6 trucuri rapide pentru a repara maioneza tăiată (PUBLICITATE)

Comentează

Se spune că cel mai simplu mod de a strica maioneza este să te grăbești să o faci. Însă când mai ai puțin timp la dispoziție să pregătești masa de Sărbători și un milion de alte lucruri de făcut, un moment de neatenție este suficient pentru ca maioneza pentru ouăle umplute sau pentru salata boeuf să nu îți iasă cum ar trebui. Din fericire, chiar dacă ți se întâmplă asta, nu este nevoie să o arunci. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să previi ca maioneza să se taie sau să o repari:Adaugă două linguri de apă clocotită

Un truc rapid pentru a repara maioneza tăiată este să adaugi peste compoziție două linguri de apă fierbinte, apoi să amesteci ușor. Apa va ajuta la „legarea” ingredientelor și va ajuta gălbenușul de ou să se amestece mai bine cu uleiul. Adaugă prima lingură de apă clocotită și amestecă, iar dacă ingredientele nu s-au omogenizat, abia apoi pune-o și pe a doua. Nu adăuga foarte multă apă, întrucât riști ca toată compoziția să devină prea subțire sau să se lichefieze.

Nu amesteca manual dacă te grăbești

Graba este cel mai mare inamic al unei maioneze preparate ca la carte, așa că dacă nu ai suficient timp la dispoziție pentru a amesteca cu răbdare ingredientele, există o soluție. Folosește un astfel de aparat profesionist și puternic, care te va ajuta să prepari maioneza imediat, numai cu gălbenușuri crude, fără riscul ca preparatul să se taie. Dacă citești aceste trucuri pentru a pregati rapid maioneza vei vedea că există câțiva pași simpli pe care trebuie să îi respecți pentru a obține un preparat gustos și cremos, fără să depui prea mult efort.

Adaugă încă un gălbenuș de ou

Maioneza tăiată poate fi salvată și prin adăugarea unui gălbenuș de ou, însă trebuie să ai mare grijă la cum îl incorporezi în compoziție. Cel mai bine este să pui gălbenușul crud într-un castron, apoi să adaugi treptat maioneza, amestecând bine de fiecare dată, astfel încât acesta să se contopească bine cu celelalte ingrediente.

Adaugă încă o lingură de muștar

Dacă maioneza este prea subțire, poți încerca să îi redai consistența folosind încă o lingură de muștar. Ai grijă însă ca muștarul să fie la temperatura camerei, altfel nu se va lega bine cu restul compoziției. De altfel, unul dintre cele mai importante sfaturi în prepararea maionezei este ca toate ingredientele folosite să fie la temperatura camerei, pentru a evita tăierea preparatului din cauza diferențelor de temperatură.

Pune un strop de sare

Un praf de sare poate salva o maioneză tăiată, însă fii cu băgare de seamă și gustă înainte preparatul. Dacă acesta este deja suficient de sărat, încearcă unul dintre trucurile de mai sus.

Pune zeama de lămâie de la bun început

Sucul de lămâie pe care îl folosești la prepararea maionezei trebuie să fie natural, proaspăt stors. Evită să folosești suc de lămâie cumpărat, întrucât acesta îți poate strica maioneza. Și nu uita să îl adaugi încă de la bun început, pentru a scădea riscul tăieri preparatului.

Dacă ții cont de aceste sfaturi, vei reuși să prepari maioneza mult mai rapid și chiar să o repari în caz că ți se taie. Iar acest lucru îți va scuti mult timp și efort, mai ales când te grăbești să termini la timp preparatele pentru masa de Crăciun sau de Revelion.

Sursă foto: Shutterstock/Copyright:Tobik

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
MONDEN
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
Valerie Lungu, ALex Gîlcă și Victoria Lungu
10:18
Ce nu s-a văzut la căsătoria Valeriei Lungu cu Alex Gîlcă. Mesajul mamei pentru fiica și ginerele său
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
11:13
Cum poți afla rapid dacă o poză, un video sau o piesă audio e făcută de AI: instrumentul gratuit lansat de Google
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
7 oct.
Horoscop 8 octombrie 2026. Capricornii sunt atrași din ce în ce mai mult de ideea de a deveni independenți, de exemplu, postura de a fi propriul șef
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește