În aceste vremuri tulburi, în care se vorbește de-a valma despre Rusia și despre amenințările rușilor la securitatea noastră națională, pune mâna și citește cartea „Scrisori din Rusia”! Închide televizorul, pentru că n-ai să înțelegi mai nimic din perorațiile analiștilor și liderilor de opinie, chemați să vorbească despre Rusia! Compilații și propagandă, asta ai să auzi de la ei.
În schimb, autorul cărții, Marchizul de Custine, pe numele său adevărat Astolphe Louis Léonor de Custine (1790 – 1857), îi „bate la fund” pe experții de la TV. Pardon de expresie! Nu-ți mai irosi viața pe TikTok și Facebook, ieși din bulă și deschide această carte: „Scrisori din Rusia”*, scrisă de Marchizul de Custine și publicată în Franța, în 1843.
Cartea asta a avut un mare succes în Occident, dar a fost interzisă în Rusia țaristă și în URSS. După prăbușirea Zidului Berlinului, a început să circule în fostul lagăr comunist, dar n-am informații dacă a fost editată în Rusia. Nici nu contează!
Citește-o și ai să rămâi înmărmurit, da, da, înmărmurit!, atât de previziunile autorului, un vizionar, cât și de actualitatea ideilor pe care le formulează cu o luciditate cruntă despre ruși. Fără resentimente și fără să apeleze la propagandă (pe vremea lui nu existau propagandiști și activiști).
Nu vreau să fac pe deșteptul și arogantul, dar trebuie să-ți spun că întâmplarea, da, da, întâmplarea!, a făcut ca în aceste zile, în care se vorbește de-a valma despre Rusia, să citesc „scrisorile” marchizului. Pur și simplu așa s-a potrivit: eu să citesc această carte și lumea noastră să vorbească despre Rusia. De aceea m-am hotărât să-ți scriu această scrisoare. (Nu trebuia să-ți explic decizia mea epistolară, dar mă gândesc că rețelele astea și clămpăneala de la televiziuni te-au spălat pe creier. Iertare! O oră de lectură este mai sănătoasă decât o oră pe TikTok.)
Marchizul de Custine a călătorit în Rusia, pe timpul domniei țarului Nicolae I, în perioada iulie – septembrie 1839. A fost o călătorie foarte scurtă. Ce-a înțeles omul din cele trei luni petrecute în această țară imensă? Mai nimic – ai să strâmbi din nas.
Mai mult, a fost la Petersburg și Moscova și s-a învârtit în mediile aristocrației rusești, a fost prezentat țarului și țarinei, deci n-a luat contact cu poporul, nu i-a cunoscut pe rușii adevărați, mujicii! – ai să obiectezi.
Apoi, n-a mers teleleu prin Rusia, pe unde l-a tăiat capul, ci a fost mereu însoțit de un reprezentant al autorităților, a cerut aprobări ca să viziteze anumite obiective, unele i-au fost acceptate, altele respinse, deci n-a avut libertatea de mișcare! – ai să găsești un alt cusur. Toți rușii cu care s-a întâlnit l-au întrebat cum va scrie despre Rusia, de bine sau de rău?, dar el i-a mințit, nu va scrie.
La un moment dat, a fost înspăimântat că va fi jefuit ori va fi deportat în Siberia și niciun francez de-al lui nu va afla unde îi vor putrezi oasele de aristocrat. A avut noroc. A scris aceste „scrisori”, dar nu le-a trimis prin poștă, de teamă că vor fi interceptate de serviciul secret rusesc. Le-a ținut la el ori de câte ori ieșea din hotel.
Sunt de acord cu ce-ai putea reproșa autorului: n-a avut libertatea de mișcare. Explicația este simplă: Rusia era o închisoare pe vremea țarilor. A fost și pe vremea lui Stalin și Brejnev. Occidentalii i-au cunoscut pe ruși numai din poveștile emigranților și disidenților care au reușit să scape. Este o închisoare și pe vremea lui Putin. Și va rămâne o închisoare cât va fi lumea asta pe pământ – dacă îmi permiți să joc și eu rolul de vizionar. Într-o închisoare te poți mișca, fie că ești locatar, fie că ești în vizită, atât cât dispune șeful, în speța din această carte, țarul.
Iată ce scrie autorul despre Rusia anului 1839:
„Deși nemărginit, acest imperiu nu este decât o închisoare a cărei cheie o are împăratul; iar în vreme de pace, în acest stat care nu poate trăi decât din cuceriri (sublinierea PB), nimic nu se potrivește mai bine nenorocirii supușilor decât însăși nenorocirea suveranului. (…) Rusul gândește și trăiește ca un soldat… un soldat cuceritor. Dar el este un prizonier pe viață, osândit să păzească prizonieri.”
Cât de actuală este această notație! Nimic de comentat, doar de însușit, pentru a ști cine sunt rușii.
În ciuda piedicilor din marea închisoare pe care a vizitat-o, Marchizul de Custine a avut libertatea interioară, acuitatea observațiilor și puterea de a pătrunde dincolo de amabilitatea, politețea și supravegherea gazdelor sale. Pentru ruși, orice străin este dubios și este tratat cu viclenie și suspiciune. De unde provine viclenia rușilor? Din încercarea de a suporta mai ușor asuprirea crâncenă. Iobagii au ales viclenia pentru a suporta mai ușor exploatarea nobililor. La rândul său, nobilimea a ales viclenia pentru a trăi sub bunul plac al țarului. Pentru că în Rusia, oamenii trăiesc prin voința despotului.
Marchizul de Custine notează:
„Rușii sunt tot timpul curtenitori: soldați în cazarmă sau soldați în biserică, spioni, temniceri, călăi, în țara asta toți își fac mai mult decât datoria; își fac meseria. Cine mi-ar spune unde poate ajunge o societate care nu are la temelie demnitatea umană?”
Răspunsul meu, dacă îmi permiteți, prietene, este simplu: fără demnitate, o societate ajunge în comunism. Dar să nu fac pe deșteptul, după ce-am trăit comunismul din România, acum, iată, îți recomand această carte, prietene!
Marchizul de Custine a anticipat revoluția bolșevică și regimul totalitar:
„Dacă vreodată s-ar izbuti să se înfăptuiască o revoluție, masacrul ar fi metodic, ca mișcările unui regiment. Am vedea cum satele se preschimbă în cazărmi, cum crima organizată iese gata înarmată din colibe, înaintând în linie dreaptă, în bună ordine.”
Autorul nu este optimist prefigurând viitorul lumii, dar este sigur că rușii vor juca un rol:
„Totul este obscur în viitorul lumii; dar sigur că omenirea va vedea scene stranii ce vor fi jucate în fața popoarelor de către această națiune predestinată. Rușii tulbură ordinea publică, aproape întotdeauna, dintr-un respect orbesc față de putere.”
Pe de altă parte, ai să citești pasaje memorabile în care Custine descrie cu talent literar capitala imperială Petersburg, care nu-l impresionează prin arhitectura rigidă, trasată numai în linii drepte, și spectacolul nopții boreale. Pentru aristocratul francez, natura este fabuloasă în Rusia.
Prietene, citește „Scrisori din Rusia”! Este doar începutul unei palpitante călătorii a cunoașterii. Vorbăria din zilele noastre se va stinge după alegerile prezidențiale din 8 decembrie, spaimele se vor mai tempera, dar vei rămâne cu această carte fundamentală. Trebuie să cunoaștem istoria Rusiei cât mai în amănunt, numai așa vom ști să ne apărăm de amenințările permanente ale rușilor.
* „Scrisori din Rusia. Rusia în 1839”, de Marchizul de Custine, traducere de Irina Negrea, editura Humanitas, 1993.
cobra • 06.12.2024, 08:29
„Scrisori din Rusia” STOC EPUIZAT - caut de 2 ore! Unde pot cumpara! Poate m[ ajut[ cineva! Multumesc!
cobra • 06.12.2024, 07:51
Un articol pe care l-am citit cu placere! Da, sunt de acord cu faptul ca TV si invitații ca "știu totul despre toate" induc eroarea in mintea oamenilor! Dar, nu pot trece cu vederea greșeala lui P Barbu, pe care il apreciez...insă .."să nu cădem ca fraierii în brațele viclene ale rușilor" Ar fii fost potrivit să scrie .."in brațele rușilor vicleni"