Primul filon de creștere asumat foarte CLAR și cu surse de finanțare pentru după alegeri: Programul „primul pantof’’

 5 comentarii

Ar fi trebuit să le crape obrazul de rușine meditatorilor la economie ai premierului, atunci când au realizat că ucenicul lor, premierul, trece prin finanțe ca gâsca prin apă.

Probabil că le-a crăpat obrazul. În mod cert, am observat că l-au sunat. Poate că i-au spus ceva gen (speculez): „domnu’ președinte, este posibil să vină cineva și să spună pe nedrept că sunteți cam jumătate de semidoct din punct de vedere economic, și asta ne afectează și pe noi, cei care vă medităm, mai ales că ne-ați reconfirmat mandatele. Deci, reformulați povestea aia cu salariul minim“. 

Zis și făcut! Ar fi întrebat apoi candidatul la Președinția României: așa e bine?. E perfect, domnule premier! Să trăiți, că ne trebuiți!

Moment în care meditatorilor ar fi trebuit să le crape și al doilea obraz. Și tot de rușine. De data asta, de rușinea lor. De ce?

Mai înainte, un pic de terminologie: analfabetul este, potrivit definiției, o persoană care nu știe să scrie și nici citească. Întrucât domnul Ciolacu scrie pe pereții rețelelor sociale, rămâne să evaluăm dacă știe și să citească, și, într-o cheie mai largă, dacă înțelege ceea ce știe să citească. Altfel, o dăm în alte din alea, și anume în analfabetism funcțional: știe să citească, dar nu înțelege și punct.

Nu știu ce este mai grav atunci când ești pus în orice funcție înaltă din statul român, cu o economie care derapează în fiecare zi. Analfabetismul funcțional sau analfabetismul economic? Noi, economiștii, lucrăm cu ipoteze. Iar ipoteza de la care pornesc atunci când analizez dacă înțelege ce scrie, este aceea că domnul Ciolacu nu este analfabet economic.

Testarea ipotezei: Declarația, rectificarea declarației și rezultatul final.

Testez ipoteza pornind de la declarația de miercuri, 16 octombrie 2024. Ora 17.35.

Arhiva foto

În doar câteva rânduri domnul Ciolacu inventează nici mai mult nici mai puțin decât salariul minim european, invocând și o Directivă în acest sens. O Directivă există, dar parcurgând-o, realizezi că domnul Ciolacu ar ști de ea, a citit-om dar nu înțelege ce scrie în ea:

„Intrăm pe traseul salariului minim european! Respectăm directiva europeană care arată că această valoare trebuie să se încadreze între 47 și 52 la sută din salariul minim european (România va fi la 47%)“ , zice premierul.

Ooops! Nu există nicio Directivă europeană care să spună că salariul minim dintr-un stat european „trebuie să se încadreze între 47 și 52% din salariul minim european“. Din două motive: salariul minim „european“, nu există, încadrarea salariului minim dintr-un stat european între 47% și 52% din acel nivel, ar anula conceptul. Că ar mai apărea un salariul minim european...

Iar singura Directivă - 2041/2022 - este, așa cum îi spune și numele, cea privind „salariile minime adecvate în Uniunea Europeană“. Dacă ar fi înțeles ce scrie...

În fapt, Directiva reală (de adecvare a salariilor minime, în fiecare țară), nu face referire la un anumit nivel al salariului minim care ar trebui să fie același la nivel european, cum născocește domnul Ciolacu. Nici nu poate, pentru că în Uniunea Europeană salariile minime variază între 477 de euro în Bulgaria și 2.571 de euro în Luxemburg, iar în România nivelul actual este de 3.700 de lei brut, deci 740 de euro. 

Așadar, analiza primei declarații a premierului, din păcate, nu ne permite să infirmăm ipoteza cum că domnul Ciolacu nu este analfabet economic.

Din lac în puț

Ring, ring, sună telefonul premierului, după ce probabil unul dintre meditatori s-a sesizat privind doar cea de-a doua fractură de logică: dacă vii cu ceva mult mai mic la ceva care este deja la cel mai mic nivel (minim), lucrurile nu se pupă - nu mai există ceea ce ai inventat și anume „salariul minim european“.

Drept urmare, 78 de minute mai târziu, la ora 18.53, tot pe peretele rețelei sociale (foto 2), premierul revine și zice, înlocuind practic raportarea la salariul minim european care nu există cu o raportare la salariul mediu european, care, de asemenea, nu există: 

„Respectăm directiva europeană care arată că această valoare trebuie să se încadreze între 47 și 52% din salariul mediu european“.

Oops din nou. Nici salariul mediu european nu există, și nici o directivă care „să arate că salariul minim dintr-un stat membru trebuie aliniat la salariul mediu european“.

Din nou, din păcate, și declarația prin care a revenit asupra anunțului, nu ne permite să infirmăm ipoteza și anume că premierul României nu ar fi analfabet economic (știe să citească, dar nu înțelege ce citește).

În fapt, ce spune Directiva privind salariile minime adecvate? Pe scurt, spune că în toate statele Uniunii Europene care au un salariu minim stabilit prin lege, acesta trebuie legat transparent și predictibil de câștigul salarial mediu brut din țara respectivă, și nu de vreun nivel inventat de „salariu minim european“ sau „salariu mediu european“. Directiva oferă și un nivel indicativ (50% din câștigul salarial mediu brut al țării respective).

Adică, potrivit Directivei, salariul minim din România trebuie să tindă către salariul mediu brut din România. 

Concluziv, ambele declarații privind salariul minim „european“ și salariul mediu „european“ nu ne permit oricât de toleranți am fi, să infirmăm ipoteza cum că premierul României nu ar fi analfabet economic. O dată infirmată, trageți dumneavoastră concluzia.

Și acum, la calcule:

Dacă ipoteza ar fi fost confirmată (și nu e), mesajul domnului premier ar trebui să ne bage în sperieți, arată calculele, pentru că ne-ar transmite că în 2025 ne așteaptă recesiune și înghețare a salariilor.

Conform transpunerii Directivei, salariul minim din România pentru 2025 trebuie să tindă spre 50% din câștigul salarial mediu brut prognozat tot pentru anul 2025. Ooops din nou.

Cele mai recente date ne arată că în luna august 2024, câștigul salarial mediu brut pe economie a fost de 8.544 de lei. Raportăm cifra anunțată de premier ca salariu minim brut pentru 2025 (4.050 de lei) la această valoare (alta nu avem) și observăm că suma anunțată reprezintă 47,9% din salariul mediu brut actual. Prin urmare, domnul Ciolacu ne transmite că în anul 2025 îngheață efectiv salariul mediu brut din România, întrucât nu se întrevede vreo dinamică față de nivelul din august 2024. Din fericire, am extras deja concluzia că premierul României nu știe ce vorbește.

Ce ne mai spun calculele, dacă salariul minim brut se majorează de la 3.700 de lei (în prezent, nivel valabil de la 1 iulie 2024) până la 4.050 de lei (nivel valabil pentru tot anul 2025)?

Ne spun așa: în prezent, netul pentru un angajat cu salariul minim brut (sunt aproape un milion în România) este de 2.363 de lei. La anunțarea noului nivel de salariu brut, calculele făcute publice au arătat că netul ar urca în 2025 la 2.430 de lei. Adică „parcursul european” invocat de premier, arată că fiecare dintre cei un milion de angajați cu salariul minim pe economie, ar câștiga în plus, în fiecare lună, câte 67 de lei net, de unde se desprinde și primul filon de creștere asumat clar, cu surse de finanțare (majorarea salariului minim pentru după alegeri:

Programul economic „primul pantof’’

Nu pot să iau vreo referință mai bună decât prețul perechii de pantofi purtați de domnul Ciolacu, atunci când vorbește de bunăstarea românilor cu salariul minim pe economie: 750 de euro perechea (3.750 de lei), respectiv 375 de euro doar stângul (1.875 de lei).

Ar trebui 28 de luni pentru un angajat cu salariul minim, din majorarea lunară anunțată de 67 de lei, să strângă bani de un pantof ca al premierului. Pentru o pereche, ar trebui aproape 57 de luni, adică foarte aproape de mandatul de 60 de luni pe care domnul Ciolacu îl vizează ca președinte al României. Prin urmare, concluzionez că majorarea salariului minim pe economie promisă de la 1 ianuarie 2025 de domnul Ciolacu va asigura, pe durata întregului său mandat, sursa de finanțare pentru populație de a-și cumpăra o pereche de pantofi ca ai lui. Altă promisiune electorală care să includă sursele de finanțare și prin urmare, care să fie credibilă, nu am găsit în platforma lui program, recent lansată.

Desigur, se mai spune prin platformă ceva de sume absorbite din PNRR (în timp ce României îi sunt tăiate fonduri din PNRR). Nu știu de ce, dar mie îmi pare că principala absorbție sigură din PNRR este destinată nepoților cu firme de dulap. Restul? Restul, corecții. Bani care trebuie dați înapoi.

Și întrucât absorbția fondurile UE (cu excepția nepoților) pare să devină mizerabilă, corecțiile ar urma să fie plătite tot de la buget. Așa că, aici apare și singura critică majoră a programului economic „primul pantof”, anunțat așa, mai pe ocolite: mulți români, în loc să se dea cu pantofi ca ai domnului Ciolacu și urmare a modului în care înțelege economia (ipoteza că nu e analfabet economic a fost infirmată) și a modului în care acționează, s-ar putea să ajungă nu în pantofii domnului Ciolacu ci, vorba lui Toma Caragiu, să umble ca în romanul lui Zaharia Stancu: desculți.

Foto: Facebook

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    DanielDand 23.10.2024, 17:18

    Voi va dati seama cu cat a marit asta salariu la Privatii de la 1Ianuarie ?? Cu 60 da Ronii !! Si restul da banii unde se duc Domnule Ciolacu ? La Buget sa asigure salalriele Bugetarilor .!!! VOTANTI de csa a PSD-ului !! Ce salariu are un Bugetar pe luna ? Primarii cu sporurii 7000 da roni JANDARMII - 7000 de Ronii Anaf 7000 de ronii Etc si pentru ce se chinuie prosti de la PRIVAT zi de zi sa asigure salariele altora care au rate in Banci pentru case masinii etc Mai pe Romaneste un Bugetar castiga intr-o luna da dou ori mai mult cat castiga un fraier da la Privat asa ca alegeti fratilor in continuare Psd-ul

  • Avatar comentarii

    Modoranvasile 23.10.2024, 17:50

    Dacă mărește salariu e bine sa învețe prețurile și mai puține taxe la stat e vorba de 45 % jumătate împărțim cu statul roman

  • Avatar comentarii

    HOPAHPO 23.10.2024, 18:23

    Credem ca Ciolacu poate beneficia de ambele :Analfabetismul funcțional si analfabetismul economic. Pentru analfabetismul functional Ciolacu trebuie sa si faca un control oftamologic,deoarece credem ca are daltonism.Iar pentru analfabetismul economic, nu are tratament.Nu poti sa i ceri lui Ciolacu sa invete economie la aceasta varsta, cand el stand la tejghea, avea o numaratoare care il ajuta sa afle cat rest le dadea celor care cumparau din magazinul lui. Apoi s a modernizat si foloseste un calculator de buzunar .Este foarte greu sa intelegi economie cand nu sti nici tabla inmultirii.Cat despere salariul minim pe economie , Ciolacu nu poate sa fie sigur pe nimic , deoarece cu miiile de bugetari care ingroasa parlamentul si celelalte institutii statale , ii va fi foarte greu sa aiba bani la buget sa mareasca salariul minin , cand loazele vor primii mii de euro lunar pentru a juca sotron cu legile si sa se balacareasca intre ei .Ne scufundam intr o bezna economica greu de suportat .

  • Avatar comentarii

    tomitan 23.10.2024, 21:19

    1. Doar naivii il cred pe Ciolacu incompetent in economie.Când vine vorba de propriile finante si economii este mai expert decat oricare laureat al premiului Nobel.Sa nu uitam ce a declarat : a lucrat la privat cand avea 18 ani si l-a trimis tac-su la munca. El cu gura a declarat asa ceva .Ca sa lucrezi " la privat" in anii '80 trebuia sa ai anumite abilitati.Cei care au +45 cred ca-si mai amintesc ce insemna sa cumperi o guma de mestecat,un Kent ptr al batran sau un bilet la Zorro( cel cu A .Delon) . 2. Cu programul " primul pantof " ,"zhelayu yemu uspekhov!" Adica ,ii urez succes! De ce in rusă? Păi sa produca pantofi strong in stil sovietic ,asa cum avea Hrusciov.Sa-i foloseasca cand protesteaza la Bruxelles,asa cum a facut Hrusciov la ONU PS.Programul prima espadrila cand se lanseaza ? Dupa alegeri,dupa ce vor exploda preturile si nu o sa ne mai permitem pantofi?

  • Avatar comentarii

    Demradulescu 25.10.2024, 00:08

    Problema nu este că vom ajunge desculți sau în curul gol,problema este că dacă Doamne ferește ajunge Ciolacu președinte la cât de slab mobilat la mansardă este,declanșează un război civil,să-l regretăm pe Klaus Mutu.

ALTE ȘTIRI
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu chiar dacă nu va face parte din el
Ultimele știri
22:04
Donald Trump vrea să transforme complexul său de golf din Florida în reședință prezidențială și susține că armata i-a dat ideea
22:03
NATO începe exercițiul nuclear „Steadfast Noon” în Italia, în mijlocul tensiunilor crescute cu Rusia
21:41
Primul lift exterior din București care va fi montat la un bloc vechi din sectorul 2. Ce prevede legea „Lift pentru viață” și cum pot beneficia asociațiile de proprietari
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește