Ce semnificație au zilele cu dezlegare la pește

În calendar ortodox 2023 sunt însemnate mai multe zile cu dezlegare la pește și acestea au semnificația lor.

Postul în general vine cu mai multe reguli și restricții care sunt respectate de credincioși. Deși o parte importantă a perioadei de post este abținerea de la anumite bucate, există și excepții, una dintre ele fiind dezlegarea la pește.

Conform rânduielilor bisericești, dezlegarea la pește trebuie privită drept o răsplată de către credincioșii care postesc, dar și o modalitate prin care să fie sărbătorit Iisus Hristos.

Potrivit doxologia.ro, dezlegarea la pește are o semnificație aparte în creștinism. Zilele cu dezlegarea la peşte sunt privite ca o bucurie şi o celebrare a Mântuitorului, care a fost simbolizat în primele veacuri ca Peşte, literele acestui cuvânt în limba greacă ICHTIS – fiind iniţialele expresiei „Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul”. Mai mult, Iisus Hristos şi-a ales apostolii dintre pescari, aşa că peştele are o semnificaţie remarcabilă în creştinism.

Zile de post și posturi în 2023

În calendar ortodox 2023 sunt însemnate următoarele zile de post și posturi mari:

  • Miercurile si vinerile de peste an, afara de cele cu dezlegare, insemnate cu harti
  • Ajunul Bobotezei ( 5 ianuarie )
  • Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezatorul ( 29 august )
  • Inălțarea Sfintei Cruci ( 14 septembrie )
  • Postul Sfintelor Paști ( 27 februarie – 15 aprilie )
  • Postul Sfinților Apostoli Petru si Pavel ( 12 iunie – 28 iunie )
  • Postul Adormirii Maicii Domnului ( 1 august – 14 august )
  • Postul Nașterii Domnului ( 14 noiembrie – 24 decembrie )
Analiză. Ministrul Agriculturii, o nouă abordare controversată: „Nu sunt de acord cu marca proprie din magazine”. Specialiștii spun că românii vor plăti mai mult dacă dispar aceste produse
Recomandări
Analiză. Ministrul Agriculturii, o nouă abordare controversată: „Nu sunt de acord cu marca proprie din magazine”. Specialiștii spun că românii vor plăti mai mult dacă dispar aceste produse

Zile cu dezlegare la pește în 2023

Dezlegare la pește în Postul Paștelui

Postul Paștelui este un post mai aspru, așadar, și în 2023 sunt mai puține zile cu dezlegare la pește.

Mai exact, credincioșii care vor să țină tot postul, care durează 7 săptămâni, trebuie să știe că pot consuma pește sau preparate din pește doar de două ori și anume pe 25 martie 2023, de Buna Vestire, dar și pe 9 aprilie, în Duminica Floriilor.

Dezlegare la pește în lunile aprilie și mai

În luna aprilie, după Izvorul Tămădurii, miercurea și vinerea au dezlegare la pește. De asemenea, miercurile și vinerile din luna mai au toate dezlegare la pește.

Dezlegare la pește în 2023 în postul Sf. Petru și Pavel

În postul Sfinților Petru și Pavel, ultimele două weekenduri înainte de acest praznic sunt zile cu dezlegare la pește. Mai exact, pe 17-18 și 24-25 iunie.

Dezlegare la pește în postul Adormirii Maicii Domnului

În luna august, singura zi cu dezlegare la pește, în postul Adormirii Maicii Domnului este pe 6 august când este Schimbarea la Faţă a Domnului.

Dezlegare la pește în Postul Crăciunului 2023

Postul Crăciunului mai este numit și post al bucuriei, așadar sunt multe zile cu dezlegare la pește:

  • Marți, 21 noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
  • Sâmbătă, 25 noiembrie
  • Duminică, 26 noiembrie
  • Joi, 30 noimebrie – Sfântul Andrei
  • Duminic, 3 decembrie
  • Luni, 4 decembrie
  • Marți, 5 decembrie
  • Miercuri, 6 decembrie – Sfântul Nicolae
  • Joi, 7 decembrie
  • Sâmbătă- 9 decembrie
  • Duminică- 10 decembrie
  • Marți, 12 decembrie
  • Sâmbătă, 16 decembrie
  • Duminică, 17 decembrie
  • Luni, 18 decembrie
Interviu: Ce vor moldovenii? Despre regionalizarea României și practici de bună guvernare. „Modelul ultracentralist de la București a ținut județele Moldovei în subdezvoltare”
Recomandări
Interviu: Ce vor moldovenii? Despre regionalizarea României și practici de bună guvernare. „Modelul ultracentralist de la București a ținut județele Moldovei în subdezvoltare”

