„Saga Roșia Montană a hrănit simultan pușculița unei exploatări aurifere pe hârtie (cu posibilul „bonus” al unor penalități usturătoare) și pe cea a militantismului eco-arheologic”, este una dintre concluziile unui comentariu recent al lui Teodor Baconschi, publicat în Libertatea.

În scurta sa analiză, domnul Baconschi acuză și faptul că România ar fi „ratat” reactivarea zonei hidro.

Dezbaterea nu e nouă, însă își păstrează nealterată actualitatea – dar nu pentru a readuce pe tapet iluzia „extractivismului salvator”, ci în contextul schimbărilor climatice, marea provocarea a secolului pe care îl traversăm.

Legitimitatea discuției e atenuată și chiar tinde să devină obositoare și nocivă, dacă, iar și iar, sunt ignorate opiniile științifice cvasimajoritare, care evidențiază uriașele costuri economice, sociale, de sănătate și de mediu care vin la pachet cu exploatările necontrolate ale resurselor subsolului și ale celorlalte resurse naturale. 

Practic, nu face decât să mențină iluzia că „ar exista o controversă”, acolo unde, în fapt, studiile validate științific au pus concluzii cât se poate de clare.

Efectul toxic la care mă refer constă în blocarea ori amânarea măsurilor care ar trebui luate și asumate recent. Și pentru a fi mai bine înțeles, care sunt riscurile, îmi permit o paranteză.

Efectele „menținerii unei controverse deschise”

În 1998, producătorii de țigări și 46 dintre statele americane au încheiat un acord prin care arhivele secrete, denumite „documentele tabacului”, au fost încredințate Universității Stanford. Robert Proctor, profesor de Istoria Științei la Stanford, a obținut accesul la arhive și, timp de un deceniu, le-a studiat. La începutul anului 2012 a publicat cartea „Golden Holocaust”, citată în cartea „Afacerea Roșia Montană” (Mihai Goțiu, Editura Tact, 2018), bazată pe cercetarea documentelor, în care încearcă să explice cum a ajuns dependența de tutun să fie prezentată și percepută ca „o formă sublimă de libertate”.

„Golden Holocaust” vorbește despre o întâlnire secretă, din anul 1953, într-un hotel din New-York, la care au participat toți marii patroni din industria tabacului. Scopul era de a găsi o soluție publicitară de mare efect, care să minimalizeze impactul studiilor medicale care făceau legătura între cancer și fumat.

Planul consta în câștigarea de timp prin răspândirea confuziei și prin utilizarea oricăror mijloace. 

„Trebuie să menținem controversa deschisă. Ceea ce trebuie noi să producem este îndoiala”, scria, într-o notă secretă, un ofițer al companiei British American Tabacco.

Profesorul Robert Proctor a estimat că producătorii de țigări au câștigat, prin această politică publică, zece ani în fața informațiilor certe privind pericolul tutunului. 

Și de aici rezultă un calcul alarmant: „între anii 1954 și 1964 a fost perioada de incertitudine în ceea ce privește efectul negativ al fumatului asupra sănătății. În toți acești ani, în care informațiile ajunse la populație au fost contradictorii și prea puțin clare, în SUA au fost vândute circa 8.000 de miliarde de țigări. Aceasta reprezintă un număr de circa opt milioane de morți în deceniile următoare”.

„Controversa” Roșia Montană

Revenind. Ca jurnalist, între 2002 și 2013 (dar și ulterior) am documentat modul în care s-a menținut „o controversă deschisă” în cazul Roșia Montană, caz invocat de domnul Baconschi.

Pe parcursul dezbaterii publice, opiniile cvasimajoritare ale experților au scos în evidență riscurile majore ale proiectului minier. 

Arheologii au prezentat distrugerea patrimoniului cultural excepțional, constatat și în rezoluții ICOMOS (organismul internațional de experți raportor pentru UNESCO), UCIN (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii), ale Academiei Române ori ale unor profesori de la Oxford și Leicester. 

Grupul de lucru constituit la ASE București și concluziile conferinței științifice internaționale organizate de UBB Cluj, în noiembrie 2011, nu au lăsat loc de echivoc cu privire la riscurile și distrugerile previzibile din toate punctele de vedere: mediu, patrimoniu cultural, social și economic.

În contradictoriu, compania minieră a pus pe masă studiile unor „specialiști” de la Oxford Policy Management (OPM) și Oxford Archeology (OA), ale unor academicieni ori ale unui expert ICOMOS.

La o cercetare mai atentă, aflăm însă că acestea sunt două companii private, care oferă expertiză contra cost (pe banii clientului), la fel ca alte zeci și sute de companii private, din același domenii sau altele, care folosesc „Oxford” în titulatură, chiar dacă nu au nicio legătură cu celebra universitate (cum nu au nicio legătură cu Universitatea Cambridge la fel de multe firme care folosesc „Cambridge” în nume) – e, pur și simplu, o strategie de PR, pentru a-și „vinde” mai bine „expertiza”.

Implicarea unor ambasadori ai Canadei și SUA

Și nu a fost nimic surprinzător să aflu că cei patru academicieni, care susțineau proiectul minier (în contradictoriu cu opinia oficială asumată de membrii Academiei Române în plen), au studiat (lacunar) situația de la Roșia Montană pe banii companiei. 

Iar Dennis G. Rodwell, expertul ICOMOS care afirma că „Roșia Montană nu poate fi inclusă în UNESCO” (în contradictoriu cu pozițiile oficiale repetate ale ICOMOS), nu doar că era plătit de companie, dar n-a efectuat nici cel mai mic studiu la Roșia Montană, „poziția” lui fiind argumentată cu diferite bârfe pe care le-a auzit de la anumiți „specialiști” (pe care nu i-a nominalizat!).

Ce a urmat? Toate aceste opinii cvasiminoritare și îndoielnice fie ca procedură, fie ca expertiză reală a celor care le-au făcut (care negau distrugerile de mediu, de patrimoniu cultural și costurile sociale și economice exorbitante – pentru stat, nu pentru companie – ale proiectului) au fost prezentate total disproporționat.

Expunerea parțială a fost făcută atât în mass-media autohtone (compania a pompat, potrivit propriilor documente, sume de ordinul zecilor de milioane de dolari anual doar în publicitate), cât și pe masa decidenților politici la cel mai înalt nivel (Președinție, Guvern etc.) printr-un amplu mecanism de lobby. 

Implicați au fost ambasadori ai Canadei și SUA, foști consilieri ai președinților americani, un fost cancelar austriac sau fostul șef de cabinet al premierului britanic Tony Blair (am prezentat pe larg acest mecanism al menținerii unei controverse, pe 11 decembrie 2020, în cadrul Conferinței Doctoranzilor din Consorțiul Universitaria, organizat de UBB Cluj).

Dacă ne-am raporta la o relatare jurnalistică sportivă, ceea ce s-a întâmplat a fost ca și cum un meci dintre Steaua și Dinamo se încheie cu scorul de 10-1 (nu contează pentru cine), dar la știri se prezintă doar câte un gol al fiecărei echipe, fără a se menționa rezultatul final! 

Ce ar înțelege cei care nu au văzut meciul și nu știu rezultatul final? Că a fost o partidă echilibrată, că „există o controversă” legată de cine și-a adjudecat victoria…

Negarea opiniilor științifice (primele dintre acestea publicate încă la începutul anilor 2000) a făcut ca în cazul Roșia Montană „controversa” să fie perpetuată peste un deceniu și jumătate, perioadă în care orice dezvoltare alternativă a localității și a zonei a fost blocată.

La nivelul percepției publice, încă sunt persoane, inclusiv din zona celor cu educație peste medie (cum e cazul domnului Baconschi), care mai consideră că exploatarea cu cianuri a aurului de la Roșia Montană ar fi benefică pentru România și ar putea genera dezvoltare.

„Negaționiștii” acoperă mult mai multă audiență

Subliniez însă că ceea ce s-a întâmplat la Roșia Montană nu e un lucru „unic”, specific doar unei Românii imature democratic, cu o educație șotâncuitoare și cu un grad de corupție sufocant. 

În august 2019, revista „Nature” a publicat metaanaliza „Discrepanța dintre autoritatea științifică și vizibilitatea mass-media a oamenilor de știință și a negaționiștilor schimbărilor climatice”. 

Studiul analizează vizibilitatea a 386 de oameni de știință, respectiv a 386 de negaționiști, urmărind amprentele lor digitale în peste 200.000 de publicații de cercetare și în 100.000 de articole despre schimbările climatice (în mediul online de limbă engleză). Concluzia: negaționiștii apar în 49% mai multe articole media decât experții.

„Blestemul resurselor” și „boala olandeză”

Pentru a-și argumenta concluziile, domnul Baconschi aduce în discuție „blestemul resurselor” – o problemă cât se poate de reală, cel mai bine documentată, sintetizată și prezentată într-un capitol cu același nume, în „Mecanismele globalizării”, de laureatul Nobel pentru Economie Joseph Stieglitz.

Atenție însă, concluzia potrivit căreia acest „blestem” se aplică doar țărilor subdezvoltate, fără mecanisme democratice de control al corupției și cu educație deficitară, care cad ușor pradă marilor companii transnaționale, este însă contrazisă de realitate.

