în perioada 1926-1928 de către arhitecţii români Georges Cristinel şi Constantin Procopiu. Monumentul reprezintă unul din simbolurile unităţii naţionale, ale jertfei pentru înfăptuirea acesteia, construit în memoria militarilor căzuţi în luptele primei conflagraţii mondiale.
Crucea Caraiman este situată la altitudinea de 2.291 metri, are o înălţime de 39,5 metri şi include un soclu din ciment de 8 metri şi a fost desemnată de Guinness World Records cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro