Romeo Pașcu e pensionat la Brașov și are 76 de ani. În trecut a fost conducător la Bistrița, Baia Mare, FC Bihor, FCM Brașov, Astra și Petrolul, dar și unul dintre numele grele din vechea Cooperativă. Acesta vorbește deschis despre gradul pe care-l are, despre Securitate și despre cele mai mari greșeli făcute în carieră.
Cuprins:
Pe vremuri, Romeo Pașcu făcea legea la echipele la care activa! Eram om de bază al Cooperativei din fotbal, condusă de Jean Pădureanu şi Gheorghe Ştefan. „Ce bună a fost Cooperativa! Sunt mândru! Denumirea e improprie. Atunci era o înțelegere, dar fără bani”, a spus Pașcu în emisiune.
Dar ce însemna Cooperativa? Echipele implicate își câștigau mereu meciurile de acasă în confruntările cu prietenele din sistem. „Aveam din plecare 15 puncte! Alții nu făceau 25 tot campionatul”, explică fostul conducător la „Prietenii lui Ovidiu”, de pe GSP.RO.
Pe lângă aranjamentele din fotbal, Pașcu a vorbit despre legăturile cu Securitatea, blaturi, bani negri și arbitri de casă din fotbalul românesc: „Eu am avut parte de arbitraje foarte bune. Am avut foarte mulți prieteni arbitri, dar prieteni adevărați. La Oradea, când eram președinte, veneau la Băile Felix, cazare, masă, toate gratuit. Le plătea clubul. Erau bani negri de îi întorceam cu lopata!”.
„Eu am fost ofițer acoperit! Așa a fost viața. Nu pot să vă spun ce grad am avut. Am avut un grad deosebit, cel mai frumos grad… Pacepa mi-a fost șef. Am lucrat în Direcția de Informații Externe. Eu niciodată n-am trădat pe nimeni. Am fost cinstit, loial, corect! De-asta Dumnezeu mi-a ajutat. Am avut încredere în oameni, pe care i-am adus de la sapă de lemn și m-au trădat”, a dezvăluit acesta.
Pașcu a spus că l-a cunoscut inclusiv pe Nicolae Ceaușescu „la Oradea am și o poză cu ofițerii în șir indian”, din momentul în care-l așteptau pe fostul șef de stat.
Chiar dacă era om de bază la echipele pe unde a fost și avea relații înalte, Pașcu a avut probleme cu Miliția.
„Atunci, toți președinții discutau cu prim-secretarii, în termeni foarte respectuoși, despre antrenori, despre jucători. Când aduceam jucători îmi trebuiau apartamente, serviciu pentru neveste, loc la creșă pentru copii.
Eu nu discutam cu secretarul doi, că era un vagabond și un idiot, un golan și jumătate. Mi l-am pus în cap pe unul că am luat mașina primului-secretar, el n-a fost de acord și-a vrut să mă bage la bulău. Dar n-a putut că am plecat de acolo. N-am făcut niciodată pușcărie. Doamne ferește!” își amintește Pașcu.