Barry Komisaruk care a scris volumul The Science of Orgasm şi sexologul britanic Alan Riley au descoperit că atunci când o femeie are orgasm este stimulată o anumită parte a creierului. Când aceasta se preface doar şi mimează, evident că nu apare aceeaşi reacţie. În mod ciudat, aceeaşi zonă a creierului intră în acţiune şi când o doamnă sau domnişoară are o fantezie sexuală, se gândeşte la orgasm sau urmăreşte nişte imagini incitante. Astfel, s-a crezut că prin puterea gândului sau a imaginaţiei, orice femeie poate să ajungă la orgasm.

Pentru ca studiul să fie complet, mai multe femei au fost puse să încerce să atingă plăcerea maximă doar dorindu-şi acest lucru. În mod surprinzător, au reuşit. „Nici măcar nu trebuie să inventez vreo fantezie sau să-mi închipui o persoană sexy. A fost suficient să îmi repet că vreau să am orgasm şi să fiu convinsă că voi avea şi… a apărut”, a declarat una dintre participantele la studiu, Jill Morrison, o secretară în vârstă de 40 de ani.

Urmărește-ne pe Google News
FOTO Momentul adevărului! Marco Borriello a spus tot: de ce nu a mers relația cu superba Mădălina Ghenea
GSP.RO
FOTO Momentul adevărului! Marco Borriello a spus tot: de ce nu a mers relația cu superba Mădălina Ghenea
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Playtech.ro
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Informare oficială OMS. Cât de periculoasă este variola maimuței și la ce simptome se recomandă vizita la medic
Observatornews.ro
Informare oficială OMS. Cât de periculoasă este variola maimuței și la ce simptome se recomandă vizita la medic
Horoscop 22 mai 2022. Săgetătorii se simt revoltați de anumite aspecte din comportamentul celor din anturajul lor
HOROSCOP
Horoscop 22 mai 2022. Săgetătorii se simt revoltați de anumite aspecte din comportamentul celor din anturajul lor
O femeie din Prahova a fost lovită cu toporul în cap, chiar de ziua ei, de nepoata pe care o crescuse. Ce a făcut apoi agresoarea
Știrileprotv.ro
O femeie din Prahova a fost lovită cu toporul în cap, chiar de ziua ei, de nepoata pe care o crescuse. Ce a făcut apoi agresoarea
"Putin l-a numit succesor pe el". Ucraina a găsit raportul secret al Rusiei. Următorul lider de la Kremlin a luat deja primele decizii în plin război
Orangesport.ro
"Putin l-a numit succesor pe el". Ucraina a găsit raportul secret al Rusiei. Următorul lider de la Kremlin a luat deja primele decizii în plin război
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“