Dacă nu v-ați decis cui să vă încredințați inima la acest Mondial, sugerez un nume: Uruguay. O nație cu numai 3,5 milioane de locuitori, dintre care jumătate în capitala Montevideo, a câștigat de 15 ori Copa America și se uită de sus la Argentina (14 titluri continentale) și la Brazilia (8). Uruguay a fost prima campioană mondială din istorie, câștigând turneul din 1930, ediția inaugurală a competiției pe care a găzduit-o. În 1950, Uruguay a repetat succesul, de această dată în Brazilia, când a învins în finală chiar reprezentativa țării-gazdă. Atunci, brazilienii s-au sinucis în masă. S-au aruncat de pe stadion, nesuportând umilința.

Uruguay înseamnă o lecție de viață și mai multe povești. Lecția este despre cum să-ți alegi oamenii potriviți. În politică, până în 2015, celeștii i-au dat țara pe mână lui José Mujica. Omul din fruntea statului, un fost revoluționar împușcat de șase ori, închis timp de 14 ani, torturat și ținut în regim de izolare mai bine de trei ani, apoi eliberat, a renunțat la violență, a intrat în politică și a câștigat alegerile. A scos Uruguay din recesiune, iar ca șef de stat lucra și la propria-i fermă, dona 90 % din veniturile sale în scopuri caritabile, conducea un Volkswagen Beetle, nu purta costum și vorbea la un Nokia de tip cărămidă.

La fotbal, celeștii l-au ales pe Oscar Washington Tabarez să le arate calea. În 2010, Tabarez a dus-o pe Uruguay pe locul 4 Mondial. Conduce echipa, fără întrerupere, de 12 ani, dar a mai avut un mandat între 1988 și 1990.

Am avut șansa unică să-l întâlnesc și să stau de vorbă cu acest personaj providențial, poreclit nu degeaba ”El Maestro”, într-un hotel din Los Angeles, în 2006, chiar la începutul mandatului său de aur.

Aparițiile publice ale lui Tabarez sunt pline de miez: ”Când britanicii au adus fotbalul în America de Sud, am devenit rapid o putere. Am câștigat două titluri olimpice, în ’24 și ’28, când exista Jules Rimet. Apoi, când s-a născut Cupa Mondială, am câștigat de două ori trofeul. Uruguay era un gigant în fotbal. Dar, din diferite motive, pentru mai multe generații, am pierdut firul. Când viața mi-a dat 3-4 ani sabatici, fără muncă, m-am gândit cum să reînnoiesc acest fir. A fost una dintre marile întrebări care mi-au zburat prin cap. M-am întrebat cum am putea aduce Uruguay să domine, depășind limita demografică a acestei țări mici și cu locuitori puțini. Lăsând modestia, ceva am făcut: de câțiva ani, suntem o națiune dificil de învins de către oricine.

Sunt puține țări care pot pretinde că au fotbalul ca parte a identității lor naționale. Acestea sunt Argentina și Brazilia – în America de Sud, Anglia și Germania – în Europa. Spania are o mare cultură fotbalistică, dar și-a câștigat-o recent”.

Așa vorbește un om chinuit de griji.

Tabarez (71 ani) suferă de o boală neurologică degenerativă, sindromul Guillain-Barre, care îi restricționează libertatea de mișcare. ”Nu are nevoie să țipe, ca să se facă înțeles”, a explicat Luis Suarez, când a fost întrebat dacă deficiențele fizice ale lui Tabarez sunt o problemă pentru Uruguay.

Dacă vi s-a luat de alde Brazilia și Argentina, niște cetățeni serioși, care știu să-și aleagă liderii, s-ar bucura să le fiți alături!

Povestea selecționerului uruguayan Oscar Washington Tabarez, redată emoționant de Daniel Conțescu

Citiți și De ce boală suferă Oscar Washington Tabarez, selecționerul Uruguayului / FOTO&VIDEO emoționant