Buzunarele ascunse ale orașului: la Reșița, Shaolin filmează cu cameră Arriflex pe 16 milimetri
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Am mai povestit despre „teoria mea” cu orașul. Un oraș trebuie „buzunărit” - trebuie să fii puțin „bandit” pentru a-l pricepe mai bine (am povestit în Bandiții). Teoria „buzunăritului” spune așa: un oraș este precum o haină - ai lucrurile care se văd, la vedere, cele pe care le vede orice „turist” și „fraier”.
Mai sunt buzunarele din față - „floarea de la rever”, buzunarele din față al cărui conținut orașul ți le arată cu multă ușurință și mândrie. Dar mai sunt buzunarele ascunse, interne, care nu se văd și nu știi ce se ascunde acolo. De obicei, acolo se află lucrurile prețioase, semioficiale, departe de ochii „turiștilor”. Acele locuri însă sunt poate cele mai importante uneori. Ca să ajungi la acele locuri nevăzute, la „buzunarele ascunse” ale orașului, trebuie fie să fii foarte priceput în „buzunăreala” orașelor, fie să ai localnici pricepuți la asta. O Călăuză nu strică niciodată - Călăuza locală poate să-ți dezvăluie multe. O Călăuză autentică este cea care știe să-ți dezvăluie fețele nevăzute ale orașului.
La Reșița sunt astfel de oameni - îți arată toate buzunarele ascunse și încă ceva pe deasupra.
O să vină Andrei Bălbărău și o să-ți arate ceva tare îmi zice Dorinel, omul care știe tot ce e vizibil și invizibil în zona Reșiței. Apare Andrei: arată ca un rocker din anii ‘70 (așa părea) „specia tehnician”, dar mult mai tânăr ca mine. Un 30 de ani? Un visător romantic-tehno-industrial. Omul s-a născut cu o misiune: să devină colecționar de camere de filmat și multe altele care țin de cinema. Omul e atât de pasionat de ceea ce face încât după trei minute de povestit te simți prost că nu te-ai născut cu o cameră de filmat în mână, că degeaba faci umbră pământului dacă nu arhivezi, nu te ocupi cu ceva din zona imaginii și tehnicii foto-video.
De fapt, ce face omul nostru de la Reșița?
Ne duce pe o ușă mică în universitate, urcăm pe o scară îngustă, conspirativă și când se deschide o altă ușă dai de comoara la care nici Ali Baba-ul cinematografiei românești nu a visat. În camerele care aparțineau proiecționistului de film acum ai o colecție imensă de camere de filmat - peste 100 - ai aparate foto, ai role, aparate de diafilme, aparate de proiecție, masă de mixaj şi alte echipamente. Ai toată industria tehnică cinematografică românească și est-europeană acolo. Ce șochează în toată povestea asta: toată comoara asta este adunată de un singur om, pe banii și pasiunea lui, și nu aparține unei instituții de stat.
Andrei Bălbărău a făcut Muzeul Cineastului Amator, care este unic în țară,, din cunoștințele mele. Apreciez mult că Universitatea, care are acum fostul cinematograf „23 August” transformat în sală de festivități, i-a oferit sala de proiecție unde s-a instalat toată colecția.
„Vreți să vă mai arăt ceva?”, zice entuziasmat Andrei. Am și un muzeu al aparatelor de jocuri. E la subsolul universității. Intri acolo și ce vezi - toate aparatele alea din filmele americane și cele care ne-au îndulcit viața în anii ‘90 le ai acolo - funcționale. Am jucat la ele - e greu să te desprinzi de acel loc, mai ales pentru pasionați. Doamne - First Contact, Tiger Road și Return of the Jedi funcționează. Shaolin e viu la Reșița încă. L-am văzut eu. Și sunetele acelor aparate - anii ‘90 nu vor ieși din noi niciodată.
„Mai vreți să vedeți ceva?”, întreabă omul cu 101 surprize. „Rămășițele de pe platformele industriale adunate de mine”. O, nu! - am o inimă slabă, trebuie să mă mut aici măcar câteva luni. Nu pot rezista la doze așa mari - mai diluat, că am și eu o vârstă... Andrei e plin de surprize și colecții.
Dar atenție: asta nu e tot. Este extraordinar efortul voluntar al lui Andrei Bălbărău și al celor care îl ajută, care au realizat Muzeul Cineastului Amator, unul dintre cele mai frumoase din țară pe care le-am vizitat în ultimii ani. El face însă ceva mult mai mult. Andrei a digitalizat sute și sute de materiale de la cluburile de cineaști amatori din țară, cu precădere din Banatul Montan și din alte zone industriale. Doar în județul Caraș-Severin au fost 25 de cinecluburi, în țară - cu sutele, care devin, dacă sunt digitalizate, o comoară și o istorie recentă a noastră. Arhivele de filme și fotografii sunt impresionante. O muncă colosală.
Iată cum astfel de eroi invizibili fac minunile acestei țări.
Vă recomand să ajungeți la Reșița să vedeți muzeul sau să intrați pe pagina lor de Facebook, unde puteți urmări materialele foto și video făcute publice.
Foto: Muzeul Cineastului Amator / Facebook
