Foto | Romeo Dunca: „Îmi place să risc, să mă joc cu moartea”

Cum s-a născut această pasiune pentru sportul extrem?
Sunt un om foarte curios şi mi-am dorit întotdeauna să văd dincolo de orizontul meu vizual, chiar dacă acest lucru a presupus şi asumarea unui anumit risc. De fapt, mie îmi place să risc, să mă joc puţin cu moartea.

În timpul cursei a învăţat să şofeze pe nisip

Sunteţi primul român ce a participat la o cursă Dakar (2005). Cum de aţi ajuns acolo si cu ce amintiri aţi rămas?
Totul a pornit de la o glumă dintre mine şi prietenul meu francez, Vulliet Francois. Eram pe undeva prin apropierea Băilor Herculane, într-o zonă mai greu accesibilă. Am facut o întrecere cu motocicletele. Am coborat o pantă abruptă şi, la urcare, ne-a fost foarte greu. Atunci, Vuillet mi-a spus: “Doamne, este mai greu decât la Dakar!”. El participase la genul acesta de curse în anul 2004, în Tunisia, şi obţinuse locul 23. I-am răspuns: “Serios? Hai să vedem cum e la Dakar!”. În acea zi am slăbit aproape şase kilograme, din cauza căldurii şi a efortului. Aţa am ajuns să particip la cea mai dură cursă din lume, la Paris-Dakar. Nu mersesem niciodată pe nisip, era extrem de greu, dar am învaţat asta pe parcursul traseului. A fost o experienţă unică pentru mine, mă simţeam de parcă aş fi cucerit Everestul.

Aţi urcat în Munţii Himalaya, mai exact spre varful Manaslu (8163m). De ce nu ati ajuns sus?
Într-adevar, să practici alpinismul, şi la un asemnea nivel, nu-i deloc uşor. Deşi nu făcusem escaladări niciodată, când Horia Colibăşanu a venit la mine să-mi solicite sprijinul financiar pentru această încercare, i-am spus: “Plătesc eu totul, dar cu o condiţie. Vreau să mă iei şi pe mine.” Expediţia a durat 26 zile, perioadă în care am trăit clipe grele, în care m-am luptat cu mine însumi şi cu muntele. De la 7.000 de metri altitudine în sus, făceam trei paşi şi trebuia să mă opresc, se termina oxigenul. Nu mai vedeam bine şi aveam o stare de ameţeală.    

Din acest motiv n-aţi ajuns pe vârf?
La 8.012 metri, am văzut un platou doar, nu şi ce mai era în sus. Am crezut că am ajuns şi m-am oprit, trântindu-mă, epuizat, pe zapada îngheţată.

În toate aceste incercări, aţi simţit teamă?
Nu mi-a fost frică. Eram concentrat la ce aveam de făcut, dar, ulterior, mă speriam şi eu de ce trăisem.

Aţi repeta vreuna din experienţele trăite până acum?
Nu. Gata! Le-am trăit. Acum mi-am propus să ajung la Polul Sud, după care termin cu expediţiile şi mă dedic staţiunii de schi pe care doresc să o cosnstruiesc la poalele Muntelui Mic, Caraş-Severin. Sper să reuşesc să duc la bun sfârşit acest proiect, fiindcă nimic din ceea ce am realizat nu-mi pare mai greu decât încercarea de a face ceva în România. Totul este mai scump, mai complicat şi mai riscant.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE