Despre Libertatea

Mihai Morcovescu

redactor SEO

Licențiat în studii economice, cu o experiență de peste 22 de ani în presa din România, atât în print, cât și în online. Timp de aproape cinci ani a fost redactor la agenția națională de presă Agerpres, apoi, pe rând, reporter la cotidianele Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor și ProSport. A urmat o carieră în presa auto unde a scris pentru versiunea în limba română a prestigioasei reviste britanice Autocar, iar în paralel a făcut parte din echipa care a realizat emisiunea „La Limită”, difuzată de B1TV, și a fost comentator la postul de televiziune SportKlub. A scris pentru mai multe site-uri și publicații auto precum AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, Promotor.ro și AUTOpro. După mai bine de nouă ani în care a experimentat și alte domenii, s-a întors în presă în vara anului 2021, atunci când s-a alăturat echipei de SEO editorial de la Libertatea.

5 moduri în care poți partaja fotografii în siguranță
20 apr. 2022

5 moduri în care poți partaja fotografii în siguranță

Civilizația aztecă - 20 de lucruri mai puțin știute despre civilizația aztecă
19 apr. 2022

Ce este VPN și cum funcționează
19 apr. 2022

Ce este VPN și cum funcționează

Ce este LinkedIn, cum se folosește și care sunt principalele caracteristici
18 apr. 2022

Care sunt cele mai întâlnite întrebări-capcană în chestionarele auto

Civilizația mayașă - 20 de lucruri mai puțin știute despre civilizația mayașă
15 apr. 2022

Ce este etrierul, ce rol are și ce reguli trebuie respectate pentru o utilizare corectă

Ce este Discord și cum se folosește această aplicație
14 apr. 2022

Ce este capacitatea cilindrică a motorului și cum se calculează

Cum identifici o melodie, dacă nu știi nici titlul, nici cine o cântă
13 apr. 2022

Cum alegi mașina potrivită atunci când ești șofer începător

Cum transferi fotografiile și clipurile video de pe contul Facebook
12 apr. 2022

Care este diferența dintre cureaua de distribuție și lanțul de distribuție

Telegram - Ghid de utilizare a aplicației în 2022
11 apr. 2022

Ce este „Limp Mode” – de ce se activează și ce soluții există pentru remedierea problemei

Ce înseamnă „ROGER” în imbajul piloților
8 apr. 2022

Ce este ECU (unitatea de control a motorului) și cum funcționează aceasta

Scurtături pe Youtube - Care sunt cele mai utile comenzi rapide din tastatură pentru Youtube
6 apr. 2022

Ce este uleiul de motor și câte tipuri de ulei de motor există pe piață

10 țări care au primit numele unor personalități
5 apr. 2022

Sfaturi pentru a prelungi durata de viață a bateriei mașinii tale

Cum poți folosi Facebook Messenger fără să ai cont de Facebook
4 apr. 2022

Permisul de Conducere Internațional - ce este și cum se obține

Care este originea expresiei „Colac peste pupăză”
1 apr. 2022

10 acronime pe care ar trebui să le știe toți proprietarii de mașini

Cum deblochezi o persoană pe Facebook, pe Instagram și pe WhatsApp
31 mar. 2022

Cum deblochezi o persoană pe Facebook, pe Instagram și pe WhatsApp

Zei nordici și creaturi din mitologia nordică
30 mar. 2022

Ce înseamnă când iese fum albastru pe țeava de eșapament – cauze, explicații, soluții

7 lecții pe care le poți învăța după o despărțire

Zeii romani și corespondenții lor în mitologia greacă
29 mar. 2022

Sfaturi și trucuri pentru a găsi mai repede informații pe Google

Cum organizezi o seară perfecta în doi, acasă

10 sfaturi și trucuri mai puțin știute pentru utilizatorii de Gmail
28 mar. 2022

Martorul de bord SRS - ce semnifică și ce trebuie să faci când se aprinde

Cele mai importante construcții ale Greciei Antice
25 mar. 2022

Ce înseamnă când iese fum negru pe țeava de eșapament – cauze, explicații, soluții

10 sfaturi și trucuri utile pentru utilizatorii de Spotify
24 mar. 2022

Ce este interfața de diagnoză auto OBD-II și la ce folosește aceasta

Insula Paștelui – Lucruri mai puțin știute despre cea mai izolată insulă din lume
23 mar. 2022

Telefonul nu recunoaște căștile? Ce soluții există pentru această problemă

Cum îți dai seama dacă ți-a fost spartă adresa de e-mail
22 mar. 2022

Ce înseamnă când iese fum alb pe țeava de eșapament – cauze, explicații, soluții

De ce Parisul este supranumit „Orașul Luminilor”
21 mar. 2022

Catalizatorul auto – ce rol îndeplinește, cum funcționează și ce soluții există în cazul unor defecțiuni

10 sfaturi și setări de securitate pe Facebook, care te vor ajuta să-ți protejezi contul
18 mar. 2022

Cum să conduci în siguranță pe serpentine. 10 sfaturi pentru șoferii începători și cei experimentați

Cum recuperezi mesajele șterse de pe WhatsApp
17 mar. 2022

Viteza legală în România. Care sunt limitele de viteză și ce sancțiuni riscă șoferii care nu le respectă

De ce New Yorkul este numit „The Big Apple” și alte lucruri mai puțin știute despre metropola americană
16 mar. 2022