Cântăreața Lavinia Pîrva s-a căsătorit cu Ștefan Bănică Junior în toamna anului trecut, ceremonia având loc în mare secret, în Bulgaria. Lavinia Pîrva, care și-a schimbat numele, este acum mai fericită ca nicodată, fiind preocupată atât de familia sa, cât și de cariera profesională.
Artista a fost prezentă în platoul emisiunii „Răi da’ Buni”, de la Antena Stars, unde a vorbit despre ziua nunții, dar a și mărturisit că replica ei preferată dintr-un film este chiar una spusă de actualul ei partener de viață, Ștefan Bănică Junior, în pelicula de mare succes Liceeanii.
„Când suntem fericiţi trebuie să existe şi o mică tristeţe. Piesa este despre dragoste. A fost ziua căţelului meu, de exemplu, era fericită, dar am fost şi tristă că nu eram cu el. Mereu trebuie să fie o balanţă între cele două.
În ziua căsniciei mele nu am fost nefericită! A fost o zi superbă din toate punctele de vedere. În orice moment… trebuie să existe un echilibru. Ca să te bucuri de un lucru trebuie să existe şi un pic de tristeţe.
Replica mea preferată… Există în filmul Liceenii, de micuţă eram fan, o replică: nu ai înţeles nimic din toate frământările mele, cred că Ştefan a spus asta. Trebuie să existe mai multe lucruri, în primul rând chimie.
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Nimic nu e întâmplător în lumea asta, dacă e să se întâmple, se întâmplă, nu contează cine face primul pas”, a declarat Lavinia Pîrva.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat