RADAr CULTURAL. Seninul sentimentelor

„Ah, râsu’ plânsu’

ah, râsu’ plânsu’

mă bufnește când spun

secundei vechi putrezind în secunda

de-acum.

Ah, râsu’ plânsu’

ah, râsu’ plânsu’

în ochiul lucrurilor reci

și-n dintele lor mușcător, ca și sceptrul

neinventaților regi”.

(Nichita Stănescu, „Râsu’ plânsu’”)

Interesantă inițiativă, ambițioasă în egală măsură, de vreme ce își propune să surprindă una dintre ipostazele definitorii ale eternului uman.  

„Omul este un animal care râde”, au observat Părinții Pustiului. Am spus această poveste în „1001 de nopți până la începutul lumii”. Omul e un acrobat, încercând să-și păstreze echilibrul pe funia subțire dintre râs și plâns. Între râs și plâns se înșiră clipele vieții noastre.

Expoziția, organizată în galeriile Centrului New Oradea Contemporary Art, reunește 20 de artiști români și străini, care „prin sculptură, desen, pictură, ceramică, video și performance, deschid multiple puncte de întâlnire unde lacrimile și râsul se intersectează, iar granițele dintre ele se dizolvă”, așa cum ne încredințează curatorii Cristina și Suzana Vasilescu.  

CULORILE RÂSULUI. Faptul că râsul este un plâns reevaluat, demonstrase, în urmă cu doi ani, o altă expoziție – mai curând un eveniment imersiv – găzduită la Budapesta de Galeria Trafó. Printre exponate și actori, publicul experimenta polivalența sentimentelor, descoperea izvoarele și culorile râsului. Se numea „Să plângi până te-apucă râsul” (cum mai românește s-ar putea traduce?) – „Crying until laughing/Sírás nevetésig”. O imagine din această expoziție (pe care o presupun itinerantă și cred că într-o zi va ajunge și în România) echivalează cu o mie de cuvinte. Este chipul acestei bătrâne doamne care își zâmbește sieși, la hotarul dintre plâns și râs.

PETALELE TRANDAFIRULUI. Nicăieri, în Scripturi, Dumnezeu nu râde. Fiind făcuți însă după chipul și asemănarea Lui, putem presupune măcar că zâmbește deseori și, uneori, privindu-ne, râde până la lacrimi. Romanul lui Umberto Eco are în miez vechea și reînnoita dispută teologică despre râs. Este râsul blasfemiator, topește el frica de Dumnezeu sau, dimpotrivă, este o reacție a rațiunii critice și o revărsare a bucuriei? Există loc de râs în sobrietatea rugăciunii? Eu cred că, fiind „convorbire cu Dumnezeu”, atât plânsul cât și râsul încap în rugăciune. Numele omului este trandafir. O petală în palma divinității, efemer, dar veșnic prin sufletul său, nemuritor.   

TIKTALK. YOGA RÂSULUI. S-a inventat și asta, Laughter Yoga, o formă de terapie prin râs autoindus. Părintele acestei practici (pe care TikTok-ul a preluat-o și viralizat-o) este un indian, Dr. Madan Kataria. Nici n-ar fi visat că găselnița sa din 1995, va căpăta în 2026 o groază de adepți. O combinație a tehnicilor respirației yoghine cu exerciții de râs, a cărei eficiență nu este deloc demonstrată științific. Important este că acest leac împotriva depresiei și anxietății, în afară de grotesc, nu are alte efecte adverse. Poate inautenticul stânjenitor.

 
 @the_laughingqueen Enjoy this 1 minute Laughter yoga exercise to get you feeling good! #laughteryoga #laughing #laugh ♬ original sound - Eian Rivera 
 
 

ALELUIA! În Psalmul 2, Dumnezeu râde de nimicnicia puternicilor lumii. Versetele de început ale acestui psalm sunt rădăcina gospelului (gen al muzicii religioase practicat de afro-americani) pe care îl cântă Philip Adzale, un cunoscut interpret de origine ghaneză. „Aleluia” (Lăudați-l pe Domnul) este expresia seninului sufletesc deplin. Este ecoul din sufletul omului la porunca „Bucurați-vă!”. Râsul și plânsul cu lacrimi de bucurie ne ridică pe crestele trăirii, opresc clipa. Sunt astrale și terestre, puternice și fragile ca dragostea împărtășită.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE