Mergi direct la conținut »
Fotbal Libertatea > Sport > Fotbal > Frații Cantona vin în România să facă un film despre Steaua! Libertatea a aflat totul de la Joel, fratele mai mic din „clanul Cantona”

Frații Cantona vin în România să facă un film despre Steaua! Libertatea a aflat totul de la Joel, fratele mai mic din „clanul Cantona”

Reporterii Libertatea s-au întâlnit la Palais du Pharo, la Marseille, cu Joel, 51 de ani, fratele mai mic din "clanul Cantona". A fost un dialog de mai bine de o oră cu fostul fotbalist de la Olympique Marseille, principalul promotor al fotbalului de plajă în Europa, actor și producător de filme și de documentare, cel care deține Joel Cantona Organisation, firmă de marketing sportiv care, între altele, se ocupă cu imaginea lui "King Eric" de peste 20 de ani.

De Mihai Toma,

Libertatea: Joel, sunt curios, care a fost prima ta reacție când ai auzit că te caută jurnaliști din România?
Joel Cantona:
Că e bine, nu-s probleme. Românii îmi sunt simpatici, ha-ha-ha!

Translatorul român din Ungaria

De ce?
Am jucat fotbal, ca fundaș central, și, la un moment dat, viața m-a purtat în Ungaria, am fost la Ujpest Dosza. Aveam un prieten maghiar de origine română, mi-a fost și interpret acolo, era secretarul general al clubului. El îmi traducea indicațiile antrenorului.

Bucureștiul nu era departe, de la noi n-ai primit nici o ofertă?
Nu, din România nu! Sincer, mi-ar fi plăcut să joc și în campionatul vostru, fotbalul e foarte important la voi, nu?, apar mulți copii talentați, de viitor.

România și Ungaria sunt cele mai mari rivale în sport…
Să fie pace: mie-mi plac la fel de mult și România, și Ungaria!

„Nici măcar nu fac celebra confuzie între cele două capitale”

În România ai fost?
Da! Am turnat un turneu publicitar pentru Eric în mai multe țări din Europa de Est. Am fost în România, firma noastră s-a ocupat de tot, e o amintire superbă, ne-am simțit excelent. Am călătorit la București, un oraș fantastic, cu viață de noapte incendiară, e diferit de Budapesta, orașul în care am jucat eu. Vezi, nici măcar nu fac celebra confuzie între cele două capitale!

Ați mai ajuns undeva?
Da, la Constanța, pe Litoral. Toată echipa de filmare a fost bine primită peste tot! Am muncit, dar ne-am și bronzat.

Pace între Hagi și Boloni!

Hai să revenim la fotbal. România e jos acum. Pe cine cunoști?
Fiecare deceniu produce fotbaliști de talent. Hagi, cu care am vorbit personal, Popescu, Petrescu, cel cu plete de la Steaua – așa, Lăcătuș, au fost printre cei mai buni din Europa, cu tehnică briliantă. Vă numeam brazilienii Europei. Ați avut și antrenori foarte buni. Lucescu, Boloni. Loți a fost și un imens jucător, peste 100 de selecții, astăzi antrenează Anvers. Nu e departe de primul loc. Am jucat la Royal, de mult timp nu au mai fost în prim-plan. Boloni a fost și la Nancy, clubul lui Platini, Boloni e bine pregătit. Vorbește 5-6 limbi străine.

„Mutu? Respect! E diferit să ai un caracter tare față de a avea un caracter prost”

Ai vorbit de briliant, asta era porecla lui Mutu!
Și Mutu a fost un fotbalist mare, jucător care a inspirat fotbalul mondial. Marseille l-a dorit la un moment dat, păcat că nu s-a finalizat. Avea un caracter foarte tare, de vreme ce a revenit după scandalul de dopaj de la Chelsea. Reține, e diferit să ai un caracter tare față de a avea un caracter prost! Totul depinde de muncă. Chiar dacă ai tehnica lui Mutu sau a lui Hagi, trebuie mereu să depui efort. Celor de la Marseille le plac caracterele tari, inspiră restul echipei, o trag în sus. Totuși, un lider e important, dar nu e suficient pentru succesele cu adevărat importante.

Cum ai început fotbalului, Joel?
Am început să joc într-un cartier din Marseille, în anii ’70. Pe vremea aceea, era foarte mult spațiu în centrul orașului, mult teren viran. Asta era înainte de proiectele imobiliare. Eu, Eric și Jean-Marie am deprins fotbalul pe maidan. În plus, locuiam la 500 de metri de arena din cartier. Pe acele terenuri, mingea sărea de zici că avea colțuri. Probabil acest „antrenament” m-a ajutat să ajung la OM. Eric a plecat la Auxerre, care era un club fantastic, formator. A lucrat cu marele Guy Roux.

„N-am fost un mare fotbalist. În familie era loc doar pentru unul”

Cu ce performanțe te poți lăuda?
Nu sunt mari performanțe, dar sunt amintiri frumoase. Performanța e să mergi până la final și să câștigi. Totuși, la 18 ani, am jucat semifinala Cupei Franței. Trece și promovarea cu OM, din 1995. Fusesem retrogradați, se știe cazul din 1993, Valenciennes – Marseille (n.r. 0-1 pentru a-și proteja o serie de jucător pentru finala Ligii Campionilor din 1993, 1-0 cu Milan, Bernard Tapie, patronul lui Olympique, a cerut să se joace cu rezervele și „a umblat” la câțiva adversari).

Te-ai retras devreme, la 28 de ani. De ce? Regreți ceva?
Nu regret nimic, datorită fotbalului am călătorit mult. Am jucat în Belgia, la Anvers, dar nu e cea mai frumoasă amintire a mea, eram în partea flamandă, nu mi-a plăcut. Prefer România sau Ungaria! Am fost un fotbalist profesionist onorabil Atunci, fotbalul era altfel, erau multe echipe formatoare în Franța, mulți jucători buni rămâneau acasă. În plus, cei mai buni străini îi împărțeam cu Italia. Eram doar 15 pe foaia de joc. Azi, sunt 18, 22, 23… Una peste alta, sunt mândru de tot ce am făcut, am jucat la cluburi bune, Angers, Rennes, Anvers, Marseille. Sunt cluburi încă la nivel inalt.

Te apăsa și personalitatea lui Eric?
Hai să ne înțelegem: am fost un bun profesionist, dar nu un mare fotbalist. În familie era loc pentru un singur un mare fotbalist, Eric. În plus, și un bun profesionist se poate lăsa la 28 de ani, cum poate renunța abia la 35 de ani, nu asta e problema. La 28 de ani mi-am spus că am oportunitatea să fac teatru, cinema, să creez propria mea societate de evenimente și marketing sportiv. Așa, alături de Jean-Marie, am avut timp să manageriez cariera și imaginea lui  Eric.

Frații Cantona, la plimbare, în Marseille: de la stânga la dreapta, Jean-Marie, Joel și Eric

Cum vezi fotbalul de azi?
Acum e fotbal mai mult pentru business. E spectacol, dar, din păcate, e mare distanța între națiunile mari din Vest și România, Ungaria, Polonia, Rusia. Chiar dacă au bani, rușii sunt cam în aceeași categorie. Cred că istoria fotbalului nu se limitează la ultimii 20 de ani.

Apropo, echipa care evoluează cu numele de Steaua și care a cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1986 e în liga a patra!
Steaua e în liga a patra? Incredibil! Mai există o echipă, FCSB? Guvernul de ce nu se implică?

Lucrurile sunt foarte complicate, e și un proces la mijloc..
Uite, ăsta e un subiect pentru CantoBros, casa noastră de producție de de filme documentare. O să venim să facem un film la București despre Steaua. În mai suntem acolo!

Nu e numai, sunt multe echipe cu probleme de… istorie.
Păcat! O să fim în capitala voastră, să documentăm tot. Mă interesează și Clujul, și Craiova. Noi am făcut filme documentare și despre Milan, și despre Barcelona, Steaua e o megaidee!

În ce ordine ai pune pasiunile tale?
Fotbal, fotbal pe plajă și cinema!

Indianul Eric

Cum e Eric, Joel: ca om, ca frate, ca fotbalist?
Eric este un om fantastic, de încredere, de o mare generozitate. A fost nu doar un mare fotbalist, a reușit și în cinema, în teatru. Vorba lui, decât să fii o oaie care merge în rând cu turma, mai bine să fii un indian care nu va merge niciodată în rând cu alții. Un indian a fost el. În fotbal, a avut antrenori fantastici, Guy Roux, Platini, Ferguson. Eric avea nevoie să fie iubit, acești oameni i-au dat încredere, iar el și-a arătat talentul și a avut succes. Când câștigi cinci campionate în Anglia cu cluburi precum Manchester United și Leeds, care nu obținuseră nimic de 26, respectiv 18 ani, ești o legendă. El a readus cluburile astea pe linia succeselor și a devenit o legendă. Și fotbalul englez este un mare spectacol din care ne inspirăm și azi grație lui „Eric the King”.

Dar a avut acel incident, când a lovit un fan.
Pardon, a lovit un huligan! Și huliganii nu au loc pe stadion. A insultat-o pe mama noastră. Sunt nervi, îți pierzi capul foarte repede, e ca un film care merge pe repede înainte. În plus, individul acela nu trebuia să stea în acel loc, locul lui de pe abonament era undeva sus, la ultimul rând,

„Hagi a fost puțin ca el. Poate și Stoicikov, Socrates, Cruyff ori Năstase, dar el a fost peste toți!”

Nu prea a avut noroc nici la Cupa Mondială.
Are totuși 47 de selecții și 20 de goluri, a marcat și pentru țara lui. Nu a jucat la Cupa Mondială din motivul pe care îl stim. În ’94, Franța nu s-a calificat din cauza unui gol în ultimul minut marcat de bulgarul Kostadinov, cu toate că Eric deschisese scorul. Este și destinul. Poate că nu ar fi reușit așa la Manchester United, poate că nu ar fi fost așa de iubit! Cred că Hagi a fost puțin ca el, poate Stoicikov, Socrates, Cruyff. Iar din tenis, l-aș compara cu Năstase și cu McEnroe. La un loc! Oameni de acest gen sunt adevărații mesageri ai sportului.

Au început cu reclame la BIC!

Tu, Eric, cum ați început cu cinematografia?
Cu o reclamă pentru aparatele de ras BIC. A fost o producătoare care a creat ideea spotului, avea un sens al comediei și era foarte populară. Îi suntem recunoscători. Apoi ne-a întrebat dacă putem juca doi cumnați, Lionel și Nono, în filmul său „Le bonheur es dans le pre”. A și fost nominalizat la Premiile Cesar. Noi eram încă fotbaliști. Dar Eric era suspendat la United și eu nu prea jucam la OM. Am avut autorizația cluburilor pentru filmări. Trei săptămâni. După aceea, ni se cerea mereu să jucăm în alte și alte filme. Nu se dă oricărui sportiv această șansă, mulți joacă doar propriul rol. Poate că diferența a fost făcută de o față, de o voce. Ne place să filmăm și fred că ne iubește camera.

Documentare și „Ulysse” din culise

Ce proiecte aveți acum?
Prin casa de producție CantoBros Production, un fel de Warner Bros dacă vrei, facem multe documentare, despre sport înainte de toate. De aici și ideea cu Steaua. Am făcut «Les Rebelles du Foot», «Looking for», despre istoria marilor derby-uri, «Les Collègues au Brésil», «Foot et immigration, 100 ans d’histoire commune». Ultimul a fost un proiect de inimă. Echipele din Franța au fost compuse întotdeauna și din imigranți. Am vrut să aducem un omagiu tuturor acestor familii. Și bunicii noștri au venit din Spania. Cei din partea tatălui. Iar cei din partea mamei provin din sărăcimea din Sardinia.

Revenind, vreun film nou?
Da, joc cu Eric într-o producție ce va fi lansată pe 30 ianuarie, «Ulysse și Mona». A și fost selectată  la festivalul de la Toronto. O recomand și pentru România. Eric joacă rolul unui mare artist contemporan care se retrage la casa lui, din cauză că e bolnav, dar o întâlnește pe Mona, o tânără studentă plină de viață. Rolul i se potrivește, el este și în realitate un pictor interesant. Mai multe aflați când vă duceți la film!

Joel, tu în ce filme preferi să joci?
Comediile! Deși Marseille e un oraș mai particular, se preferă filmele mai dure. În fine, noi jucăm ce vrem, suntem speciali, nu avem agent. Suntem propriii agenți!

Topurile lui Joel

Top 5 fotbaliști cu care a fost coleg: Jean-Marc Fererri, Fabian Barthez, Jean-Manuel Thetis, Toni Cascarino, Bernard Casoni.
Top 5 fotbaliști contra cărora a jucat: George Weah, Jean-Amadou Tigana, Robert Pires, Patrick Battiston, Dominique Dropsy. „E portarul căruia i-am marcat un gol. Am câștigat 4-0 împotriva marelului Bordeaux. Aveam 18ani. Mai sunt mulți jucători mari pe care i-am uitat”.
Top 5 fotbaliști din istorie: Eric Cantona, Michel Platini, Zinedine Zidane, Ronaldinho, Cristiano Ronaldo. „Pe lista de rezerve, Pogba, Varane, Messi și Modrici”.

Mega-promotori ai fotbalului de plajă

„Am descoperit sportul ăsta în Brazilia, în 1999, la Rio. Mi-a plăcut imediat. M-am gândit că ar fi important să dezvolt acest sport, avea potențial ridicat pentru Europa. Deoarece suntem obișnuiți să lucrăm ca o familie, am vorbit cu Jean-Marie și cu Eric. Au fost seduși de proiect. Eu am fost antrenor, Eric a fost de acord să joace, a contribuit la creșterea sportului din întreaga lume prin imaginea și prin personalitatea sa. Am și luat titlul mondial împreună în 2005. Apoi, am organizat Cupa Mondială de la Marsilia, din 2008, un succes considerabil. 177.000 de spectatori pentru cele 32 de meciuri, de-a lungul a nouă zile de competiție, stadion de 7.000 de locuri pe Prado, îți dai seama? Personal, am fost implicat ca promotor al acestui sport de aproape două decenii. Am reușit să mutăm acest sport dintr-o disciplină privată la una recunoscută de FIFA, care reunește mai mult de 75 de țări. Eric spune tot timpul că sportul ăsta a avut cea mai rapidă ascensiune din istorie. Visul? Să fie sport olimpic în 2024. Și România e la competițiile pe plajă, dar sunteți inconstanți”, spune Joel.

Joel e legendă a fotbalului pe plajă

Despre „vestele galbene”: „E bine să ne cerem drepturile, dar nu cu violență”

„Demult a avut loc o revoluție a studenților, multe lucruri s-au întâmplat la Marseille. Am participat și eu. Nu eram preocupat de spargerea vitrinelor, ci doar să ne facem înțeleși. Astăzi, la 50 de ani, avem sute de oameni violenți, nu stiu din ce motiv. E bine să ne cerem drepturile, dar nu e ok să acționăm așa. Salariile sunt jos, și la un divorț se cer azi garanții mari din salariu pentru pensia alimentară. Totuși, oamenii s-au făcut deja auziți și ascultați. Eu sunt pentru a se face auziți, dar nu așa. Nu avem nevoie de violență. Avem copii. Nu are rost să se inchidă supermarketurile de frica huliganilor. Eu apolitic, sunt existențialist”.

„Teo, băiatul meu, nu mai joacă, acum e pasionat mai degrabă de fotbalul de plajă. Fiii lui Jean-Marie joacă pentru Sporting Lisabona. El și Eric locuiesc în Lisabona. Emir, băiatul lui Eric, e tot la Sporting. Are calități. E încă în creștere, dar mizez pe el. E de viitor!”


Citește și:

Imagini senzaționale din casa unei mari legende a fotbalului. Libertatea l-a vizitat, iar poveștile lui sunt fabuloase: cum și-a dezarmat răpitorii și de ce a fost oprit de poliție să intre pe teren

Close
Închide
  Close