Drulă – Metrorex și Voiculescu – pandemie, cum să guvernezi folosind strategia de a te prezenta drept oprimat

Protestele și politica de gherillă pe care USR-PLUS le-au practica în Parlament sunt acum actualizate la guvernare. Nu e o izbucnire, o chestiune de temperament, ci o ideologie.

În cartea „Cele trei limbaje ale politicii”, economistul Arnold Kling vine cu teoria că în politică există câte un limbaj specific fiecărei ideologii. Kling crede că progresismul are o viziune asupra lumii care se poate reduce la axa „opresor-oprimat”, în timp ce conservatorii reacționează pe axa „civilizație versus barbarie”. Cum s-ar potrivi teoria asta la ce se petrece în România?

Pentru progresiști, dacă e să ne luăm după Kling (ceea ce am de gând să fac în textul de față), lumea se împarte între victime și călăi. Dacă ne gândim la România, este discursul USR – este ceea ce spun, de ceva timp, membrii acestui partid când afirmă că „luptă cu mafia”. 

Privite punctual, unele cazuri sunt discutabile. În numele acestei lupte a vorbit vineri Cătălin Drulă, dar, tot de dragul aceluiași ideal, a intrat consiliera USR din Timișoara, Ana Munteanu, cu jandarmii într-un restaurant, depășindu-și atribuțiile.

Tentația, într-un astfel de discurs, e de a vedea electoratul ca fiind captiv, oprimat – chiar fără să știe. Riscul este să omiți niște lucruri importante, cum ar fi, de pildă, faptul că maniera în care ai decis să „salvezi” acest electorat poate fi pripită sau greșită în întregime (dacă ne gândim la cazul Anei Munteanu) sau chiar că există o rețea de complicități, de interese care face imposibilă împărțirea în agresori și victime. Ori poate că pur și simplu oamenii au alte așteptări de la autorități, decuplate de această luptă. 

Recomandări

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

În general, însă, orice clasificare de acest tip – iar aici vorbim despre una implicită, nu formulată clar – duce la polarizare puternică. 

Protestul de la metrou

Dacă luăm drept exemplu protestul de la metroul bucureștean, axa opresor – oprimat este atipică. Într-o răsturnare interesantă a dinamicii obișnuite, în discursul oficial opresorul este sindicatul. 

Spun că este o „răsturnare”, pentru că, teoretic, sindicatul ar trebui să medieze și să reprezinte în relația cu autoritățile drepturile muncitorilor care, dintotdeauna, au fost văzuți drept „oprimați” în relația cu mai-marii țării. 

Aici avem însă de-a face cu o categorie presupus specială de muncitori, una privilegiată, dar și cu o serie de suspiciuni de corupție la adresa liderilor de sindicat, formulate chiar de autorități.

Ce face ministrul transporturilor?

Răstoarnă axa, iar reprezentantul puterii (ministrul) devine, în felul lui, cel oprimat – șantajat de sindicaliști veroși cu afaceri (ahem!) subterane, printr-o mișcare de protest care paralizează Capitala. 

Recomandări

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Învinși de sistem

O astfel de inversare a raportului de forțe pare, pentru orice țară civilizată, complet ruptă de realitate. 

În România însă, cunoaștem bine scenariul politicienilor „învinși” de sistem, patentat chiar de un fost președinte de țară. A fost, poate, pentru prima dată când în mentalul colectiv s-a întipărit ideea că deținătorul funcției supreme în stat poate fi, la rândul lui, o victimă – chiar dacă dușmanul n-a fost niciodată numit.

Sigur, nu este cazul lui Cătălin Drulă. Ministrul transporturilor nu reclamă aceste presiuni la final de mandat, ci la început, ceea ce poate fi interpretat drept un act de curaj.

În mod similar, cu același discurs, au acționat până acum mulți alți membri ai USR: Claudiu Năsui a invocat la rândul lui o luptă cu grupuri de interese obscure, Clotilde Armand a acționat în aceeași manieră, dacă e să ne gândim doar la cele mai mediatizate exemple. 

PSD sau „civilizație vs barbarie”

Cealaltă paradigmă indicată de Kling este cea conservatoare, „civilizație versus barbarie”. 

Aici, PSD s-a erijat, de-a lungul timpului, într-un apărător al „civilizației” – termen înțeles cu un sens mai apropiat de tradiție, de instituțiile tradiționale, de un fel încetățenit de a face și de a vedea lucrurile. Este o viziune care se abate de la misiunea partidului, dar care s-a manifestat în repetate rânduri, iar referendumul privind definirea familiei tradiționale este un astfel de exemplu. 

Recomandări

Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO

Astfel, în logica „civilizație versus barbarie”, adoptată de PSD, se pledează pentru păstrarea unui statu-quo – sindicatul are vechime, membrii au revendicări care trebuie ascultate, ordinea lucrurilor trebuie menținută. E firesc oricum ca PSD să apere sindicatul, dar este mai mult decât atât – este protejarea stării actuale, a felului în care funcționează instituțiile, o încercare de a întoarce râul în matca lui. 

Abordarea asta s-ar putea preta și ea într-o țară cu tradiție democratică, dar în România vorbim despre prea multe instituții ineficiente sau corupte. Păstrarea statu-quo-ului, în acest caz, e de neînțeles, iar adversitatea la schimbare poate fi înțeleasă prin prisma unui soi de complicitate, fie că ea poate fi doar pasivă. 

Așadar: „haosul”, „nebunia”, „răsturnarea ordinii sociale” pe care opoziția social-democrată de azi le acuză fac parte din această logică. 

Revolta, lupta cu „mafia”, plângerile la DNA pe care USR le folosește au sens pe axa „opresor-oprimat” – orice suspiciune de corupție este tratată drept un atentat la bunăstarea cetățeanului. 

Cazul ministrului sănătății

Cele două viziuni sunt, e limpede, greu de armonizat. Am văzut, de-a lungul timpului, oameni care criticau USR pentru „scandalul” pe care îl generează, acuzând partidul de „isterie”. Am văzut și oameni care îi susțin până în pânzele albe. Poziționarea lor poate fi de succes pe termen lung în măsura în care, în prima etapă, oamenii obișnuiți nu devin victime colaterale. 

Iar când spun asta, mă gândesc la cazul aparte al ministrului sănătății. 

Vlad Voiculescu pare, deocamdată, că aleargă după doi iepuri. În calitatea pe care o are, el este principalul responsabil de combaterea epidemiei, dar, așa cum reiese și din ceea ce a făcut până acum, tinde să se poziționeze la fel ca și ceilalți membri de frunte ai USR, pe axa „opresor-oprimat”. 

Cazul lui este aparte pentru că, deși există cu siguranță o castă, un sistem cu circuit închis care ia decizii în Sănătate, el nu este în situația celorlalți miniștri, primari etc., care au un moment ceva mai prielnic pentru angajarea într-o luptă de acest fel. Dilema lui Voiculescu constă în a alege, cel puțin pentru momentul prezent, “dușmanul”, “opresorul” – virusul sau această castă din sistemul de Sănătate?

PNL sau „libertate vs coerciție”

Iar dacă pare că lipsește de aici un partid, este pentru că vocea lui se aude mai slab. 

PNL, între aceste două tendințe, are nevoie de un culoar propriu, dar diferențiat de celelalte două. Culoarul natural este cea de-a treia axă descrisă de Kling, „libertate versus coerciție” (deși, în carte, economistul asociază această paradigmă cu libertarianismul). 

Contextul însă nu favorizează o astfel de abordare – PNL este, până una-alta, vocea restricțiilor, iar această temă a fost preluată, cu succes, de AUR. 

Probabil că, în cele din urmă, soluția de compromis PNL-USR, dacă se va ajunge la ea sau s-a ajuns deja, este împărțirea agendei – unii luptă cu „mafia”, ceilalți, cu pandemia. E greu de crezut însă că se vor înțelege amiabil asupra acestei împărțiri.

În final, mai trebuie spus că Arnold Kling emite un avertisment: niciuna dintre aceste axe nu este „corectă” sau „greșită” ca unică grilă de interpretare a lumii în care trăim. De regulă, în anumite cazuri, una dintre ele este mai pertinentă decât alta, precum la genocidurile istorice, unde axa opresor-oprimat este clarificatoare).

De cele mai multe ori însă, ele coexistă pentru că reprezintă poziționarea a segmente mari de oameni. Iar politica generată de ele, ceea ce se întîmplă și în România, înseamnă să ții cont de drepturile tuturor acestor oameni. 

Urmărește-ne pe Google News