Carnavalul fotbalului de la Rio, pentru că în acest an Mondialul se va disputa pe plajele însorite ale Braziliei, ne prinde secați de emoție și de mândrie. Vom deschide din nou televizoarele și vom ține pumnii strânși pentru o echipă aleasă la întâmplare… Noi suntem suporterii cu idoli străini, fără modele autohtone…Pe scurt, n-avem cui să ne dăruim inima. Și-atunci, panicați, ne agățăm de amintiri ca babele de icoane.
În vara fierbinte din 1994, câțiva vlăjgani sufletiști, conduși de un decar genial, au decupat, doar pentru românii lor, o fărâmă din visul american al tuturor. Am apucat-o hulpavi, convinși că fotbalul nostru s-a înfipt definitiv la masa aristocraților cu buzunare adânci. De atunci însă, am mai simțit gustul triumfurilor mondiale doar făcând apel la memorie. Sau, precum tinerii din zilele naționalei noastre rămase întotdeauna acasă, scormonind internetul, șarjând youtube-ul în căutarea contrelor letale ale tripletei Hagi-Dumitrescu-Răducioiu… Asta în cazul junilor cu părinți sau frați mai mari sâcâiți de amintiri încă vii…
Cum ce amintiri? „Săgețile” „Marelui Blond” cu Columbia, șerpuirile veninoase ale lui Ilie cu Argentina, racheta ireală a „Regelui”, care a explodat în poarta nefericitului Cordoba și în istorie, „delirul” lui Vlădoiu cu Elveția, „șotronul” lui Prunea cu Suedia… Bucurie pură, lacrimi curate, respect…
„Eram tineri, ambiţioşi, nu ne temeam de nimeni”
Revenind… În buza lui iunie 2014, mă aflu în fața unui bărbat de 49 de ani, grizonant, tuns scurt, cu ochii pironiți în ghiocul unui espresso scurt. Sub masă, tremurul nervos al picioarelor reînvie parcă dansul lor splendid din iarba americană…
Deodată, de sub arcul sprâncenelor negre, privirea lui țâșnește drept, ca pasele matematice de altădată, iar reveria se destramă sau, poate, abia începe să prindă din nou contur: „Înainte de Modialul din America, am avut un sentiment senzațional. Simțeam cu sufletul că vom face o figură frumoasă. Eram tineri, ambițioși și nu ne temeam de nimeni. De fapt, eram printre cei mai buni”.
„Nu-i adevărat că am vrut să-l dăm jos pe Nea Puiu”
Hagi, căpitanul de atunci și bărbatul grizonant de acum, își potrivește vocea groasă, pocită de o răceală rebelă: „Timp de o lună, am pregătit confruntarea cu Columbia, văzută de Pele drept marea favorită la câștigarea turneului. Dă-i cu studiu video al adversarului până ne-a ieșit pe nări… Unul știa totul despre Valencia, celălalt îl mânca pe pâine pe Valderrama sau pe Asprilla… Eu l-am preluat pe piept pe Cordoba, portarul… Așa s-a născut bijuteria mea cu Columbia. Știam că n-are astâmpăr și iese din poartă aiurea, că stă avansat… Înainte să-l execut, mai încercasem de două ori să-l lobez”.
„Regele” soarbe din cafeaua tare, apoi parează încruntat: „Nu-i adevărat c-am vrut să-l dăm jos pe Nea Puiu (n.r. – Anghel Iordănescu) chiar înainte de startul Mondialelor. Sigur, am suportat cu toții o pregătire draconică, dar asta ne-a prins bine pe durata competiției. Să știți că Iordănescu a fost antrenor, nu jucărie! Nu-i făcea nimeni selecția la națională, el îi asculta pe toți binevoitorii și făcea doar cum vroia. Nea Puiu l-a inventat pe Gâlcă și l-a transformat pe Filipescu din atacant în fundaș dreapta. Avea viziune. Bine, sub comanda lui, erau reguli de fier. Disciplina și seriozitatea erau esențiale. Fără aceste două aspecte, n-am fi făcut nici o brânză. Dar să-ți povestesc mai bine cum a ajuns Dan Petrescu să are partea dreaptă ca nebunul…”.
Gică se destinde, iar în sclipirea dinților lui albi se prinde, parcă, o rază caldă a soarelui de primăvară târzie. „M-am plâns la Nea Puiu că sunt mereu singur în banda dreaptă, năvăleau ăia câte trei pe mine… Zic: «Urcă-l pe Dan, să mă ajute!»… Ați văzut apoi cine a adus victoria cu SUA și calificarea din grupe… Cu Argentina a fost un vis, am predat lecții de contraatac, de le înșiră și acum ăștia de la UEFA pe tablă. Mi-aduc aminte că toată lumea se văita din cauza căldurii… Îți spun sincer că eu mă antrenam în trening de-ăla gros de bumbac! Nu ca să-mi fie mai bine în timpul partidei, ci, pur și simplu, nu mă deranja canicula aia. Habar n-am avut că pe banca de rezerve era aer condiționat… Bine, nici nu prea am avut eu treabă cu locul ăla”.
S-a operat de patru ori la piciorul stâng
Hagi își întinde ușor piciorul stâng, stângul inegalabil, care a dat dimensiuni de basm numărului zece. „Nu căldura mi-a dat de furcă în America, ci genunchiul. Pe toată durata Mondialului din 94, am jucat strângând din dinți, pentru că mi-a curs lichid din genunchi la fiecare meci. O blestemată de operație pentru eliminarea unui chist sinovial, suferită în România, înainte de turneul final, nu s-a prins. Se desfăcea mereu când jucam, iar lichidul curgea nestingherit. Din acest motiv am purtat o fașă la toate partidele. După fiecare meci, țineam gheață la picior, pentru că se și umfla. Ce-am mai tras cu operația aia nenorocită…După Mondial, m-am mai operat încă o dată în țară. Degeaba! M-am operat și a treia oară, tot în România, tot fără nici un rezultat. Urma să semnez cu Barcelona, eram fiert, n-am avut vacanță… Până la urmă, am suferit a patra intervenție chirurgicală, dar în Belgia. Și a fost bine de atunci. Doamne, ce chinuială… Îl zăpăcisem și pe doctorul Pompiliu Popescu în America… Misiunea lui, în afară de celelalte probleme medicale de la lot, era să aibă grijă de genunchiul meu”.
3
goluri a marcat Hagi la CM 1994 (câte unul contra Columbiei, Elveţiei şi Argentinei)
4
pase decisive a dat Hagi la CM 1994 (două contra Columbiei şi câte una contra Argentinei şi Suediei)
Ce crede „Regele” despre cel mai trist meci al tricolorilor: „A fost o greșeală colectivă cu Suedia”
Când rememorezi aventura României la Mondialul din 1994, ajungi, inevitabil, și la faza sferturilor de finală, când am pierdut dramatic, la loviturile de departajare, șansa de a juca semifinala împotriva Braziliei. La douăzeci de ani distanță, Hagi pune totul pe seama lipsei de experiență a trupei conduse atunci de Anghel Iordănescu:
„Nu-l poți scoate țap ispășitor pe Prunea la golul lui Kenneth Anderson. N-ar fi corect! Așa cum este o aberație să te mai întrebi acum dacă n-ar fi fost cumva mai bine să fi apărat Stelică în locul lui la acel meci. Adevărul este că a fost o greșeală colectivă, abia apoi una personală. De fapt, n-am fost în stare să gestionăm cinci minute, atât cât mai rămăsese din acea repriză de prelungiri… Probabil din cauza lipsei de experiență… Nu mai spun că suedezii evoluau cu vreo trei oameni în minus… Unul fusese eliminat, altul juca într-un picior din cauza crampelor, iar un altul abia se târa, din cauza unei accidentări. Asta a fost, mare păcat!”.
România – Suedia 2-2 (Răducioiu 88, 100 / Brolin 78, Andersson 115) / 6-7 după penaltiuri (Răducioiu, Hagi, Lupescu, Dumitrescu au marcat, Petrescu, Belodedici au ratat / Mild a ratat, Andersson, Brolin, Ingesson, Nillson, Larsson au marcat)
Carte de vizită Gheorghe Hagi
Data şi locul naşterii: 5 februarie 1965 (Săcele, Constanţa)
Înălţime: 1, 74 m
Echipe la care a jucat:
1982-1983 Farul (20 meciuri / 10 goluri), 1983-1986 Sportul Studenţesc (107 meciuri / 65 goluri), 1987-1990 Steaua (97 meciuri / 76 goluri), 1990-1992 Real Madrid (63 meciuri / 20 goluri), 1992-1994 Brescia (61 meciuri / 28 goluri), 1994-1996 Barcelona (35 meciuri / 9 goluri), 1996-2001 Galatasaray (132 meciuri / 59 goluri)
Palmares ca jucător:
Steaua:
3 campionate ale României (1986-87, 1987-88, 1988-89)
2 Cupe ale României (1986-87, 1988-89)
Supercupa Europei (1987)
Real Madrid
Supercupa Spaniei (1990)
Barcelona
Supercupa Spaniei (1994)
Galatasaray
4 campionate ale Turciei (1997-97, 1997-98, 1998-99, 1999-2000)
2 cupe ale Turciei (1998-99, 1999-2000)
Supercupa Turciei (1996, 1997)
Cupa UEFA (1999-2000)
Supercupa Europei (2000)
Individual
Golgheterul Diviziei A (1985, 1986)
Golgheterul Cupei Campionilor Europeni (1988) – *4 goluri, la fel ca aţi şase fotbalişti
Fotbalistul român al anului (1985, 1987, 1993, 1994, 1997, 1999, 2000)
A făcut parte din echipa Campionatului Mondial din 1994
Face parte din top 100 al FIFA din istorie
Echipa naţională:
1983-2000 România 125 meciuri (35 goluri)
Cariera de antrenor:
naţionala România (2001), Bursaspor (2003), Galatasaray (2004-2005), FC Timişoara (2005-2006), Steaua (2007), Galatasaray (2010-2011)
Palmares ca antrenor:
Cupa Turciei (2005)