Exemplul Olandei

Cel mai cunoscut caz este cel al prăbușirii economiei Olandei, în anul 1959, după o creștere aparent explozivă, generată de exploatări „ieftine” de gaze naturale.

Acest lucru a „încălzit” economia olandeză, dar cu probleme la pachet: aprecierea guldenului, care a blocat dezvoltarea tuturor celorlalte ramuri ale economiei care se bazau pe export ori acapararea specialiștilor de top și medii (atrași de salariile mari din industria extractivă), care, de asemenea, a făcut să stagneze alte dezvoltări economice.

În momentul epuizării resursei, economia olandeză s-a prăbușit și a avut de tras ani buni și cu costuri mult mai mari decât beneficiile inițiale aduse de exploatarea subsolului pentru a se redresa.  

După analizarea și prezentarea acestui caz în „The Economist”, în 1977, fenomenului i s-a pus numele, în literatura de specialitate, de „boala olandeză”.

În septembrie 2011, Marcel Ionescu-Heroiu, specialist al Băncii Mondiale, cu doctoratul în Dezvoltare Regională obținut la Cornell University (Ithaca, New York), a analizat și aplicat „boala olandeză” în contextul proiectului de la Roșia Montană. Chiar dacă a fost publicat, inițial, pe un blog local, articolul și argumentele au circulat, ulterior, în ciuda blocajului mediatic impus de banii companiei, astfel încât, după mai bine de nouă ani, nu prea există scuza că nu este cunoscut în România.

Desigur, se poate aduce în discuție și cazul „fericit” al Norvegiei, care a avut înțelepciunea de a nu lăsa miliardele obținute din petrolul exploatat din Marea Nordului să încălzească artificial economia, punându-i la păstrare pentru perioade de criză ori pentru politici sociale.

Dar o spune chiar domnul Baconschi că, la ora actuală, România nu are capacitatea de a acționa cu aceeași înțelepciune.

Ceea ce nu spune e că, în timp, arderea fosililor din Marea Nordului îi va afecta și pe norvegieni, care nu vor fi ocoliți nici ei de efectele schimbărilor climatice. Iar pentru acoperirea costurilor economice și sociale produse de schimbările climatice, banii puși la ciorap s-ar putea să fie cu totul insuficienți.

Alternativa… Costa Rica

Altfel, sunt de acord cu acea parte a comentariului domnului Baconschi în care afirmă că „țările care nu dispun de mari rezerve de minerale rare sunt «condamnate» să se dezvolte prin cultivarea resurselor umane: specializări universitare de top, comunități științifice performante, meritocrație, investiții în industrii cu valoare adăugată mare, plus o politică externă axată pe soft power, adică pe un export cultural inteligent și atrăgător”.

Sunt de acord, însă cu un amendament, nu doar țările care „nu dispun de rezerve de minerale rare” trebuie să facă asta, ci toate țările.

Și înainte de aduce în discuție ideea „dreptului” țărilor subdezvoltate și a celor emergente de a păcătui, la rândul lor, în domeniul mediului, la fel cum au făcut-o marile state avansate economic la vremea lor (nu o spune domnul Baconschi în textul amintit, ci alți conservatori  și politicieni din țări cu economii emergente), ar trebui să privim cum au reușit țări mult mai mici (chiar mai mici decât România) să se dezvolte și, atenție, să crească formidabil calitatea vieții locuitorilor ei.

Cum a reușit Costa Rica

Iar exemplul cel mai la îndemână e Costa Rica, despre care am mai scris. Că au făcut cam tot ce propune și domnul Baconschi: au început cu agricultură, apoi au investit în educație și, în ultimii ani, cu o generație deja cu educație superioară, au trecut la industriile cu valoare adăugată mare (cele din zona creativă – de la IT la cultură – unde un produs odată creat îl vinzi de mai multe ori, cu multiplicări de sute de mii sau chiar de milioane – ori la producția de electronice, medicamente și outsourcing financiar ).

Și a mai făcut ceva Costa Rica: 25% din suprafața țării a fost inclusă în parcuri naționale (arii naturale cu cel mai mare grad de protecție pentru mediu). Motiv pentru care ecoturismul este, la rândul lui, unul dintre principalele motoare ale economiei. 

Rezultatul? N-o să găsiți Costa Rica în TOP-ul țărilor cu cel mai mare PIB/ cap de locuitor, dar o puteți vedea în clasamentele privitoare la calitatea vieții luptând pentru prima poziție cu Elveția!

Nota bene: e de studiat Costa Rica și în privința sistemului politic și al modului în care e unul dintre puținele exemple de succes la nivel global unde corupția e controlată la un nivel respirabil.

Să nu mai reîncălzim o iluzie. Să trecem la nivelul următor

Și pentru a încheia acest text. Dezbaterea despre exploatarea resurselor subterane și/sau naturale (dacă e să ne referim și la energia hidro invocată în același text) e legitimă. Doar că aceasta a avut loc la nivel mondial și chiar și în România! 

Dacă tot invocăm educația și, mai ales, educația superioară, nu mai putem ignora studiile validate științific, opiniile evidence-based! 

Iar acestea arată, într-o proporție cvasimajoritară, că modul în care s-au exploatat până acum resursele miniere și naturale, la nivel global și în România, nu e sustenabil! 

Nu există „model de succes”, ci doar, la limită, „modele” în care cetățenii nu au pierdut în aceeași măsură ca alții, în detrimentul marilor corporații miniere ori în care doar acum se trece la plata facturii. E un mod perdant nu doar pentru mediu (acel mediu din care fac parte și oamenii), ci și pentru economie, sănătate, calitatea vieții!

Nu mai avem timp ca să dezbatem ceea ce științific e dovedit

Menținerea controversei e o „boală” în sine, care ne împiedică să luăm măsurile urgențe și corecte pentru a contracara efectele schimbărilor climatice. Nu facem decât să pierdem timp (timp pe care nu-l mai avem), continuând să tot punem pe tapet extractivismul, ca „soluție” pentru România. Nu e o „soluție” nici pentru România, nici pentru state mai dezvoltate și cu instituții democratice mai consolidate.

Culmea e că există alternative de valorificare a resurselor naturale care să susțină dezvoltarea sustenabilă. Iar ceea ce acum pare a fi un dezavantaj, o „întârziere” care ne ține în urma țărilor dezvoltate (resurse miniere și/sau naturale neexploatate) poate fi transformat într-un avantaj competitiv.

Nu extracțiile ne vor salva

Putem investi exact în ceea ce, spre deosebire de alții, n-am „reușit” să distrugem, nici în perioada avântului industrialist de tip falimentar al lui Ceaușescu, nici în timpul corupto-corporatist minier de după anii 90.

Dar pentru a implementa aceste alternative (har Domului, UE pune la dispoziție bani chiar pentru asta), e timpul să închidem și să renunțăm la iluzia „extractivismului salvator”.

Pentru că la Roșia Montană (și în toată România): adevărata bogăție nu e în subsol, ci la suprafață: oamenii, munții, apele, pădurile. 

Citeşte şi:

Blestemul pământului. Cum ne folosim resursele naturale: de la fantasmele lui Ceaușescu la saga Roșia Montană

Infantilizarea politicienilor. Despre sceneta cu Orban, setosul de putere

La una dintre agențiile de stat care dă cele mai mari salarii din România un angajat a economisit 1 milion de lei într-un an!

Războiul dintre familia Becali și Anamaria Prodan ajunge la un alt nivel: zvonuri despre infidelități
PARTENERI - GSP.RO
Războiul dintre familia Becali și Anamaria Prodan ajunge la un alt nivel: zvonuri despre infidelități
Salman Khan o OBLIGĂ pe Iulia Vântur să facă asta! Totul a fost dezvăluit de o concurentă de la emisiunea Big Boss
Playtech.ro
Salman Khan o OBLIGĂ pe Iulia Vântur să facă asta! Totul a fost dezvăluit de o concurentă de la emisiunea Big Boss
Descoperirea făcută de medici în cazul unei fetițe britanice care se plângea de durere de dinți. O radiografie a scos la iveală o problemă mult mai gravă
Observatornews.ro
Descoperirea făcută de medici în cazul unei fetițe britanice care se plângea de durere de dinți. O radiografie a scos la iveală o problemă mult mai gravă
Horoscop 10 aprilie 2021. Vărsătorii sunt în mișcare, pentru că așa vor reuși să scape de gândurile negre
HOROSCOP
Horoscop 10 aprilie 2021. Vărsătorii sunt în mișcare, pentru că așa vor reuși să scape de gândurile negre
Ce înseamnă starea de somnolență de după masă? Pericolul de care nu știm și la care suntem expuși
Știrileprotv.ro
Ce înseamnă starea de somnolență de după masă? Pericolul de care nu știm și la care suntem expuși
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
Telekomsport
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
BestSecret - cum faci rost de o invitație să cumperi haine cu reducere de până la 80% (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
BestSecret - cum faci rost de o invitație să cumperi haine cu reducere de până la 80% (PUBLICITATE)