Pana de curent şi ”wage-led growth”. Cum crapă sistemul energetic când România alimentează cu bani inexistenți măriri de salarii
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Avaria masivă a rețelei de curent care a cuprins vineri mai multe cartiere din București, inclusiv sediul Guvernului este, pentru analistul Sorin Ioniță, un simbol în care reflectă o politică populistă, de a cheltui bani pe salarii, nu pe retehnologizare. Ironia supremă este faptul că Transelectrica a susținut că pana a venit ”în timpul realizării unor manevre în cadrul lucrãrilor de retehnologizare”. Pentru cauza concretă, ancheta instituției continuă.
Cuprins:
Se vor da tot felul de explicaţii circumstanţiale pentru pana de curent de vineri, care a lăsat în întuneric Guvernul, metroul, a oprit ATM-urile şi plata cu cardul prin magazine.
Se va zice că a fost ceasul rău, ori vreun Dorel s-a sprijinit de heblu, iar în fond a durat puţin; se întâmplă şi prin alte părţi, asta e, n-o să se mai repete, să trecem mai departe, tovarăşi.
În realitate, o să se tot repete, dragi telespectatori, deoarece întreruperi au mai fost săptămânile trecute în Bucureşti, iar sistemul de plăţi electronice a rămas de data asta deconectat ore bune.
Ce ştiu cei din sistem, dar nu spun public, e că Transelectrica are investiţiile praf şi pulbere, ca mai toate companiile de stat, după ce ani de zile s-a confiscat la buget capitalul disponibil pentru a fi pompat în salarii, pensii şi alte cheltuieli soft, electorale.
Consecințele unei politici populiste
Planurile de investiţii sunt o poveste, pantru că demult nu mai sunt fonduri pentru ele. Sub Ponta, Dragnea şi juveţii lor Vâlcov şi Teodorovici s-a împlinit un deceniu de “creştere bazată pe salarii” (wage-led growth), adică strategia populistă de a da pompa în cheltuieli curente bani fictivi, ori bani reali storşi de peste tot unde trebuiau făcute investiţii publice, inclusiv companiile de stat.
A fost totul pentru front, totul pentru victorie pe termen scurt! Acum vedem consecinţele.
12 ani de guvernare locală PSD
Nu-i afectată doar Transelectrica: luna asta se finalizează conducta de gaz Iaşi-Chişinău, aşteptată de ani de zile pentru a reduce dependenţa energetică a Moldovei de ruşi.
Construcţia se va termina târâş-grăpiş, dar ţeava va sta în mare parte goală deoarece bucata pe partea română şi staţiile de pompare nu s-au făcut, şi nici nu se vor face curând de către Transgaz, altă entitate care a suferit confiscări masive de venituri.
Schema de la nivel naţional aţi văzut-o deja şi în Bucureşti la scară mică, după 12 ani de guvernare locală PSD: zero proiecte mari începute, RADET în faliment, RATB în faliment nedeclarat, bani aruncaţi pe fleacuri, vouchere şi evenimente de vizibilitate, iar municipalitatea îndatorată peste urechi, în pragul încetării de plăţi, după cum veţi afla de la cei care vor prelua primăria, dacă se schimbă garda şi se face un audit corect.
Sistemul energetic e o chestie delicată şi friabilă
O singură excepţie s-a făcut perioada asta de guvernele “creşterii bazate pe salarii”: nu s-au tăiat bani de la PNDL, uriaşa puşculiţă bugetară cu peste 5000 de proiecte locale mărunte, ne-monitorizate, cu care se cumpără primari la fiecare campanie electorală. Nu se taie nici anul ăsta, în plină criză a pandemiei, aşa de bine uns e mecanismul trans-partinic.
Problema e că la autostrăzi, drumuri comunale ori statui cu leduri din faţa primăriei mai amâni facturi, mai negociezi cu finul căruia i-ai dat lucrarea, o mai cârpeşti, dar sistemul energetic e o chestie delicată şi friabilă: el nu poate stoca energie, turna asfalt calitatea III cu lopata pe ploaie, ori improviza din ciocan. Îl neglijezi ani la rând, pare că merge şi aşa, apoi începe să crape cu totul.
Semnele erau acolo: România are deja cea mai scumpă (deci deficitară) energie electrică din regiune.
Nu doar consumatorii industriali noi au probleme cu conectarea, dar chiar şi furnizorii: durează ani de zile pentru un investitor care vine cu capacităţi noi de producţie ca să obţină aviz de la Transelectrica pentru a pune curent în sistem, deoarece compania nu are bani pentru extinderea infrastructurii.
Asta chiar pentru surse regenerabile, care în principiu ar trebui să fie prioritare. Discuţiile halucinante pe mari proiecte ca Cernavodă ori Tarniţa sunt tot acolo unde erau acum 20 de ani: vise în Powerpoint.
Cât mai avem până vom zări pe lângă blocuri centrale Disel?
De ani de zile nu s-a mai făcut la noi în ţară vreo capacitate de producţie importantă, nici pe combustibili fosili, nici regenerabile. Centralele vechi sunt pe ducă, ineficiente, ţinute pe subvenţii de baroni locali şi sindicate.
Cine vrea să investească în generare e chemat la negociere la Translectrica pentru a i se impune în planul de afaceri finanţarea reţelelor de transport ce ar trebui acoperite de compania naţională. Ca urmare, planurile devin neviabile iar lumea îşi ia câmpii.
În aceste condiţii întreruperile de electricitate vor fi noul normal şi în cel mai bun caz va trebui să le gestionăm organizat, ca să reducem pagubele: “rolling blackouts” ca în Africa de Sud sau Pakistan, ţări în criză energetică cronică. Exact acum când vorbeam de strategia verde a UE iar unii visau promovarea centralelor electrice de apartament ca alternativă la cele poluante pe gaze, o luăm de fapt în direcţia opusă: mă tem că pe lângă blocuri şi magazine vor apărea generatoare electrice Diesel, ca în Kosovo cu ani în urmă.
Noi am mai avut de fapt vreo 20 de ani de “wage-led growth”, înainte de 1989.
Cine poate zice că în anii ’80 s-ar fi tăiat lefurile, ori că a fost cineva dat afară de la job?
Salariile veneau la timp şi erau măricele, inflaţia neglijabilă, creşterea PIB impresionantă în statistici. O singură problemuţă exista: n-aveai ce cumpăra cu banii ăia. Şi nu era apă caldă. Şi pica curentul electric (desigur, din motive complet circumstanţiale, nu vă îngrijoraţi, remediem). Sună cunoscut?
