Indiferent că vorbim despre automobile, motociclete, scutere sau vehicule de mare tonaj, acestea sunt catalogate în funcție de capacitatea cilindrică. Aceasta reprezintă una dintre cele mai importante caracteristici ale unui motor cu ardere internă, iar în cele ce urmează îți vom spune ce este, cum se calculează și la ce folosește.
Cuprins:
Capacitatea cilindrică sau cilindreea reprezintă suma volumelor dislocate de pistoanele unui motor cu ardere internă atunci când acestea se mișcă din punctul mort inferior până în punctul mort superior.
Cilindreea motorului cuprinde capacitățile cilindrice ale tuturor cilindrilor aflați în funcțiune. Este o unitate de măsură a motoarelor termice și ne indică în linii mari volumul pe care îl are un bloc motor în spațiul pistoanelor.
Cu cât volumul unui propulsor este mai mare, cu atât capacitatea acestuia va fi mai mare. În Europa, cilindreea se măsoară în litri sau în centimetri cubi (cmc).
Spre exemplu, în cazul unui motor cu patru cilindri care are cilindreea totală de 1.996 cmc (2,0 litri), cilindreea unitară a unui cilindru este de 499 cmc, adică 0,5 litri.
Cilindreea motorului se calculeaza luând în considerare toate capacitățile cilindrice ale cilindrului aflat în presiune. Aceasta se exprimă în centimetri cub, însă alteori este exprimată în general în litri. În cazul unui motor de 1.498 cmc, exprimat în litri, acesta va fi un motor de 1,5 litri.
Formula pentru calculul cilindreei este următoarea:
Capacitate cilindrică = π/4 * orificiu² * bătaie * număr de cilindri
Capacitatea cilindrică este utilă mai ales pentru a putea determina puterea motorului (cai-putere) și cuplul motor.
În același timp, cilindreea se folosește și pentru a afla eficiența consumului de carburant. Cu cât capacitatea cilindrică a unui motor este mai mare, cu atât consumul de combustibil va fi mai mare. În cazul unei cilindree mai mici, consumul de combustibil va fi mai mic.
Nu în ultimul rând, capacitatea cilindrică este folosită pentru a putea calcula impozitul auto.
În 2022, impozitul auto se calculează în funcție de capacitatea cilindrică a motorului automobilului tău exprimată în centimetri cubi (cmc).
Valoarea impozitului datorat statului român crește cu o sumă fixă, în funcție de capacitatea cilindrică a fiecărui motor, după cum urmează:
Mașini cu motoare de până la 1.600 cmc:
Mașini cu motoare între 1.601-2.000 cmc:
Mașini cu motoare între 2.001-2.600 cmc:
Mașini cu motoare între 2.601-3.000 cmc
Mașini cu motoare de peste 3.001 cmc: