Laura Cosoi a fost surprinsă de soțul ei și de fetițele lor de la primele ore ale dimineții. Fiicele lor i-au adus flori de pe plajă și au fost primele care i-au urat „La mulți ani” vedetei, de ziua ei de naștere.

470428289_18479985679035437_5698605587972264373_nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

„Lumea mea toată. Mulțumesc, Doamne!”, a scris Laura Cosoi, pe Instagram, în dreptul imaginilor cu familia ei.

Ce spunea Laura Cosoi despre familia ei

Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz. Au devenit soț și soție în 2015 și au împreună patru fete. Anul trecut, actrița a devenit din nou mamă, iar situația s-a schimbat în familia ei.

„Pentru cei care cred că la noi totul este bine, fără obstacole, vreau să îi încurajez și să le transmit că și noi avem momente grele, copii agitați, bolnăviori, nopți grele, ratăm lucruri, nu reușim să gestionăm situații, suntem nervoși, dezechilibrați, ridicăm tonul, ne pierdem răbdarea.

Dar sunt doar momente care trec și apoi știm că iar va fi soare pe strada noastră. Cred că cel mai bine ne iese când reușim să nu ne luam prea în serios și tratăm etapele astea ca fiind doar niște etape!”, a scris Laura Cosoi pe contul de socializare, la finalul anului trecut.

Dosarul morții unui militar român prin electrocutare, pe un tanc în Gara Alba Iulia, tergiversat până aproape de prescriere. Se pregătea pentru parada de 1 Decembrie
Recomandări
Dosarul morții unui militar român prin electrocutare, pe un tanc în Gara Alba Iulia, tergiversat până aproape de prescriere. Se pregătea pentru parada de 1 Decembrie

Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean sunt exemplul perfect al unui cuplu unit și dedicat familiei. Părinți a patru fetițe, cei doi reușesc să facă față provocărilor vieții de zi cu zi, păstrând un echilibru între carieră, familie și timpul petrecut împreună. Actrița și soțul ei demonstrează că, deși parentingul poate fi dificil, dragostea și organizarea fac totul posibil. Anul trecut, familia lor s-a mărit cu venirea pe lume a Aidei, cea de-a patra fiică.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Singurele zodii care renasc din propria cenușă din 18 ianuarie. Norocul le surâde, bunăstare și bogății pentru ele, Berbecii și Balanțele, favorizate de astre
FANATIK.RO
Singurele zodii care renasc din propria cenușă din 18 ianuarie. Norocul le surâde, bunăstare și bogății pentru ele, Berbecii și Balanțele, favorizate de astre
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Zeci de bucureşteni au aflat că blocul lor va fi demolat. Cer cel puţin 160.000 de euro despăgubiri pentru fiecare apartament
Observatornews.ro
Zeci de bucureşteni au aflat că blocul lor va fi demolat. Cer cel puţin 160.000 de euro despăgubiri pentru fiecare apartament
Horoscop 18 ianuarie 2025. Balanțele simt nevoia să se exprime prin orice mijloace, numai să se facă înțelese și să găsească sprijinul necesar
HOROSCOP
Horoscop 18 ianuarie 2025. Balanțele simt nevoia să se exprime prin orice mijloace, numai să se facă înțelese și să găsească sprijinul necesar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI