De ce Evaluarea Națională și Bac-ul rămân spaimele adolescenței. Am vrut să scăpăm copiii de toceală și am dat de o nouă prostie
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Sunt zile de „simulări” pentru elevii care au anul acesta bacalaureat și evaluare națională. Nu-i educăm noi cine știe ce, că n-avem bani pentru asta de la buget, dar îi testăm și-i examinăm de-i iau amețelile. Și asta nu e singura problemă, scrie Costi Rogozanu într-un comentariu publicat în Libertatea. După 20 de ani de presă, Rogozanu predă acum limba și literatura română într-un sat din Vrancea.
Cuprins:
Zilele acestea au fost simulările pentru examenul de bacalaureat. Pe 4 aprilie, vin simulările evaluării naționale la clasa a 8-a. Voi examina subiectele din unghiul de profesor de română și de specialist în literatură cu oarecare vechime.
Să începem cu axioma: cu cât investim mai puțin în sistemul educațional românesc, cu atât avem un fetiș al notării și punctării precise a propriului eșec. În ce constă eșecul? Inegalități evidente între elevi, noi stiluri de „toceală”, alta decât de pe „vremea noastră”, a celor de peste 30 de ani, să zicem, încurajarea meditației particulare. Totul fiind vopsit în noua religie a „dezvoltării personale” și „creativității”.
Accentul s-a mutat de pe „conținuturi” pe „competențe”. Ceea ce nici nu e rău. Ba chiar unele manuale arată mai bine, programa te lasă să zburzi, să încerci tot felul de abordări cu elevii. Totul până la examen, aici e ipocrizia! Teoretic, nu se mai susține toceala unor comentarii despre clasici, se susține înțelegerea textului, de exemplu. S-a reușit asta? Nici vorbă. S-a reușit standardizarea unor răspunsuri. De ce? Pentru că testele sunt ultra-rigide, au exerciții „tip”, știi dinainte că la exercițiul 6 trebuie să scrii 5 rânduri din care 4 le înveți de acasă și mai adaugi ceva în legătură cu textul dat la examen.
Cică vrem ca elevii să înțeleagă enunțurile! Să nu mai încurajăm analfabetismul funcțional! Păi, cred că, dacă doar schimbăm ordinea exercițiilor la Evaluarea Națională 2022, s-ar produce o dramă, că ei săracii sunt educați să știe deja jumătate de răspuns în funcție de numărul exercițiului.
Presiunea părinților
Am scăpat de toceală și am dat de o nouă prostie, așadar: mimarea competenței și mimarea înțelegerii textului. Această prostie e justificată de importanța enormă a examenelor de la 14 și 18 ani. Și mai e ceva: mărimea notelor! Ați observat probabil cum la liceele bune se concentrează note enorme, iar copiii sunt despărțiți de sutimi. Notele alea enorme vin din stilul mecanic în care se învață pentru aceste examene, altfel foarte ușoare pentru un copil mediu pregătit. Numai că „mediu” e noul „excelent”. Acești copii nu se specializează extraordinar în vreo materie. Pur și simplu sunt burdușiți cu teste până le intră în reflexe răspunsuri mecanice. Am inventat, de fapt, un nou sistem de departajare între elevii care își permit meditații și cei care nu-și permit: cei din urmă nu se pot antrena în această învățare a testelor dinainte practic pe de rost.
Mulți părinți „implicați” au cerut asta. Și li s-a dat. S-au dat cât mai multe „modele” de testări. Presiunea apoi se mută pe ora de română, în cazul meu. Adică, în loc să urmez un plan de înțelegere complexă a unor situații textuale, trebuie să îi învăț trucuri ca să mai fure câteva zeci de sutimi la un test. Deprimant, dar necesar. Cum să nu încerc să-i ajut cât mai mult? Vorbeam cu o profesoară extraordinară de liceu care îmi spunea cumva trist că nu mai apuci să faci română pe bune, că trebuie să inițiezi elevii în marele mister al enunțurilor pentru bacalaureat. Să se ia notă mare, că după asta ești judecat. La cum o știu pe acea profă, e o pierdere simplul fapt că ministerul o forțează să facă exerciții mediocre în loc de ore mișto.
Cum ar trebui să fie? Examen mai puțin standardizat, bareme mai puțin rigide, corectură care să urmărească o gamă infinit mai laxă și largă de calități.
Știți care e faza cea mai amuzantă? Suferă și elevii foarte talentați care se văd aruncați în goana nebună a unei turme care se calcă în picioare pe zece sutimi, în exerciții care nu pot fi rezolvate decât mediocru.
Interculturalitate și valori
Elevii sunt îndemnați să identifice elemente de „interculturalitate” și diverse valori. La capitolul „valori culturale” paleta poate vi se pare imensă. Nu e, trebuie să fie valori clare, bine învățate de acasă pe care să le strecori în orice text. La „interculturalitate”, ce să mai vorbesc. În primul rând manualele din România sunt bântuite de ipocrizii cât casa. Vorbim de ne spargem despre „sași” și despre alte minorități „de lux”, cu care ne place să pozăm. Despre maghiari, totuși foarte importanți pentru România de azi, nu învățăm mai deloc. Despre diversitatea etnică din Dobrogea, nimic. Despre romi, nimic. Dar dăm pe-afară de interculturalitate.
Fiți „creativi”, da, da...
Fiți creativi!, că dup-aia vă dăm în cap cu baremul și vă reveniți, cam ăsta ar fi sloganul ascuns. Elevului i se taie orice chef de risc în interpretare sau în crearea mesajului. Este îndemnat perfid să se conformeze, să scrie inclusiv texte de opinie „standard”. Ce dracu‘ să răspunzi la „nu-i așa că e bine să faci voluntariat?”, cum era într-un model de subiect pentru EN2022.
Limitele de cuvinte
O obsesie e numărul de cuvinte. Subiectele sunt împânzite de „scrie în 50 de cuvinte”, „argumentează în 100 de cuvinte” etc. Le pot înțelege ca reper lax, dar nu! Aceste limite pot fi și ele elemente serioase de departajare. Elevul trebuie să stea să numere câte cuvinte a scris, nu cumva să și-o fure aiurea. E importantă concizia, nu-mi plăcea obiceiul acela de pe vremuri, de turnat pagini tocite cu nemiluita. Dar am dat într-o prostie cel puțin la fel de mare: acum tocim enunțurile dinainte!
Poezia de la BAC
În recentele subiecte date pentru simularea bacalaureatului, comicul luptei cu „toceala” a ajuns maxim. De exemplu, dăm un text la prima vedere cu niște întrebări de gâgă. Apoi trântim un subiect în care elevul trebuie să toarne tot ce știa despre poezia lui cutare. A lui Arghezi, în simularea recentă. Dar nu-i dau un text poetic să-l aibă în față! Pe ăla trebuie să și-l amintească. Tocmai textul poetic ar trebui să fie pus în fața candidatului, poezia se analizează cu textul în față, nu din memorie! Numai cineva care n-are treabă cu literatura poate veni cu o astfel de idee creață. Ce îndemni în mod direct deci? Ca elevul să învețe câte 400 de cuvinte despre poezia celor 3-4 poeți clasici de care se atinge în liceu și gata!
Nu există mijloc
Inegalitățile sociale s-au reflectat și în educație. Nu avem „mijloc” școlar foarte bun. Avem doar elevi peste medie și mulți elevi sub medie care mai merg la școală doar ca să își ia carnetul de șofer (nu poți fără un număr de clase), eventual.
Aici ar fi timpul și pentru o a doua axiomă: cei care intră în liceele foarte bune ar putea lua și bacalaureatul cu notă foarte bună încă de la 14 ani! Asta arătându-ne că noi nu testăm cine știe ce noi competențe, ci doar confirmăm din 4 în 4 ani faptul că unii sunt foarte buni și restul praf.
Pentru că șmecheria cu testele acestea este de fapt enunțul, cum să fii obsedat de enunț și să răspunzi ca un cățeluș fix cum trebuie și cum ți-ai pregătit 80% de acasă.
Culegerile de subiecte și meditațiile
Între timp prosperă culegerile de teste de antrenament, și mai ales meditațiile particulare. Se spune că meditațiile prosperă pentru că nu se face nimic la clasă. E și asta, dar nu doar asta. Meditațiile prosperă pentru că se face complet altceva acolo: se pregătește elevul să răspundă ca un robot la niște teste. Iar la clasă mai trebuie totuși să faci și „limba română”, adică, eu cel puțin asta fac. Să mai și încercăm să înțelegem texte diferite, mai grele, mai ușoare, să ne punem mintea la contribuție. Pentru un elev de-a 8-a și pentru unul de-a 12-a, asta înseamnă distragere de la marele scop: nota la examen.
Păi dacă vreți creativitate și dezvoltare personală, dragi părinți, experți și miniștri, de ce vă e frică de ele?, de ce nu încurajăm asta și la examene, ci doar în manuale și prin prezentări frumușele la „perfecționări pă fonduri europene”?
Examenele pentru profesori
Să știți că nici la examenele diverse pentru profesori (titularizări, definitivate etc.) lucrurile nu stau altfel. Poate tocmai pentru că examenele din sistem au gradul lor de ineficiență ajungem apoi să testăm defectuos copiii. Dacă ești foarte bun cunoscător al arte interpretării, și istoric, și teoretic ,n-ai făcut nimic. Subiectul de literatură de exemplu sună cam așa: „zi și tu ce știi de Caragiale sau de Eminescu etc.”. Și uite așa apar meditațiile și cursurile plătite ca să iei 10 la titularizare, unde lumea învață câte 2-3 pagini de prostioare despre fiecare clasic.
Și dacă ești un nou G.Călinescu, și dacă ești un proaspăt absolvent la superdistanță al Universității din Cucuieți, vei lua același punctaj. Unde se produce departajarea? La capacitatea de a reproduce niște mici stupizenii culese de prin gramatici diverse sau de prin culegeri de pedagogie unde se venerează taxonomii de tot felul.
