Deși preferă să fie discretă atunci când vine vorba de viața sa sentimentală, Cristina Spătar a recunoscut că există în bărbat în viața ei, care i-a fost mereu alături după divorțul de Alin Ionescu.
„Prietenul meu m-a ajutat foarte tare cu afacerea. El este cel care stă în spatele acestui business, nu sunt singură, șefa mea de atelier și fetele. Iubitul meu este alături de mine de la divorț. Mai avem puțin și facem trei ani și mă înțelege, mă susține, mă suportă. El face construcții. Noi comunicăm foarte mult și ne consultăm.
El a pornit un business cu puțin timp înainte de al meu, dar nu a mers. Dacă nu aș fi avut un bărbat lângă mine mi-ar fi fost mult mai greu. Eu sunt o femeie foarte sensibilă și am avut nevoie de suport. Mai nou am devenit puternică, zic eu. Dacă mâine ar fi să o iau de la zero singură, știu cu ce se mănâncă”, a declarat Cristina Spătar la Teo Show.
„El nu are copii. Întotdeauna vorbește la plural. Îi cunoaște pe copii, îi ajută la lecții, se joacă. El mă ajută din toate punctele de vedere. Sunt foarte fericită”, a mai spus ea.
Artista a mărturisit că vrea să aibă propria ei casă, după ce a fost nevoită să părăsească vila fostului ei soț.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_80c23fb533b46e1ae2fb7db3f60ad590.jpg)
„E adevărat că îmi doresc o casă mare și frumoasă. Fac un credit pe 10 ani, pe firmă. Totul e frumos și bine. O să ne mutăm toată familia. Acum locuim într-un apartament drăguț. Ne facem casă”, a afirmat ea.
După divorțul de Alin Ionescu, fostul său partener de viață, cântăreața Cristina Spătar a continuat să locuiască în vila acestuia, de dragul copiilor.
Însă, situația s-a schimbat la sfârșitul anului trecut, când artista a fost nevoită să părăsească vila din Crevedia pentru a se muta cu chirie împreună cu cei doi copii ai săi, Aida și Albert.
Aceasta stă în prezent într-un apartament cu două camere, pentru care plătește o chirie de 300 de euro pe lună.
După plecarea Cristinei Spătar din vilă, fostul partener de viață al acesteia a înlocuit-o cu o brunetă. Este vorba despre o tânără pe nume Larisa Tănăsoiu, despre care se spune că ar fi noua iubită a omului de afaceri Alin.
Citește și:
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_e7a618dd572a59ab924f27e2591267f8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_0f02c5ad43458f6f81e7dcddb7ba8fca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_58cfc43df693e5f5c74a2767ccabb22f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_38db5944bca2c2969a0684dba217dcdf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_499f56de793e69b8187242e24f116cbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_111c55bb800adad3483771af17c90ef9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_7a91066a857adea6375ed485b888cbde.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_ca728e4f780b74ffe21b6e64decbacd6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_a9e9211035ff21f14a745aa8473f942c.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.