Sărbători și sfinți din calendar cu cruce roșie și cruce neagră

Ca în fiecare calendar, și în calendar ortodox 2023, diferența dintre sărbătorile cu cruce roșie și sărbătorile cu cruce neagră, din punct de vedere liturgic, este dată de bogăția și solemnitatea slujbelor. Astfel, sunt cunoscute:

  • Sărbători mari – praznice împărătești, sărbătorile Maicii Domnului și ale sfinților importanți. Acestea sunt trecute cu cruce roșie încadrată de cerc sau paranteze, semn distinctiv pentru importanța slujbei;
  • Sărbătorile sfinților cu priveghere și polileu – acestea sunt trecute fie cu crucea roșie, fie cu cruce neagră cu o singură paranteză;
  • Sărbătorile sfinților fără priveghere – sunt marcate în calendar cu o cruce simplă;
  • Sărbătorile sfinților mai puțin însemnați – sunt de două feluri: cu sau fără Doxologie Mare la Utrenie, iar în calendarul ortodox sunt trecute cu cruce neagră.

Vezi şi paste de post – cele mai delicioase rețete!

Citeşte şi despre cum se ține corect postul negru!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Municipiul din România care-și pierde principala sursă de venit și populația: “Furăm ce mai apucăm. Oamenii mai închid ochii, că ne văd amărâți”
FANATIK.RO
Municipiul din România care-și pierde principala sursă de venit și populația: “Furăm ce mai apucăm. Oamenii mai închid ochii, că ne văd amărâți”
Cum arăta Angela Similea la începutul carierei. Avea o frumusețe răvășitoare și s-a iubit cu Florin Piersic
Viva.ro
Cum arăta Angela Similea la începutul carierei. Avea o frumusețe răvășitoare și s-a iubit cu Florin Piersic
Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
Libertateapentrufemei.ro
Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
Ion Țiriac: „Eu oameni săraci încă n-am văzut!” Omul de afaceri cu o avere de 1,75 miliarde de euro, comparație cu Steve Jobs: „Îmi spun ăștia că o să mor”
GSP.RO
Ion Țiriac: „Eu oameni săraci încă n-am văzut!” Omul de afaceri cu o avere de 1,75 miliarde de euro, comparație cu Steve Jobs: „Îmi spun ăștia că o să mor”
Anunț important pentru românii care au primit sporuri, prime sau alte bonusuri. Ce trebuie să facă pentru a avea pensii majorate
FANATIK.RO
Anunț important pentru românii care au primit sporuri, prime sau alte bonusuri. Ce trebuie să facă pentru a avea pensii majorate
Opoziția austriacă, despre Schengen: Poziția guvernului austriac faţă de extinderea Schengen este ruşinoasă
Știrileprotv.ro
Opoziția austriacă, despre Schengen: Poziția guvernului austriac faţă de extinderea Schengen este ruşinoasă
Wow, ce casă au Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina! Așa tapet mai rar vezi, chiar e deosebit! Imaginile din locuința celebrului bucătar fac furori pe internet!
Unica.ro
Wow, ce casă au Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina! Așa tapet mai rar vezi, chiar e deosebit! Imaginile din locuința celebrului bucătar fac furori pe internet!
Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
Orangesport.ro
Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
"Nici nu am cuvinte". Mama lui Ayan, în lacrimi de fericire. Micuțul ei, de doar 2 anișori, a supravieţuit o noapte întreagă în pădure, singur, la minus 5 grade
Observatornews.ro
"Nici nu am cuvinte". Mama lui Ayan, în lacrimi de fericire. Micuțul ei, de doar 2 anișori, a supravieţuit o noapte întreagă în pădure, singur, la minus 5 grade
Horoscop 19 martie 2024. Berbecii este bine să facă un efort pentru a ține sub control tendința de a interpreta totul după intențiile și dorințe lor
HOROSCOP
Horoscop 19 martie 2024. Berbecii este bine să facă un efort pentru a ține sub control tendința de a interpreta totul după intențiile și dorințe lor
RECOMANDĂRI