Rute auto alternative spre munte. Cum scapi de aglomerație spre munte

Comentează
Rute ocolitoare spre munte - aglomeratie pe DN1

Ne mai despart câteva zile de mult-așteptata minivacanță de Paște și deja mulți dintre români s-au hotărât să petreacă sfintele Sărbători Pascale în stațiunile de pe Valea Prahovei.

Acestea reprezintă cele mai atractive destinații montane pentru turiștii care vin dinspre sudul României, mai ales cei din București și din județul Ilfov, care le preferă, deoarece se ajunge cel mai ușor cu mașina. Teoretic, pentru că știm cu toții ce înseamnă să călătorești pe DN1 într-o astfel de perioadă a anului.

Aglomerația care se formează pe drumul către Brașov reprezintă o adevărată piatră de încercare, un test al nervilor pentru toți șoferii și familiile acestora, care sunt nevoiți să petreacă multe ore în autoturisme din cauză că se circulă în coloană, bară la bară.

De aceea, ne-am gândit să venim în ajutorul acestora și să le propunem câteva rute ocolitoare pentru ca minivacanța lor să nu se transforme într-un coșmar.

Care sunt cele mai bune rute ocolitoare spre munte?

În condițiile în care în acest weekend DN1 va fi luat cu asalt de conducătorii auto, poliţiştii le recomandă să adapteze viteza de deplasare la condițiile de trafic și de drum.

Aceștia trebuie să respecte indicațiile agenților de la Rutieră și să mențină o distanță suficient de mare între autovehicule pentru a putea opri în condiții de siguranță în eventuale situații-limită. De asemenea, șoferii vor trebui să-şi păstreze calmul la volan și să manifeste un comportament adecvat faţă de ceilalţi participanţi la trafic.

Pentru evitarea aglomeraţiei, şoferii care pornesc spre stațiunile montane de pe Valea Prahovei sunt sfătuiți să folosească rutele ocolitoare mai puțin tranzitate. Unele dintre aceste rute ocolitoare sunt cunoscute de unii șoferi, însă altele sunt mai puțin populare.

Ruta 1, București - Dragoslavele - Fundata - Brașov

Ruta 1

București – Târgoviște – Dragoslavele – Dâmbovicioara – Fundata – Bran – Brașov

Lungime: 230 km

Durată: cca 4,5 ore

Tip mașină: oricare

Ruta 2, București - Târgoviște - Moroeni - Brașov

Ruta 2

București – Târgoviște – Pucioasa – Fieni – Moroeni – Sinaia – Brașov

Lungime: 200 km

Durata: cca 4 ore

Tip mașină: oricare

Ruta 3, București - Pitești - Bran - Brașov

Ruta 3

București – A1 – Pitești – Câmpulung – Bran – Brașov

Lungime: 260 km

Durată: cca 4 ore

Tip mașină: oricare

Ruta 4, București - Cheia - Brașov

Ruta 4

București – Ploiești – Vălenii de Munte – Cheia – Brașov

Lungime: 185 km

Durata: cca 3,5 ore

Tip mașină: oricare

Ruta 5, București - Valea Doftanei - Săcele - Brașov

București – Ploiești – Câmpina – Valea Doftanei – Pasul Predeluș – Săcele – Brașov

Lungime: 196 km

Durata: cca 4,5 ore

Tip mașină: mașini de teren

Ruta 6, București - Cerașu - Brașov

București – Vălenii de Munte – Cerașu – Pasul Tabla Buții – Brașov

Lungime: 219 km

Durata: cca 5 ore

Tip mașină: mașini de teren

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
MONDEN
Roxana Ciuhulescu si mama ei
09:51
Mama Roxanei Ciuhulescu a murit. Mesajul dureros al vedetei: „O parte din sufletul meu a plecat odată cu ea”
Cheloo la Asia Express
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
10:15
Fiica Adinei Buzatu s-a căsătorit cu Luca. Primele imagini cu Sara în rochie de mireasă
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Exclusiv
10:00
Camarila politică din Educație. Cine sunt oamenii din noua garnitură de inspectori școlari numiți din pix și cum funcționează sinecurile din sistem
09:57
I-au incinerat trupul crezând că este fiul lor, dar un apel neașteptat a dezvăluit greșeala, în India
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!