‘La Revolutie umblam in doua Dacii cu munitie’

Pe usa biroului de la clubul Dinamo scrie ‘Cornel Dinu (atat)’. Pe una dintre cartile sale de vizita figureaza emblema clubului Dinamo, drapelul tricolor si stema Serbiei. Pe perete, in spatele sau, o poza uriasa cu Dinu si Eusebio, de la meciul cu Portugalia 1-0 in ’69. A jucat 17 ani pentru Dinamo si 75 de meciuri ‘pentru Romania’, cum ii place sa spuna. Intr-un fotbal pitoresc, Cornel Dinu e chiar un personaj. Controversat, uneori colorat, alteori rece, Dinu tine de vreo patru decenii capul de afis.

Interviuri de la 11 metri

‘Libertatea’ inaugureaza o rubrica de interviuri speciale. Realizate de Daniel Nanu, gazetar cu o experienta de 17 ani, autor al volumelor ‘Gica Popescu ? Viata Mea’ si ‘Tricolorii’, dialogurile vor fi publicate periodic. Redactor-sef adjunct la ‘Compact’ si editorialist la ‘ProSport’, Daniel Nanu va provoca la dezvaluiri personalitatile sportului romanesc.

Libertatea: Cand s-a intalnit Cornel Dinu cu fotbalul?
Cornel Dinu: Inceputurile se leaga de conjuncturi familiale. Atat lui taica-meu, dar si maica-mii le placea fotbalul. Tata, dupa ce fusese ranit in razboi la Cotul Donului, ajunsese judecator la Bacau si acolo a fost conducatorul unei divizionare B, Arlus. Mai tarziu, la Targoviste, dupa ce venisem si eu pe lume, vedeam fotbalul ca o sarbatoare. Duminica mancam in familie, dupa care tata, mama, eu si fratele meu mergeam pe stadion, unde aveam aceleasi locuri: pe randul 4 sau 5 la ‘oficiala’. In anii ’50 veneau intelectuali si foarte multe femei la fotbal. Tribuna era mai curata ca azi.

Se zice ca aceia carora nu le placea cartea ajungeau la fotbal.
Domnule, mie mi-au placut amandoua. E drept ca favoritul familiei pentru a ajunge fotbalist era fratele meu, mai mare cu 4 ani. Favorit din cauza varstei. Eu, mai mic, eram un fel de copilul strazii, organizam meciuri intre copii, fel si fel. Cel putin pana in clasa a noua insa, am fost un elev foarte bun. Asta si pentru ca am avut mentor un om extraordinar, Gheorghe Oprescu se numea, zis ‘Zbirul’, care era profesorul de romana si dirigintele clasei. El mi-a sadit cultul pentru neam si pentru cultura nationala.

Dar cultul pentru Dinamo cine vi l-a sadit?
La Dinamo am ajuns in vara lui 1966, dar regretatul Traian Ionescu m-a luat de la Targoviste in 1965. ?i fusesem recomandat de antrenorii Gorgorin si Ola, care ma remarcasera prin ’64 – ’65 la niste turnee de juniori la Medias.

Ce v-a promis Dinamo? Bani, grade…
Singura dorinta a lui taica-meu a fost sa ma sprijine sa fac o facultate. Tin minte ca am dat examenul oral la Drept chiar a doua zi dupa celebrul meci cu Anglia, 0-0, pe fostul ’23 August’, din noiembrie ’68. Cu cateva zile mai inainte dadusem la scris, la romana si istorie. Oralul a fost la filozofie si economie politica, unde am avut ceva din ‘Capitalul’ lui Marx. Dupa examen, unul dintre profesori m-a felicitat. Nu se astepta sa vorbesc asa bine pentru un fotbalist. I-am spus: ‘Am facut liceul la zi si mi-a cam placut cartea’. La fara frecventa s-a intrat atunci cam cu 6,50. Eu am luat 8,50. In ceea ce priveste gradul, prima data am fost angajat civil la o unitate de pompieri. Apoi am fost plutonier, locotenent… Erai avansat in functie de ani, de studii, de performante…

„Prin 1979, eu cu Dudu am fost incadrati la Securitate. Dar n-am stat decat un an”

Colonel cand?
In ’78, la exceptional. Locotenent-colonel. Trecusem insa la Militia Capitalei. Un an mai tarziu, eu si Dudu Georgescu am fost incadrati la Securitate. Postelnicu venise seful Securitatii si a zis ca noi eram reprezentativi pentru Dinamo si trebuie sa castigam mai mult. In militie aveam vreo 4.000 de lei. La Securitate luam 4.500. Dar atat faceam. Veneam si ridicam leafa.

Ce v-a prins Revolutia?
Nimic, eram in rezerva. Din 1984 intrasem in conflict cu Dinamo. Postelnicu zicea mereu ca trebuia sa primesc o lectie. Dar nu atat el tinea sa-mi dea una, cat Nuta, seful Militiei, si Barbulescu, sef la Capitala. In Nuta au tras cu bazooka pe 22 decembrie…

„N-am tras un glont, desi stiam sa folosesc arma”

E adevarat ca sotia lui Ion Iliescu a stat la dumneavoastra in zilele acelea?
Poveste lunga. Eu cu Ion Iliescu ma cunosteam din 1968, cand trebuia sa iau cuvantul la un congres al UTC, la Sala Palatului. El a zis ca pentru exemplu e bine sa vorbeasca si un fotbalist. Am fost ales eu, dar la un moment dat s-au suspendat luarile de cuvant. M-am intalnit cu el pe hol si mi-am exprimat parerea de rau ca n-am mai vorbit. Mi-a strans mana si mi-a zis: ‘Vezi de ale tale, Cornele. Politica e oricum o mizerie’. M-ati intrebat de Revolutie. In noaptea de 21 spre 22 am fost pe strazi. A doua zi, m-am dus la Televiziune. Asa a fost atunci: unii la CC, altii la Televiziune. M-am intalnit cu Iliescu la Televiziune si mi-a spus sa ma duc sa am grija de sotia sa. Am luat-o de acasa spre seara, stateau langa biserica de pe Dorobanti. Cand am ajuns insa inapoi, la TVR a inceput sa se traga. Am ramas pana a doua zi, dupa care am dus-o la mine acasa. A ramas o zi si o noapte. Mergeam cu doua Dacii pline cu arme si munitie. Dar nu am tras un glont, desi stiam sa folosesc arma, fiindca facusem 6 luni de instruire la Dumbravita.

„In ’89 aveam 30.000 de lei la CEC”

La Sinaia, Cornel Dinu si-a ridicat de ceva vreme o vila. ‘Am luat terenul cu 20 de dolari metrul patrat, in urma cu mai multi ani. Acum valoreaza de 20 de ori mai mult. N-am alergat niciodata dupa satisfactii materiale. Nu eram dintre cei care faceau bisnita cu tigari sau aparate video. La Revolutie cred ca aveam vreo 30.000 la CEC, nimic mai mult. Bineinteles o locuinta’. La Sinaia, pe Mister il pazeste cainele Urs. ‘In urma cu cateva zile a intrat in gradina o ursoaica flamanda cu 3 pui. Eu nu eram acasa. S-a luptat Urs cu ea, manca-l-ar tata’, povesteste Dinu, aratand spre confirmare ranile de pe botul cainelui.

Postelnicu: „Dinu e retrograd si merita o lectie de viata”

Cum ati intrat in conflict cu Dinamo?
In 1984, am devenit antrenor principal, dupa ce un an am fost secundul lui Nicolae-Nicusor. La Dinamo, seful sectiei de fotbal venise Vasile Anghel. ?ncet-incet, se-nvatase la ciordeala. De exemplu, in vara lui ’84 am fost in turneu in Germania. Meciuri multe, aveam cota mare dupa ce am eliminat pe Hamburg in Cupa Campionilor. S-au facut peste o suta de mii de marci, iar la echipa n-a ajuns nici macar jumatate. Plus atatea si atatea. In primavara lui ’85 i-am spus generalului Diaconescu, care era omul Ministerului de Interne in club, ca nu mai antrenez pana nu intru la Postelnicu. Postelnicu ajunsese ministru. Diaconescu i-a spus, apoi Postelnicu i-a transmis sa-mi vad de echipa si sa vin la raport peste o saptamana. Afland de asta, Vasile Anghel a intrat la Postelnicu si i-a zis ca eu am hotarat nici sa nu antrenez si nici sa nu vin la Postelnicu. Eu am aflat toate aceste masinatiuni abia dupa 1990. Postelnicu a dat ordin sa fiu dat afara. A urmat o perioada foarte dificila. Dupa doua decenii la Dinamo, aproape ajunsesem pe drumuri. Mai mult, in 1987 au dat ordin sa fiu trecut in rezerva. Cand era intrebat de mine, Postelnicu spunea: ‘Dinu e retrograd si merita o lectie de viata’.

„Lucescu era mai retras. Eu eram seful grupului!”

Cine a fost mai important pentru Dinamo, Mircea Lucescu sau Cornel Dinu?
Nu eu sunt cel mai in masura sa raspund. Ca jucator, Mircea a fost un tip mai retras. Nu prea mergea cu noi, care aveam un grup aparte, el statea mult cu Neli, sotia sa. Eu eram seful acelui grup, cu Mopsu’, chiar Radu Nunweiller. Eu eram capitanul lui Dinamo. Am fost de 45 de ori capitanul echipei nationale… Eram niste tipi care preferam sueta subtire, in compania unor intelectuali veritabili, precum Fanus Neagu sau Gusa Baiesu, sau a unor actori uriasi pe care i-a avut neamul romanesc. Din pacate, pe unii dintre ei i-am pierdut fiindca, inevitabil, vine momentul unei justitii imanente, moment de care, vrem sau nu vrem, intr-o buna zi ne apropiem cu totii…

Cornel Dinu despre…

Cornel Dinu: ‘Par rautacios, dar in realitate sunt diferit fata de cum ma prezint lumii. Ca jucator am ars pe teren si, daca as fi apucat vremurile de azi as fi avut alta perspectiva. M-am simtit implinit cand am jucat in echipa nationala, fiindca acesta a fost marele meu vis: sa joc pentru tara mea’.

Mircea Sandu: ‘Din punct de vedere administrativ, nu cred ca putea cineva sa faca mai mult. Ar fi trebuit ca in anii ’90 sa fie vehement in a combate metehnele trecutului’.

Dumitru Dragomir: ‘Un foarte reusit actor’.

Gigi Becali: ‘O aparitie surprinzatoare, incontestabil bine intentionata. Ar trebui sa inteleaga ca a-l folosi pe Dumnezeu e mai mult o forma de bigotism decat frica in fata Divinitatii’.

Ioan Becali: ‘Ambitios, capabil sa faca bani din orice. Cu cateva exceptii, un om de cuvant’.

Mircea Lucescu: ‘Un foarte bun manager de fotbal. Ca si mine, trebuie sa inteleaga ca nu trebuie sa fim dominati de orgoliu si pasiuni’.

Nicolae Badea: ‘De invidiat pentru stapanirea de sine. ?ntre primii 3 presedinti ai lui Dinamo din toate timpurile’.

George Copos: ‘O gluma indoielnica a soartei’.

Cristi Borcea: ‘Un dinamovist adevarat, care va trebui sa priceapa ca marile rezultate se fac pe valoare si competenta, nu pe sentimentalism si conflicte’.

Vrea sa fie bunic

Cel putin pe moment, Cornel Dinu nu se gandeste sa revina pe banca tehnica: ‘Imi lipseste stapanirea de sine a primelor 20 de secunde atunci cand trebuie sa iei o decizie. Acest lucru conteaza pentru un antrenor. La asta se adauga dezamagirile in timp… Imi ajunge ce fac acum la Dinamo. Ma bucura linistea familiala, felul in care ma inteleg aproape din priviri cu fiul meu, Cornelus. Mai degraba decat o noua perioada pe banca, mi-as dori sa devin bunic’.

„Jucam la barul ‘Atlantic’ cu mingi din ciorapii si sutienele balerinelor”

De mai multa vreme, Cornel Dinu s-a retras la Sinaia. ‘Zgomotul Bucurestiului nu ma poate face sa lucrez. Aici gasesc linistea de care am nevoie’.

Administratorul-delegat al lui Dinamo a inceput de anul trecut sa-si scrie memoriile. Vrea ca autobiografia sa fie gata catre vara acestui an. Se va intitula ‘Venind din iarba’. Dinu spune ca ‘o scot cam pe la trei sute si ceva de pagini. Sunt gata 180. O sa scriu de toate, de la implinirile din fotbal, la dezamagirile pe care diversi oameni mi le-au pricinuit. N-o sa uit noptile lungi, cu bautura si femei… Uite, acum am schitat un capitol despre cum am incheiat un meci Steaua ? Dinamo in zori, la barul „Atlantic”. Dupa-amiaza am jucat pe teren, dimineata am terminat meciul pe podeaua barului, jucand cu o minge confectionata din ciorapii si sutienele balerinelor. Eram jucatori de la ambele echipe. Si viata, si fotbalul se vedeau mai frumos’.

Dinu isi scrie volumul de memorii „Venind din iarba”

Cornel Dinu reda in capitolul ‘Golgota fotbalului’ o parte din filozofia sa despre viata si fotbal: ‘Dupa ce esti confirmat ca talent, era si cazul meu, urmeaza pieptisul spre ultimul pisc. Acela al confirmarii. Spre confirmare aduni suferinta. Panta exista, iar piedicile umane si inumane apar la tot pasul… Viata seamana cu urcarea unui munte. Coborarea, practic, nu e posibila in ascensiune. Ar insemna renuntare… Cand se cutremura istoria, straturile deja asezate o iau razna si sunt apoi greu de asezat intr-o ordine productiva. Asa a fost cu noi si-n ’40, si-n ’44, apoi si-n ’89. Parca e prea mult. Trei ordini scuturate si doar incropite in doar 50 de ani?!

Am simtit repede acest fior in cresterea mea, adica dupa ’44. Ne educau totusi oameni cu frica lui Dumnezeu, crescuti in spiritul familiei, al scolii si chiar al armatei. Dar ne si conduceau facaturi amputate de hohotul de ras al istoriei… Pe toti, in reusita, ne-a ajutat credinta in Dumnezeu. Fusesem educat de mic astfel… Ajuta-ma, Doamne! Sa reusesc sa aduc bucurie oamenilor pe teren prin jocul meu, spuneam in rugaciunea fiecarei seri…’

Urmărește-ne pe Google News