Astfel, sportiva din Constanța a anunțat la PRO TV ca va participa doar la turneele din Europa, renunțând la cele din Stalele Unite sau din Asia.

Cum toate turneele amânate din Europa au fost reprogramate pentru luna septembrie, Halep va mai juca în acest an doar la Madrid, turneu programat să înceapă pe 14 septembrie, la Roma, de pe 21 septembrie și la Roland Garros, începând cu 28 septembrie.

În ceea ce privește US Open, turneu programat să înceapă pe 31 august, Simona Halep a anunțat că nu va participa.

”Cu siguranță că am dubii mari să particip în astfel de condiții. Nu doar pentru că ne aflăm într-o pandemie, ci și din cauza riscului pe care l-ar presupune călătoria, carantina și schimbările care pot apărea în timpul unui turneu. Nu ar fi deloc o tranziție deloc ușoară pentru corpul nostru. Știu că organizatorii și sponsorii vor ca turneele să se joace și că mulți jucători traversează perioade dificile, dar este o decizie personală pe care trebuie să o luăm”, a spus Simona Halep pentru New Tork Times.

În luna august, în afară de US Open mai erau programate turneele americane de la Charleston Washington, Cincinnati, iar în octombrie turneele din Asia, Seoul, Beijing, Wuhan și Zhenzhou.

Turneul Campioanelor de anul acesta este programat să debuteze pe 9 noiembrie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.