2. Imaginează-ţi că ai plecat împreună cu nişte cunoştinţe la un drum lung. Fie­care dintre voi şi-a luat mâncare, în­să lor li se termină pro­vi­ziile mai re­pede. Ce faci în a­ceas­tă situa­ţie?
a. Mă fac că nu observ că au ră­mas fără mân­care;
b. Le dau şi lor câte ceva din mân­carea mea;
c. Împart cu ele mânca­rea care mi-a mai rămas, iar asta îmi face chiar plă­ce­re.

3. O vecină îţi cere cu împrumut câteva lin­guriţe de ca­fea. Cum reacţionezi?
a. O mint că nu am, ca să nu se obişn­uiască să-mi cea­ră;
b. Îi dau cafea, pentru că şi eu am împrumutat ceva de la ea;
c. Îmi place să-mi ajut ve­cinii, aşa că îi dau, chiar da­­că rămân eu fă­ră cafea.

4. O prietenă are niş­te probleme financiare şi îţi cere un îm­­prumut pentru câteva zile. Ce faci?
a. Nu împrumut bani, din princi­piu;
b. Îi împrumut banii, pen­­tru că s-ar putea să mă aflu cândva în si­tua­ţia ei;
c. „Prietena, la nevoie se cu­­noaşte!”.

5. Când vine vorba să faci un cadou unei prie­tene pentru zi­ua ei, la ce te gândeşti în primul rând?
a. Mă gândesc să nu îi iau ceva mai scump decât mi-a luat ea mie;
b. În funcţie de prio­rităţile mele fi­nanciare, îi cum­păr un cadou ca­re să-i facă plăcere;
c. Vreau să-i fac o sur­pri­­ză şi îi cum­păr ceva ce şi-a dorit de mult.

Culise și scenarii privind un candidat comun al partidelor proeuropene pentru prezidențiale
Recomandări
Culise și scenarii privind un candidat comun al partidelor proeuropene pentru prezidențiale

6. În familie, ce loc o­cupi din punct de ve­dere al priori­tă­ţilor?
a. Eu sunt întotdeauna pe primul loc, indiferent de situaţie;
b. De obicei, mă gân­desc pri­ma dată la ceilalţi şi mai apoi la mine;
c. Pe mine mă las întot­deau­na la urmă.

7. Când ai ceva de mân­care, de obi­cei îi serveşti şi pe cei­lalţi pentru că…
a. aşa este politicos;
b. şi ei m-au servit;
c. îmi face plăcere să îm­part cu ceilalţi.3776-95862-test.jpg

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Viva.ro
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
Libertateapentrufemei.ro
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
Cea mai mare greșeală pe care multe gospodine o fac atunci când gătesc. Preparatele ajung să fie contaminate într-un timp scurt
FANATIK.RO
Cea mai mare greșeală pe care multe gospodine o fac atunci când gătesc. Preparatele ajung să fie contaminate într-un timp scurt
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Unica.ro
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Pensionara Afrodita, aflată în greva foamei, a primit într-un final decizia de recalculare. Câţi bani va primi în plus
Observatornews.ro
Pensionara Afrodita, aflată în greva foamei, a primit într-un final decizia de recalculare. Câţi bani va primi în plus
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI