Sergio Mattarella a elogiat activitatea lui Maxime Mbanda, care a fost mai bine de două luni în prima linie a luptei împotriva pandemiei.

Mbanda, component al echipei Zebre Parma, are 27 de ani şi a îmbrăcat până acum de 20 de ori tricoul naţionalei Italiei, potrivit Agerpres.

Rugbystul italian Maxime Mbanda, ambulanţier voluntar în timpul pandemiei, decorat cu Ordinul de Merit
Maxime Mbanda FOTO: Facebook/Maxime Mbanda

La finele lunii martie, Maxime Mbanda declara că întregul personal medical din spitale face eforturi supraomeneşti în lupta cu pandemia de coronavirus şi de aceea a decis să se înscrie voluntar în corpul ambulanţierilor.

El a luat decizia în contextul în care meciurile din Turneul celor Şase Naţiuni fuseseră suspendate din cauza răspândirii infecţiei cu Covid-19, iar antrenamentele, suspendate.

”Când totul a fost anulat cu rugby-ul din cauza coronavirusului, m-am întrebat cum aş putea ajuta chiar şi fără abilităţi medicale. Am găsit loc la Crucea Galbenă, care avea un serviciu de transport pentru medicamente şi produse alimentare pentru persoanele în vârstă şi am intrat ca şofer”, relata Mbanda pentru AFP.

Rugbystul italian Maxime Mbanda, ambulanţier voluntar în timpul pandemiei, decorat cu Ordinul de Merit
Maxime Mbanda a lucrat în linia întâi alături de medici FOTO: Facebook/Maxime Mbanda

Însă, după ce o zi a livrat măşti, mâncare şi reţete medicale, puternicul jucător de linia a treia a echipei Zebre a fost trimis chiar în ”mijlocul bătăliei”.

”A trebuit să transfer pacienţi testaţi pozitiv de la un spital din zonă la altul. Am ajutat la căratul tărgilor, la împins cărucioare cu cei care nu se puteau deplasa, am ţinut aparatele de oxigen”, a explicat el.

Mbanda preciza că 95% din structurile spitaliceşti erau dedicate pacienţilor cu coronavirus. ”Dacă oamenii ar vedea ce am văzut eu în spitale nu ar mai exista nicio coadă în faţa supermarketurilor. S-ar gândi de două, trei sau patru ori înainte de a pleca din casă”, spunea atunci rugbystul.

Rugbystul italian Maxime Mbanda, ambulanţier voluntar în timpul pandemiei, decorat cu Ordinul de Merit
Maxime Mbanda este pregătit mereu să ajute FOTO: Facebook/Maxime Mbanda

”Am văzut oameni de toate vârstele conectaţi la aparatele cu oxigen, medici şi asistente care erau în gardă de 20 sau 22 de ore, care nu au dormit un minut şi care încercau să se odihnească un pic ziua următoare”, povestea jucătorul.

Maxime Mbanda a ţinut să precizeze atunci că va continua să ajute, cât timp se va simţi în stare: ”Atâta timp cât voi avea putere, voi continua. Sunt aici şi rămân aici. Atâta timp cât există o urgenţă, eu voi fi acolo”.

În ultimele zile, flankerul a reluat pregătirile cu echipa sa de club pentru participarea la sezonul viitor din Pro 14 (fosta Ligă Celtică). La Zebre Parma evoluează şi pilierul român Alexandru Ţăruş.

Rugbystul italian Maxime Mbanda, ambulanţier voluntar în timpul pandemiei, decorat cu Ordinul de Merit
Maxime Mbanda a participat cu naționala Italiei la Cupa Mondială 2019 din Japonia FOTO: EPA-EFE
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.