În Războiul din Gaza, logica „noi” vs. „ei” este absolut pierzătoare. Soluțiile care pot pune capăt conflictului

• Zecile de mii de civili, copii, femei, bărbați, tineri și bătrâni uciși. 
• Zecile de mii de oameni răniți și traumatizați, înfometați, cu consecințe iremediabile, pe viață. 
• Orașe puse la pământ, inclusiv spitale, școli și universități. 

Este redundant să tot repetăm aceste cifre. Similar, se discută interminabil dacă ce se întâmplă în Gaza este genocid, dacă este etic și uman ca populația civilă să fie aspru pedepsită pentru un conflict ce ține de decenii, pe o problemă teritorială complicată și pentru acțiuni ale unei grupări, Hamas, responsabilă de violența și crimele din 7 octombrie – peste 1.200 de civili israelieni omorâți, tineri și bătrâni, femei și copii.

Nu putem replica aceleași lucruri la infinit. Whos who? Cine-i de vină? Putem totuși contribui la dezbaterea aproape inexistentă din România oferind o sinteză măcar a unor surse (credibile) din presa lumii, spre exemplu, anglo-saxonă, israeliană. 

„Este imposibil să derulezi înapoi și să rulezi din nou istoria”

Într-un articol din Boston Review intitulat Falșii Mesia, Barnett R. Rubin explică extrem de concis istoria peregrinărilor evreilor în lume, exilul acestora din Palestina (Eretz Yisrael), (i) primul în perioada lui Nabucodonosor (distrugerea Templului lui Solomon) și exilul din Mesopotamia și Persia, (ii) cel de-al doilea după înfrângerea Marii Revolte împotriva Romei (66 după Christos și perioada următoare).

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Autorul vorbește in extenso despre proiectul sionist al lui Herzl (sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolul XX), o mișcare de autodeterminare, de independență a evreilor, aflați într-o permanentă stare de insecuritate fizică datorată antisemitismului de secole al popoarelor din Europa, totul culminând cu Holocaustul din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. 

Desigur, nu e cazul să dezvoltăm aici, dar Barnett R. Rubin indică apoi cum visul nobil al eliberării evreilor a devenit treptat sinonim cu colonialismul și asta datorită modului cum s-a pus problema de decenii în Palestina și mai apoi în conflictul dintre israelieni și palestinieni. Să cităm din autorul menționat câteva idei ce merită reținute: 

„Războiul actual din Gaza exemplifică unele dintre cele mai mari rele pe care le are de oferit colonialismul: (i) Masacrul făcut la întâmplare al populațiilor civile de către Israel, justificat ca autoapărare; (ii) Masacrul făcut la întâmplare al civililor de către Hamas, justificat ca rezistență.”

Ce propune Rubin? Foarte simplu: „Geneza nu este un destin. Documentarea faptului istoric conform căruia Israelul a apărut în parte prin colaborarea dintre sionism și colonialism nu înseamnă că singura soluție este o «decolonizare»”, una care să distrugă statul (este vorba de statul Israel – nota mea) și să-i expulzeze locuitorii.

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Ceea ce este discutabil la colonialism nu este imigrarea sau așezarea unei populații de origine etnică sau națională diferită ori a unor oameni care sunt într-un anumit sens nonindigeni, ci dominația unui grup asupra altuia. Este imposibil să derulezi înapoi și să rulezi din nou istoria. 

Dar este posibil, și într-adevăr foarte necesar, să construim un viitor în care palestinienii și israelienii au drepturi egale.

Barnett R. Rubin, Centrul pentru Cooperare Internațională, New York University:

Este o soluție de bun-simț, un compromis istoric între palestinieni și israelieni. Este contraproductiv să ne întrebăm la infinit de partea cui este dreptatea, de partea celor din Palestina sau de partea celor din Israel? Acum, după decenii de la crearea statului Israel, în 1948, o altă cale care să excludă moartea, în ambele sensuri, nu există, realmente nu există. Dacă nu se merge în direcția compromisului, în logica incluzivității, a cetățeniei pentru toți nu doar pentru unii, vom avea parte de tragedii, drame și moarte cap-coadă, până la sfârșitul timpurilor. 

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

La fel, după cum foarte bine a spus Veronica Lazar, pe o pagină de social media, efectele secundare, separat de catastrofa din Gaza, nu sunt cu mai puțin importante:

(i) „sporirea cenzurii în state, presă, instituții publice și private”, practic vorbim de o cenzură și autocenzură incredibile, de neimaginat cu ani în urmă, și asta aici în Europa, spațiul libertății cuvântului și a pluralismului opiniilor.

(ii) „militarizarea și mai densă a lumii” – se face cu neobrăzare apologia războiului, este uimitor să vezi cum se merge în direcția unui militarism proactiv. 

(iii) „șantajul cu «apologia terorismului», care se poate aplica oricărei forme oricât de soft de critică sau insubordonare” – practic, lumea se teme să nu fie încadrată imediat la xenofobie, antisemitism etc. Este o direcție care inhibă orice formă de polemică, dezbatere, distincție și diferențiere de idei, opinii etc.

(iv) „dezumanizarea sporită a unor grupuri etnice”, vizibilă peste tot în media și social media. Nu putem generaliza la infinit, nu putem decreta adevăruri esențialiste despre popoare, etnii, minorități sau de care ar fi ele, să le dezumanizăm, să le portretizăm în chip de animale, este doar drumul spre distincție și maniheism ieftin, spre violență și militarism.

Curajul de a aborba subiecte tabu: cazul cotidianului Haartez

Și totuși, tăcerea, tabuul nu sunt peste tot norma. Să luăm, bunăoară, cazul jurnalului israelian Haartez. În acest jurnal-cotidian cu o tentă social-liberală, social-democrată, articolele critice sunt numeroase, nu există nimic tabu. 

1. „Palestinienii se întreabă de ce coloniștii care îi atacă se mai chinuie să-și ascundă fețele
Uciderea lui Binyamin Ahimeir în Cisiordania a dus la un val de violențe ale coloniștilor, sub protecția armatei. A fost doar o scuză pentru a face ceea ce, la o scară mai mică, coloniștii fac în mod constant: răspândirea fricii, atacarea violentă a sătenilor și distrugerea proprietăților.”

2. „«Am fost învățați că genocidul nu ar trebui să se mai întâmple niciodată»: Jill Stein versus statul Israel
La alegerile prezidențiale din SUA din 2016, Jill Stein a strâns 1,5 milioane de voturi în calitate de candidată a Partidului Verzilor, slăbind-o pe Hillary Clinton, punând umărul la obținerea victoriei lui Donald Trump. Astăzi, cu 4% în sondaje, ea ar putea încurca din nou lucrurile. Dar acum, după 7 octombrie, sloganul de campanie al medicului evreu de la Harvard este lupta împotriva Israelului.”

Sunt multe astfel de articole, evident, cele mai multe critice mai ales împotriva Hamas & co, dar, după cum vedem, și unele extrem de critice la adresa politicii distructive a guvernului Netanyahu. Dar vorbim de Haartez, da, un jurnal-cotidian israelian. De ce presa din multe țări este atât de conformistă și ezită să atace subiecte sensibile din zone de război? 

Ambele categorii sunt nefrecventabile, se poziționează împotriva păcii 

Într-un roman al lui Amitav Ghosh (Palatul de cristal, traducere de Adina și Gabriel Rațiu, București: Litera, 2023), o saga de familie într-o Indie și Birmanie (azi Myanmar) coloniale (sub tutelă britanică) și mai apoi independente, Daw Thin Thin Aye (în roman, scriitoare și profesoară birmaneză) îi spune soțului ei, Dinu:

„–  E urât să te folosești de trecut ca să justifici prezentul, dar la fel de urât e să te folosești de prezent ca să justifici trecutul. Crede-mă, sunt destui care fac asta, doar că pe aceia nu trebuie să-i suportăm.”

Tradus în lumea de azi putem citi așa: 1. E urât să te folosești de trecutul de oprimare (antisemitismul), Holocaustul, pentru a justifica prezentul, distrugerea aproape completamente a Fâșiei Gaza. 

2. E urât să te folosești de prezent, distrugerea din Gaza, pentru a justifica trecutul – antisemitismul cu ororile lui cu tot – Holocaustul. 

Amitav Ghosh, prin vocea personajelor, ne spune că nu trebuie să-i suportăm nici pe unii, nici pe alții. Ambele categorii sunt nefrecventabile, se poziționează împotriva păcii. 

Săptămânile trecute a fost la București Steven Youngblood, universitar american specializat în jurnalism de pace. Ceea ce a observat Steven e că jurnalismul de tip maniheist, ei versus noi, glorifică violența. Asta ne dorim noi azi? O glorificare a violenței? Nu putem judeca altfel decât în logica etno-naționalismului, nu contează dacă este palestinian sau israelian?

După cum s-a exprimat Miko Peled, fost membru al Forțelor de Apărare ale Israelului și scriitor israelian, într-un dialog cu Chris Hedges, laureat Pulitzer și fost corespondent al New York Times în Orientul Mijlociu, ei bine, asta e calea sigură spre război, spre repetarea greșelilor istoriei. 

Foto: AP

Urmărește-ne pe Google News