Sărăcie, șmecherie și interlopi

N-a trecut jumătate de an de când interlopii din Țăndărei, judecați pentru trafic de copii, au fost achitați definitiv, după un proces întins pe o grămadă de ani în care victimele traficate și-au schimbat mărturia. Multe dintre victime și familiile lor trăiesc, probabil, în continuare în aceeași comunitate cu cei care i-au traficat și exploatat. Cu interlopi înarmați ce par atât de influenți că scapă de ditamai procesul. Greu de imaginat de pe margine frica și teroarea celor trecuți prin mâinile lor. Greu de imaginat frustrarea polițiștilor care s-au trezit cu șmecherii în libertate, gata să le râdă în nas și să-și reafirme valoarea. Ați mai auzit ceva de șmecherii ăia? De rezultatele vreunei anchete care să spună care a fost faza cu prescrierile, cu dosarul? Eu nu.

Tot acum câteva luni se împușcau în plină Capitală două grupări interlope, care aveau ceva important de împărțit. Știți ceva de situația aia? În ce fază e dosarul și ce supărări așa mari aveau de-a fost musai să le tranșeze cu arme în mijlocul Capitalei?

Cu câțiva ani în urmă, președintele Băsescu defila cu faimosul Bercea Mondialu, mare șmecher și ăla, înrudit prin nășire tocmai cu fratele președintelui, ulterior condamnat pentru ceva găinării. Mai știți ceva de Bercea? E ok? Îi merg bine afacerile? S-a liniștit?

Recomandări

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Zilele astea, Rise Project publica o anchetă despre o fostă angajată din subordinea lui Ludovic Orban, din perioada sa de ministru al transporturilor, care tocmai ce a dat un tun cu echipamente medicale importate din Turcia și vândute la suprapreț. Doamna avea conexiuni bune prin rândul unor foști ștabi de Poliție și, desigur, cu “Clanul sportivilor”, una dintre grupările interlope faimoase prin Capitală.

Distopia unei societăți fără stat

Se pot înșira multe astfel de exemple, mai vechi sau mai recente, acoperind diverse orașe și zone ale țării și alcătuind o colecție largă de șmecheri și grupări. Existența și “reușitele” lor, atât în “afaceri”, cât și în raport cu legea și justiția, arată neputința unui stat, a instituțiilor care sunt finanțate, printre altele, pentru a-i depista, monitoriza, destructura și pedepsi. Și pentru a-i proteja pe cei care le sunt victime, de multe ori membri săraci ai comunităților în care trăiesc, în special femei și copii.

Nu e vorba doar de romi în toată povestea asta, deși cazurile lor ies mai ușor în evidență și trădează felii întregi de societate abandonate de autorități și transformate în infernuri dominate de șmecheri și acoliții lor.

Recomandări

Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

Astfel de șmecheri și grupări nu se pot dezvolta și extinde fără îngăduința autorităților sau, în unele cazuri, fără conexiuni cu “albi” bine plasați în ierarhia puterii. În multe astfel de comunități coexistă sărăcia extremă cu opulența interlopilor care le patronează, reflectând o veritabilă distopie a unor societăți fără stat, guvernate de legea celui mai puternic și mai capabil să scoată bani din exploatarea cruntă a semenilor. Sărăcia și disperarea sunt resurse pe care le valorifică aceia care-și impun autoritatea și reușesc să-și construiască mici imperii nederanjate de autorități, dar destul de bine interconectate cu restul societății.

Categorii puternic afectate de pandemie

Restricțiile impuse de mai bine de o lună, în vederea limitării extinderii epidemiei COVID-19, au afectat foarte puternic astfel de comunități, în special pe cei care-și asigurau supraviețuirea prin munca fără contracte, munci ziliere sau cerșit. Contrar mitului ajutoarelor sociale care-i țin acasă pe cei mai mulți, încurajând “nemunca”, pentru cei mai mulți membri ai unor astfel de comunități singura sursă de venit este alocația copiilor, nefiind pe listele beneficiarilor de Venit Minim Garantat. Chiar și în cazul celor care sunt pe aceste liste, cei 142 de lei primiți lunar nu le puteau și nu le pot acoperi toate cheltuielile necesare traiului, fiind completate cu venituri obținute prin munci “invizibile”, fără contracte de muncă, cu ziua.

Recomandări

Drumul de la Ceaușescu la Georgescu. Bonus: pericolul unui front „suveranist” care înseamnă, de facto, moartea statului român european

Acestora li se alătură larga și eclectica categorie a migranților care lucrează sezonier în agricultură (în special din mediul rural), cerșesc sau comit diverse furtișaguri și spargeri prin Occident, cei din ultimele două categorii fiind, de multe ori, parte a unor rețele mai ample, în care grosul câștigurilor se concentrează la vârf, în buzunarele șmecherilor autoritari, gen Țăndărei.

Desigur, ca și în cazul conaționalilor neromi angajați în astfel de activități prin afară, unii încearcă să-și facă veacul pe cont propriu, neafiliați marilor rețele, nefiind însă scutiți de hărțuirea și violența pe care le presupune contactul și concurența cu rețelele bine consolidate. Pandemia i-a adus acasă sau le-a făcut imposibilă plecarea, fiind nevoiți să se descurce în izolare cu ce au agonisit înainte sau să se împrumute la cămătari, pierzându-și astfel libertatea.

Despre cămătărie și sclavie în astfel de comunități s-a scris inclusiv recent, într-un caz soldat, de asemenea, cu tergiversarea și acordarea de pedepse cu suspendare cămătarilor ajunși stăpâni de sclavi.

Ca și în cazul Țăndărei, astfel de sentințe evidențiază indiferența față de soarta victimelor și toleranța față de astfel de grupări și practici, fiind văzute ca o problemă a “lor”, care atrag atenția opiniei publice și a autorităților mai degrabă când izbucnesc explozii de violență și/sau șmecherie precum cele recente din Săcele, Rahova sau Hunedoara. În astfel de comunități, în special în ghetourile urbane, violența este o constantă, consumându-se de cele mai multe ori în interior, între diverse grupări care-și dispută influența și mai ales asupra celor exploatați în diferite moduri de astfel de grupări.

Poliția, câtă și cum mai este în urma succesivelor măsuri de reorganizare și eficientizare a cheltuielilor, își exercită autoritatea doar prin razii ocazionale și intervenții în forță care vizează liniștirea temporară a unor viteji precum Spartacus din Rahova sau hăituirea prin amenzi a cerșetorilor, lucrătoarelor sexuale și a bețivilor recalcitranți. Oricât de spectaculoase și, în multe cazuri, justificate ar fi astfel de intervenții în forță, par mai degrabă niște confruntări ritualice cu diverse eșaloane ale ierarhiilor acestor lumi aparent paralele.

Problemele de fond rămân nerezolvate, fiind mai mult o lecție menită să reamintească niște granițe între lumi și nu parte dintr-un program menit să destructureze ierarhiile interne fundamentate pe violență și exploatare.

Cetățenii de rând ai acestor comunități, exploatați sau nu de astfel de găști, rămân în continuare neprotejați și prea puțin susținuți de stat pentru a putea ieși din captivitatea și presiunea ierarhiilor interne. Mulți dintre ei ajung să perceapă Poliția și Jandarmeria strict prin dimensiunea lor punitivă și mai puțin prin cea de protecție și ordine, fiind resimțită ca doar o altă forță care-și dispută hegemonia asupra zonei.

Șmecheria și stereotipurile rasiale facilitează simplificări și generalizări comode,  ajutând la invizibilizarea sărăciei sau la justificarea ei în cheie meritocratică, “nu merită pomeni”, “sunt singurii responsabili pentru situația în care trăiesc”, “la muncă, nu la întins mâna!” etc.

Doar că fără măsuri sociale urgente, situația nu se va liniști, oricâte amenzi s-ar da și oricâte echipaje de poliție și jandarmi ar fi mobilizate să-i păzească și să-i liniștească. Mai mult, fără destructurarea grupărilor interlope și a rețelelor de exploatare și teroare, nu poate exista nici un fel de emancipare și integrare a acestor cetățeni.

Pacea socială costă

Fără asigurarea minimumului necesar traiului, mai ales în vremuri de pandemie, infracționalitatea și diversele forme de revoltă vor exploda. Dar la cât de impopulară este ideea de asistență socială în România, atunci când nu vizează sprijin financiar și scutiri pentru mediul de afaceri sau anumite categorii profesionale, nu mă miră că nu se iau suficiente măsuri de sprijin pentru cei rămași fără locuri de muncă și fără posibilitatea de a câștiga ceva din muncit cu ziua sau din cerșit.

E atât de naturalizată abordarea punitivă când e vorba de sărăcia extremă, atât în rândul guvernanților, cât și al populației, încât o inițiativă care ar viza asigurarea de alimente, medicamente și bani pentru cei fără nici un venit, ar stârni reacții critice vehemente în rândul unei bune părți a contribuabililor.

Multă lume ar accepta mai degrabă suplimentarea bugetului jandarmeriei, decât a direcțiilor de asistență socială.

De parcă paza și amenzile pot face oamenii să uite de foame, îi pot face să rabde mai ușor, înghesuiți pe unde, cum, în blocuri pușcate sau cocioabe improvizate în mici ghetouri rurale.

Urmărește-ne pe Google News