ilie_micolov

Ilie Micolov, solistul în vârstă de 66 de ani, care suferă de astm și probleme cardiace, a ajuns în stare gravă la spital.

Artistul nu se mai putea susține pe propriile picioare, care i s-au inflamat excesiv din cauza sistemului circulator. Mândru, așa cum îl știu prietenii, Micolov refuză să se plângă ori să ceară ajutor.

”Acum sunt bine, mulțumesc. Doctorii sunt drăguți cu mine, trebuie să mă fac bine, să pot merge din nou, mi-e dor de casa mea”, ne-a spus maestrul care, în ciuda orgoliului său, are nevoie urgentă de încălțăminte special concepută, din piele moale, asemeni unor opinci, pentru a nu-l deranja la mers.

micolov

Micolov, autorul uneia dintre cele mai ascultate piese din muzica ușoară românească,”Dragoste la prima vedere”, ascunde în veselia sa nelipsită o adevărată dramă ce-i știrbește cariera sa de artist îndelung aplaudat. Greutatea i-a dat mereu de furcă (a avut chiar și 184 kilograme), obosește repede și nu mai poate cânta stând în picioare. Din cauza regimului, nici nu poate susține o cură de slăbire ca la carte.

Viața lui Micolov este subiect potrivit pentru un film. Fost hocheist și motociclist, dar mai ales vânător, pasiune neascunsă ce le-a provocat mari emoții artistilor cu care pleca în turnee, Ilie Micolov a fugit în Germania înainte de Revoluție după ce Elena Ceaușescu a comandat în 87 excluderea cântărețului din zona artistică și  i-au fost scoase discurile din magazine deoarece artistul a refuzat să cânte la ziua ei de naștere. Artistul a ales să se reîntoarcă în țara sa, mutare dezaprobată soția și fata sa, care au ales să rămână în Germania.

„>

 

Gestul făcut de Messi chiar în timpul meciului. Antrenorul l-a scos imediat de pe teren
PARTENERI - GSP.RO
Gestul făcut de Messi chiar în timpul meciului. Antrenorul l-a scos imediat de pe teren
Carmen Tănase rupe tăcerea despre motivul pentru care refuză testarea și vaccinarea anti-Covid-19: „Niște minciuni care...
Playtech.ro
Carmen Tănase rupe tăcerea despre motivul pentru care refuză testarea și vaccinarea anti-Covid-19: „Niște minciuni care...
Tânără din Caracal, răpită de pe stradă. Luată cu forța și urcată în mașină, la Dobrosloveni, a fost salvată după o acțiune în forță a poliției
Observatornews.ro
Tânără din Caracal, răpită de pe stradă. Luată cu forța și urcată în mașină, la Dobrosloveni, a fost salvată după o acțiune în forță a poliției
Horoscop 21 septembrie 2021. Balanțele sunt motivate să facă tot ce trebuie pentru a schimba anumite aspecte ale vieții lor
HOROSCOP
Horoscop 21 septembrie 2021. Balanțele sunt motivate să facă tot ce trebuie pentru a schimba anumite aspecte ale vieții lor
UE vă oferă 100.000 de euro. Ce condiție trebuie să îndepliniți
Știrileprotv.ro
UE vă oferă 100.000 de euro. Ce condiție trebuie să îndepliniți
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good
PUBLICITATE
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good