Daniel Ionașcu, jurnalist la Libertatea, a scris un comentariu pornind de la acest articol. În ”Mic tratat de probleme închipuite pentru o victimizare ca la carte”, colegul meu ironizează multe dintre problemele prezentate în DOR.
Opinia e liberă, dar faptele sunt sacre. Daniel Ionașcu a fost liber să publice textul, însă sunt la fel de liber să nu fiu de acord cu el, pe baza unor argumente factuale.
În comentariul său, ziaristul nu ține cont de consensul unor informații care sunt acceptate drept numitor comun într-o societate civilizată.
Există sute de studii relevante care atestă faptul că femeile sunt plătite, la aceeași responsabilitate a muncii și rezultate măsurabile, mai puțin decât bărbații. E doar un exemplu pe care colegul meu îl ignoră.
Aici nu e vorba despre o dezbatere despre corectitudinea politică, ceea este o conversație necesară. ”Dacă oamenii vor spune că scopul corectitudinii politice e să celebreze diversitatea, atunci această diversitate trebuie să includă și diversitatea de opinii. Dacă nu, atunci nu are sens”, spunea Stephen Fry, actor, scenarist și scriitor, într-una dintre dezbaterile Munk. E normal să discutăm, pro și contra, dacă a ajuns corectitudinea politică prea departe.
În cazul acesta, după părerea mea, discuția e că nu vii la o polemică în turela tancului. Sigur că o redacție de știri are mult mai puțin timp la dispoziție și e mai vulnerabilă la grabă și la erori. Daniel Ionașcu e un ziarist cu multe calități, însă nu cred că acest articol îl reprezintă. Sper.
În mod sigur nu reprezintă Libertatea. Doar în ultimul an, aici au fost publicate zeci de reportaje, interviuri, investigații despre discriminare, trafic de persoane, abuzuri împotriva minorilor, femeilor și, în general, împotriva celor marginalizați. Nici unul dintre articolele noastre nu e perfect, învățăm.
E important să păstrăm în continuare redacțiile deschise tuturor punctelor de vedere valide și democratice. În exprimarea argumentelor, noi, ca oameni, nu întotdeauna suntem rezonabili. Vorba lui Wendy Kaminer, dacă într-o societate s-ar exprima doar punctele de vedere rezonabile, o liniște desăvârșită s-ar lăsa în multe momente.
Secole la rând, anumitor semeni le-a fost negată calitatea de persoane. Romi, femei, cetățeni de culoare. Despre asta vorbim.
Foto: Shutterstock