Competentele noastre autorități. Cum au pierdut Poliția și DIICOT o tonă de cocaină

Comentează

La sfârșitul lunii martie și începutul lui aprilie, anul acesta, în presă exploda știrea unei capturi record de droguri: aproape o tonă de cocaină confiscată de către autoritățile române în localitatea tulceană Sfântu Gheorghe.

Anunțul a fost făcut în cadrul festiv, cu mascați, saci de rafie și multe microfoane, camere și aparate de fotografiat.

Șeful DIICOT jubila.

Conform spuselor sale, capturarea drogurilor era rezultatul unei ample acțiuni criminalistice întreprinse de către procurori, în colaborare cu polițiștii și cu polițiștii de frontieră. Numai că nu era deloc adevărat.

DIICOT capturase, de fapt, o tonă de droguri dintr-o barcă ce se răsturnase pe plaja de la Sfântu Gheorghe. Drogurile fuseseră descoperite de către un localnic, în dimineața zilei de 22 martie, iar acesta își sunase fiul, unul dintre cei doi angajați ai postului de Poliție din Sfântu Gheorghe.

Câteva zile mai târziu, au fost arestați doi cetățeni sârbi, acuzați de trafic de droguri de mare risc. G4Media a obținut rechizitoriul întocmit de către DIICOT Tulcea și l-a pus la dispoziția publicului.

Ei bine, așa cum s-a scris și la momentul acela, cei doi cetățeni sârbi au fost depistați nu de către poliție sau de către procurori, ci de către doi paznici ai unei firme de construcții, care, pe 21 martie, au sesizat o activitate suspectă în parcarea firmei și doi cetățeni care tot mutau niște saci de rafie dintr-o dubă în niște tiruri și înapoi.

Unul dintre paznici a găsit, mai târziu, cheile dubei, a deschis-o, a luat dintr-un sac de rafie un pachet cu un kilogram de cocaină și l-a predat Poliției. Aceasta este ampla activitate criminalistică anterioară arestării celor doi sârbi.

Mai mult, din întreaga cantitate de droguri din cei 30 de saci de rafie (tot încă o tonă) autoritățile nu se află decât în posesia pachetului predat de către paznici. Pentru că, deși i-au arestat pe sârbi, drogurile nu au fost găsite. Din cantitatea estimată la încă aproape o tonă, competentele noastre autorități au indisponibilizat un kilogram. Superperformanță.

Iar datele procurorilor tot nu se pupă cu informațiile obținute de la fața locului de către ziariști.

Drogurile pierdute de către polițiști și procurori au ajuns în apropierea municipiului Tulcea pe data de 20 martie și apoi în parcarea firmei respective pe 21 martie.

Barca eșuată, cu încă o tonă de droguri la bord, a fost găsită pe 22 martie.

Tot pe 22 martie, martori din Sfântu Gheorghe au văzut încă o barcă, identică cu cea eșuată, încărcată până la refuz, care a reușit să intre pe Dunăre din mare și a urcat în amonte, pierzându-i-se urma. Dat fiind modelul bărcii și gradul de încărcare observat de martori, o estimare decentă ne spune că în România a mai intrat, pe 22 martie, încă o tonă de cocaină. Despre care autoritățile nu suflă o vorbă.

Barca ce a reușit să scape pe Dunăre avea la bord cinci persoane, români și spanioli. Doi dintre ei stătuseră în Sfântu Gheorghe mai multe zile și au dispărut imediat după eșuarea primei bărci cu cocaină.

Avem, în acest moment, o tonă de cocaină confiscată din eroare și două tone de cocaină care au intrat în România și nu au mai fost găsite.

Arestați și acuzați pentru traficarea acestei cantități de droguri sunt, deocamdată, doi cetățeni sârbi, care nu erau altceva decât cărăușii, șoferii tirurilor care urmau să transporte cocaina mai departe.

Dacă nici asta nu este performanță profesională și competență, atunci nu știm cum se poate numi fenomenul prin care îți trec pe sub nas două tone de droguri de mare risc, iar tu ești mândru că ai arestat doi cărăuși, cel mai puțin importante personaje din tot lanțul de traficanți…

Foto imagine generala / Inquam Photos / Octav Ganea

Patrick André de Hillerin
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Termocentrala Rovinari fotografiată din elicopter, cu fum ieșit pe turnurile de evacuare. Foto: Hepta
15:24
Rovinari vrea să transporte lignit cu camionul: fără cărbune suficient, Complexul Oltenia s-ar putea închide
Raluca Dumitra
14:36
5 știri eJobs: Peste 9 milioane de aplicări pe eJobs în primele 8 luni ale anului, dar tinerii până în 24 ani spun că le e mai greu să-și găsească job
MONDEN
Edi și Radu Isac au fost eliminați din Asia Express, în cea de-a opta ediție
15:45
Câți bani au primit Eduard Hordilă și Radu Isac după două săptămâni la Asia Express. Echipa a părăsit competiția
Jorge alaturi de fiica lui Karina, Alina si Ilan Laufer
15:00
Ce facultate vrea să urmeze fiica Alinei Laufer și a lui Jorge. Karina este clasa a- XII- a. „Mă ajută, dar nu vreau să un multă presiune”
POLITIC
Grupul parlamentar PACE – Întâi România a ajuns la consultările de la Cotroceni. Sursă foto: Libertatea
LiveText
15:00
Nicușor Dan face declarații la ora 17:00, după consultările cu partidele pentru numirea unui nou prim-ministru
Liderul USR, Dominic Fritz, a declarat joi, după consultările cu președintele României, Nicușor Dan, că partidul său este gata să contribuie la soluționarea crizei politice actuale. Sursă foto Libertatea.ro
11:56
Dominic Fritz, despre negocierile pentru Guvern: USR îl susține pe Siegfried Mureșan, dar este deschis și altor variante
Ultimele știri
16:00
Cine sunt cele 9 cupluri de la „Power Couple” România, sezonul 4. Unde se filmează show-ul de la Antena 1
15:57
Mitul cancerului „blând” care îți poate afecta oasele. De ce este vital să îți verifici tiroida la timp
15:55
Marine Le Pen amenință Ucraina cu retragerea sprijinului financiar dacă va fi aleasă la alegerile prezidențiale din Franța
15:55
De ce nu ar trebui să speli niciodată puiul înainte de a-l găti
TRENDING
16 sept.
În anii '90, 313 gazele au fost eliberate în deșert, în Arabia Saudită. 20 de ani mai târziu, cercetătorii au revenit și au descoperit ce s-a întâmplat cu ele
10:09
Bani în plus la pensie din al 13-lea salariu și ore suplimentare: când sunt recunoscute automat și când ai nevoie de adeverințe
16 sept.
Un magazin Lidl e aprovizionat de un camion care n-are șofer și nici cabină: face trei curse în fiecare zi, într-un oraș din Germania
07:00
Tragerile loto din 17 septembrie 2026. Report de peste 1,48 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fructe exotice și tropicale care îți dau energie: beneficii pentru sănătate și rețete - Salată de fructe cu banane, ananas și zmeură în pahare de sticlă pe un tocător de lemn
14:51
Exotic în farfurie: cum să integrezi fructele exotice în dieta ta zilnică pentru un plus de energie
Cum pastrezi merele peste iarnă
12:49
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Parcul Energylandia din Polonia, la Apus
12:11
Cel mai bun parc de distracții din Europa se află la 500 de kilometri de Oradea. Biletul este mai ieftin decât la Disneyland
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
12:06
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Bufetul cu mai multe platouri de mancare de la restaurantul O garden buffet din Franța
10:10
Amendă de 10 euro pentru pofticioșii care nu-și termină mâncarea din farfurie, în Franța
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Dusterul Jandarmeriei, imposibil de răsturnat de 10 huligani de la mitingul oierilor. Foto: Instagram/ dragos.cosmin.bota
14:06
De ce n-au putut 10 huligani să răstoarne un Duster la mitingul oierilor. Explicații „tehnice” postate cu ironie pe Facebook
pacient stand pe pat intr-un salon de spital cu o perfuzie la capul patului. Langa el sta o femeie care-i pune masca de oxigen pe gura
13:33
„De la 1 noiembrie, o mare parte din pacienții cu HIV din România vor rămâne fără tratament!” Decizia Ministerului Sănătății care sacrifică bolnavii cronici
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
13:22
Proces de un miliard de euro între magistrați și Guvern pentru salarii: Înalta Curte ar putea decide azi cine are dreptate
În București, tarifele pentru transportul public au crescut cu cel puțin 10% între 2023 și 2026. Sursă foto: Shutterstock
11:54
Transportul public s-a scumpit în 14 capitale europene. Bucureștiul, printre orașele cu cele mai mari creșteri de prețuri
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16 sept.
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor